Oricare cetatean european va putea presta servicii in oricare stat UE, dupa intrarea in vigoarea a Directivei - cel mai tarziu peste trei ani. Directiva serviciilor - pentru facilitarea serviciilor trans-frontaliere, prin inlaturarea obstacolelor din calea liberei circulatii a serviciilor in piata interna - a fost aprobata de catre Parlamentul European dupa ani de negocieri.

Unul dintre cele mai importante acte ale UE, directiva serviciilor - al carei obiectiv consta in facilitarea serviciilor trans-frontaliere, prin inlaturarea obstacolelor din calea liberei circulatii a serviciilor in piata interna - a fost aprobata de catre Parlamentul European, in varianta Consiliului, cu unele schimbari minore.

Parlamentul si-a mentinut in mare pozitia din prima citire, in favoarea unui echilibru intre competitie si protectia sociala.

Statele Membre au la dispozitie maxim trei ani pentru a pune in aplicare directiva.

In dezbaterea care a precedat votul, raportorul Evelyne GEBHARDT (PSE, DE) a declarat: "Drepturile sociale si ale consumatorilor sunt protejate, si principiile de baza ale Directivei n-au fost subminate". Inlocuitorul raportorului, Malcom HARBOUR (PPE-DE, UK), a adaugat: "Aceasta este o zi importanta pentru cetatenii europeni.

Directiva Serviciilor inseamna ridicarea standardului de viata al tuturor cetatenilor, inseamna dinamism si crestere economica". Intr-o conferinta de presa dupa votarea directivei, presedintele Parlamentului, Josep BORRELL, a calificat votul ca un "mare succes pentru Parlament, in calitatea sa de legislator".

Facilitati si garantii asigurate de directiva

Noua legislatie urmeaza sa faciliteze semnificativ, pentru prestatorii de servicii, stabilirea activitatii profesionale in strainatate, intr-un alt Stat Membru.

De exemplu, o intreprindere care doreste sa gestioneze un hotel sau un centru de agrement intr-un alt Stat Membru nu va mai trebui, de acum, sa trateze cu diferite autoritati la nivel national, regional si local, ci cu o singura autoritate, accesibila via unui "ghiseu unic" care se va ocupa de toate formalitatile. Restrictiile birocratice discriminatorii vor fi interzise.

Va fi mai simplu ca inainte sa se presteze temporar servicii intr-o alta tara din Uniune. In fapt, directiva interzice clar unele restricii in calea liberei prestari a serviciilor la care au recurs pana acum unele State Membre. Nu va mai fi posibil, de exemplu, sa se ceara unui ghid turistic sa faca dovada unui domiciliu stabil pe teritoriul tarii in care doreste sa-si exercite temporar profesia.

Dar chiar in caz de prestatie ocazionala a unui serviciu, prestatarul va trebui sa respecte dreptul muncii si legislatia sociala a Statului in care-si exercita activitatea. Angajatii trimisi temporar de intreprinderea lor in strainatate vor avea aceleasi drepturi ca si omologii lor in plan local (drepturile la securitate si igiena muncii, timpul si conditiile de munca, salariul minim).

Obiectivul Parlamentului a fost sa gaseasca o metoda prin care sa deschida si mai mult piata interna a serviciilor in planul concurentei transfrontaliere, fara sa deterioreze modelul social european.

Directiva vizeaza in principal stimularea cresterii economice si crearii locurilor de munca, dar garanteaza Statelor Membre posibilitatea de a influenta gestionarea pe piata a serviciilor pe care le considera de interes public si de a mentine drepturile sociale ale salariatilor.

Potrivit propunerilor lui Evelyne GEBHARDT, s-a ajuns la un echilibru intre interesele consumatorilor si ale lucratorilor si cele ale prestatorilor de servicii, in special in urma suprimarii prevederilor despre detasarea temporara a lucratorilor si principiul tarii de origine.

Principiul crucial "al tarii de origine" a fost abandonat. In locul sau, deputatii europeni au plasat o clauza cu titlul "libertatea de a furniza servicii". Parlamentul a votat, totodata, in favoarea limitarii obiectivului directivei. Acum, ea are in vedere mai putine servicii decat in textul original.

Deputatii au extins lista argumentelor in baza carora un Stat Membru poate restrictiona libertatea unui furnizor de servicii dintr-un alt Stat Membru de a asigura servicii pe teritoriul sau. Totodata, textul actual mentioneaza clar faptul ca directiva nu afecteaza prevederile legale privind piata muncii in Statele Membre.

In articolul-cheie referitor la libertatea de a furniza servicii, adoptat de Parlament, nu mai exista nici o mentiune privind principiul tarii de origine sau cel referitor la tara gazda.

Regula libertatii de a furniza servicii inlocuieste principiul tarii de origine. Ea cere Statelor Membre sa respecte dreptul furnizorului de a asigura servicii si de a garanta acestuia "liberul acces si libera exercitare a a unui serviciu pe teritoriul lor".

Cu alte cuvinte, in general nu va mai fi posibil sa se solicite unui furnizor de servicii sa-si deschida un birou in tara unde s-a stabilit temporar si nici nu i se va mai putea interzice sa-si stabileasca "o anumita infrastructura" pe teritoriul respectiv.

Furnizorul nu va mai fi obligat sa se inregistreze in cadrul unui organism profesional si nici nu i se va mai interzice sa-si utilizeze echipamentele de care are nevoie la locul de munca. In plus, Statele Membre nu vor mai trebui sa recurga la "aranjamente contractuale intre furnizor si primitor".

Integral in Euractiv