Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a trimis vineri Parlamentului Romaniei cererea de reexaminare a Legii privind cresterea sigurantei in unitatile de invatamant, deoarece nu este de acord cu un articol prin care sunt impuse semne distinctive pentru elevi, precum uniforme si ecusoane.

Presedintele atrage atentia ca Legea trimisa spre promulgare introduce, la articolul 5, printr-o norma imperativa, faptul ca, pentru elevii din unitatile de invatamant, se vor stabili semne distinctive, precum uniformele scolare si ecusoane.

In adresa trimisa Parlamentului, Traian Basescu arata ca „portul uniformei scolare ar deveni o noua obligatie in sarcina familiilor elevilor si, pentru elevii din familii sarace, ar putea reprezenta un motiv de abandon scolar”.

Seful statului propune Parlamentului reexaminarea Legii in sensul „introducerii uniformelor scolare cu acordul si nu doar cu consultarea comitetelor de parinti, iar atunci cand o unitate de invatamant adopta obligativitatea portului uniformei scolare, reprezentantilor legali ai elevilor ce nu au fost de acord cu acesta masura, sa li se plateasca contravaloarea uniformelor”.