Fostul presedinte Emil Constantinescu afirma ca, la 10 ani de la victoria in alegeri, mandatul sau este in continuare judecat emotional si nu rational, pe baza cifrelor.
Ovidiu Nahoi: Au trecut 10 ani de la ceea ce s-a numit "schimbarea". Considerati ca Romania a mers asa cum v-ati fi dorit?
Emil Constantinescu: Categoric, da. In ce priveste liniile generale. Liniile mari, asigurarea independentei, integritatii si suveranitatii Romaniei, intr-un sistem cum este NATO, asigurarea statutului unei democratii consolidate si a statutului unei economii functionale de piata, ca stat membru al Uniunii Europene, acestea sunt realitati care au fost cheia proiectului meu politic.
Laurentiu Ciocazanu: Cum va explicati ca cei de la PSD au continuat aceste proiecte?
Nu se mai putea altfel! Nu exista niciun exemplu ca proiecte mari, strategice, sa-i gaseasca pe initiatori in situatia de beneficiari. Proiectele pe care eu le-am imaginat pentru Romania au fost de perspectiva si trebuie sa fii capabil sa initiezi proiecte chiar impotriva gradului de intelegere al societatii. Importanta e finalitatea proiectului.
O.N.: Asa s-a intamplat si cu decizia de a sustine SUA in razboiul din Kosovo?
Da, si acesta este, de fapt, singurul lucru recunoscut de opinia publica din Romania, si anume ca inceperea negocierilor cu UE, integrarea in NATO si mai ales, repet, mai ales protectia financiara a Romaniei pentru a nu intra in incetare de plati, intr-un moment in care FMI-ul deja acceptase aceasta solutie, isi au sursa in decizia de a sprijini NATO in conflictul din Kosovo.
L.C.: Am primit bani pentru pozitia Romaniei de atunci?
Am primit protectie financiara, ceea ce e cu mult mai important.
O.N.: Stiti ce s-a intamplat atunci cu pozitia dumneavoastra in sondajele de opinie.
Am cazut cu 20 de procente in doua saptamani.
L.C.: Ce-ati spus atunci?
Am spus ca a fost si este si pana azi singurul sondaj pe care il consider netrucat.
O.N.: Dar nu v-ati enervat, pentru ca ati luat o decizie buna si ati primit in schimb oprobiul publicului?
Era un pret asumat.
O.N.: Nu ati regretat ce ati facut?
Nu, pentru ca era in regula jocului. Eu, din momentul in care am fost ales, am stiut ca va trebui sa fac tot ceea ce se poate pentru a schimba radical societatea romaneasca, si nu in intervalul unui mandat, ci in mai putin timp, fiindca nu eram sigur ca voi duce un mandat pana la capat.
L.C.: De ce?!
Pentru ca nu aveam niciunul dintre pilonii traditionali de sprijin. Nu aveam un partid important in spate. Condusesem o coalitie care era o stare de spirit ce s-a concretizat intr-un val popular care m-a adus la putere. Dar eu eram constient ca entuziasmul popular este materia prima cea mai perisabila.
L.C.: Sa revenim la ziua de dupa alegerea dumneavoastra. Spuneti ca aveati un cu totul alt sentiment decat populatia. Ce se intamplase?
A doua zi, la Cotroceni, am primit vizita sefei delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, a reprezentantului FMI si a reprezentantului Bancii Mondiale. Fiecare mi-a dat un dosar in care erau trecute datele privind starea economico-financiara a tarii.
O.N.: Si ce era?
Un dezastru total sau crah, daca ne referim la sistemul bancar. L-am sunat in acea seara pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. A doua zi, el mi-a confirmat acel dezastru. Desigur, acum lucrurile sunt bine-cunoscute, dar starea emotionala nu s-a mai modificat.
Era un teribil contrast intre realitatea cifrelor pe care o stiam numai eu si ceea ce vedeam pe strada. Ceea ce pentru mine este ciudat e ca, la zece ani de la acea schimbare, pe care toata lumea o considera benefica, aproape toate abordarile sunt emotionale si nu rationale.
Iar ceea ce astept eu cu ocazia implinirii acestui deceniu este ca macar o parte a analistilor si liderilor de opinie sa opreasca abordarea emotionala si sa inceapa analiza rationala a fenomenului.
L.C.: Cum arata atunci situatia in comparatie cu cea de azi?
In momentul cand eu am fost ales, rezerva valutara a Romaniei era de 700 de milioane de dolari, ceea ce reprezinta circa o jumatate de miliard de euro. Acum este de 20 de miliarde de euro.
Bancile de stat principale, Bancorex, Banca Agricola, aveau credite despre care azi stim ca erau neperformante, in valoare de doua, respectiv un miliard de dolari. Iar Romania avea de platit in ‘98-’99 o datorie externa de 5 miliarde de dolari. Iar toate bancile private - aveam sa aflu in curand, in CSAT - nu erau banci private, ci jocuri piramidale conduse de ofiteri de Securitate.
O.N.: Si ce ati facut cand ati aflat?
