Cererea ar putea impinge scumpirea caselor cu pana la 20%-30% pe an, in cazul in care creditele ipotecare ar ajunge, printr-o ieftinire rapida, la un nivel apropiat de cel al tarilor UE.

Casele noi vor avea preturi mai ridicate chiar de anul viitor, sustin constructorii si patronatele din domeniu. Oferta de apartamente si vile la cheie nu este si nu va fi atat de mare in urmatorii trei ani incat sa poata acoperi cererea si sa opreasca cresterea preturilor.

Principalele argumente aduse de specialisti sunt cresterea costurilor materialelor de constructii (intre 5% si 15%) si a manoperei (intre 15% si 20%).

Aceste scumpiri se incadreaza in trendul general al pietelor imobiliare din Uniunea Europeana, unde preturile locuintelor s-au marit de la an la an, in medie cu 7,7%. Campioane ale scumpirilor au fost Franta si Spania, cu cate 15% intr-un singur an.

In comparatie cu alte tari europene, Romania se afla "in prima parte" a plutonului, cu un pret mediu de 1.250 euro/mp construit, pentru spatii de locuit, situandu-se pe locul sase in topul celor mai ieftine state europene monitorizate de CEPI (Conseil Europeen des Professions Immobilieres).

Cele mai ieftine sunt Lituania si Turcia, cu o medie de doar 600 euro/mp construit (pret aplicat la nivelul intregului teritoriu, nu doar in capitale), iar cea mai scumpa este Franta, cu o medie de 5.564 euro/mp.

Bucurestiul, cel mai scump oras din tara

In Romania, pretul de 1.250 euro/mp construit, incluzand TVA, este valabil si pentru majoritatea apartamentelor noi scoase la vanzare in Capitala, in zone periferice ori semicentrale - in cel mai fericit caz.

Pentru zonele centrale, pretul total, cu TVA inclus, este de circa 1.750 euro/mp, la apartamente noi, iar pentru vilele deosebite sau alte tipuri de locuinte de lux se ajunge si la 2.500-3.000 euro/mp construit, cu tot cu TVA. Cu acesti bani se pot cumpara locuinte luxoase in cartierele Primaverii, Scoala Herastrau sau Aviatorilor.

Integral in EVZ