Liderii viitorului Partid Liberal Democrat, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica si Gheorghe Flutur, s-au intalnit cu cei ai PD, Emil Boc, Adriean Videanu si Liviu Negoita, si au stabilit ca cele dou formatiuni sa colaboreze pe plan parlamentar si sa infiinteze o fundatie "pentru unitatea dreptei".

Colaborarea va privi inclusiv proiecte controversate, cum ar fi cel al ANI, al audiovizualului sau cel a restructurarii guvernului.

La iesirea de la discutii, Theodor Stolojan a afirmat ca cele doua formatiuni nu au nevoie de protocoale pentru a colabora. "Noi suntem cei care am luptat pentru Alianta DA. Cei care vorbesc astazi in numele PNL sunt cei care au votat impotriva Aliantei Dreptate si Adevar si cred ca nu gresesc daca spun ca au facut tot ce era posibil pentru a o dinamita", a afirmat fostul presedinte al PNL.