Cei mai buni studenti de la Jurnalism, Medicina, Economie, Informatica si Arhitectura vor primi, in ultima luna a acestui an, cate 1000 de euro. Cei ce se stiu cu rezultate bune la scoala si cu succese extracuriculare se pot inscrie la concurs pe Studentul Anului

Organizatia studenteasca Voluntari pentru Idei si Proiecte (VIP) a lansat editia 2006 a proiectului national ''Studentul Anului''. Acesta se adreseaza tinerilor studenti care au obtinut succese atat scolare cat si extracuriculare.

Sectiunile pentru care se poate concura sunt: IT, Arhitectura si Medicina, alaturi de sectiunile traditionale, Economie si Jurnalism.

Premiul este considerat o distinctie acordata studentului care a atins cel mai inalt grad de performanta intr-unul dintre cele cinci domenii.

Castigatorul fiecarei sectiuni va primi 1000 euro. Cei clasati pe locurile doi si trei vor fi premiati si ei cu carti sau abonamente la reviste de specialitate.

Criterii: note mari si creativitate

Experienta extracuriculara, media anilor de studiu precum si prezentarea unui teme propuse de organizatori sunt probele de evaluare pe care tinerii trebuie sa le treaca. Inscrierea are loc in perioada 1 octombrie - 20 noiembrie, iar premierea va avea loc in cadrul Galei Premiilor Studentul Anului, pe 13 decembrie.

In competitie pot intra studenti din anii terminali, indiferent de nationalitate, inscrisi la o facultate din Romania.

Proiectul menit sa premieze cel mai bun student a fost demarat in 2001, cand numai un singur tanar putea sa primesa titlul de student al anului. Insa, in 2005, numarul de laureati a crescut la trei, cate un student de la Jurnalism, Arhitectura si Economie primind titlul de “student al anului”. In acest an, informaticienii si medicinistii au si ei sansa de a se afirma.