Dupa ce acum trei saptamani a lansat cu mare fast versiunea break a lui Logan, botezata MCV, cei de la Dacia se pregatesc sa prezinte, in primavara anului viitor, al treilea exponat al gamei: Logan Van.

Logan Van (numele este relativ si neoficial) va fi, asa cum ne arata aceste imagini surprinse de unul dintre userii reno.ro si daciaclub.ro, cele mai importante forumuri dedicate celor doua marci, un MCV ale carui suprafete vitrate vor lasa loc unor panouri din tabla specifice unei utilitare.

Logan Van va spune adio si celebrei modularitati sau celor sapte locuri, oferind in schimb un volum enorm si perfect plat de incarcare. In mod normal, noul model se va adresa firmelor de distributie care se vor arata deceptionati de spatiul intern al recent lansatului Skoda Praktik.