Raiffeisen International a finalizat achizitia eBanka din Cehia, fiind obtinute toate aprobarile necesare de la Banca Nationala a Cehiei si de la celelalte autoritati relevante din Cehia si Austria, conform unui comunicat al institutiei bancare. Pretul de achizitie a 100% din actiunile eBanka a fost de 130 milioane euro.

In urma acestei achizitii, baza locala de clienti a Raiffeisen International a crescut cu peste 70%, ajungand la aproape 300.000 de clienti in Republica Cehia. Cota de piata combinata in ceea ce priveste activele totale este de 3,3%. Impreuna, cele doua banci ocupa cel de-al saselea loc pe piata locala.

„Obiectivul nostru este ca, pana la sfarsitul anului 2009, sa avem o baza de clienti de 400.000 si o cota de piata de 10% pentru segmentele de produs selectate”, a declarat Herbert Stepic, Director General al Raiffeisen International.

Piata bancara ceha este foarte solida, inregistrand o crestere de 15,9% a activelor in 2005. Creditele acordate persoanelor fizice, au crescut cu 40,7% in 2005, cu toate acestea, nivelul general al creditelor de consum a reprezentat doar 12,7% din PIB-ul Cehiei. Media din noile state membre UE este de 14,4%.

„Consideram ca exista un potential de crestere pe termen lung, in special pe partea de creditare. Impreuna cu eBanka vom putea sa inregistram o crestere mai mare decat cea a pietei”, a adaugat Stepic.

Conform Raiffeisen Research, se asteapta o crestere medie de 19% a creditelor de consum pana in 2010.

eBanka si-a inceput activitatea in anul 1998, axandu-se mai ales pe activitatea de retail. La 30 iunie 2006 activele totale ale eBanka erau de 630 milioane de euro, aceasta avand 925 de angajati.

La aceeasi data, activele Raiffeisenbank erau de 2,79 miliarde euro, banca avea 50 de unitati si 1.173 de angajati. Raiffeisenbank functioneaza ca banca universala in Republica Ceha din anul 1993.

Raiffeisen International coordoneaza una dintre cele mai importante retele bancare din Europa Centrala si de Est, format` din b`nci subsidiare [i companii de leasing prezente in 16 piete. Peste 11 milioane de clienti sunt deserviti in mai mult de 2.700 de unitati.

La 30 iunie 2006, activele totale ale Raiffeisen International au fost de 46,3 miliarde euro, in crestere cu 14% comparativ cu sfarsitul anului 2005. Profitul consolidat a crescut cu 56% pana la 289 milioane euro, comparativ cu primul semestru din 2005.