Consilierii locali de Petrila si-au votat o excursie in Egipt. Ei sint: Turcas, Patrui, Oros, Lazar, Iancu, Dezmeri, Boanta, Andronache, Rascolean (viceprimar), insotiti de jurista Sirop si secretarul Vargatu.

Spicuim din hotarirea de Consiliu Local: "ziua a treia - intilnire cu edilii locali pe tema "Modalitati de administratie a domeniul public"; ziua a patra - deplasare cu autocarul la Luxor, schimb de experienta pe temele urmatoare: amenajarea de piete si oboare; constructii drumuri si poduri; ziua a cincea - vizita la Aswan; se dezbat probleme de urmanism si alimetare cu apa."

In rest, 5 zile, plaja, vizita la Piramide, Sfinx, Templul din Vale, Muzeul Egiptean, Colosii lui Memnon, Templul lui Hatsepsut, Valea Regilor, Teba.

Florin Turcas: "In Egipt a fost frumusel! Frumusel!"

Turcas

"Am mers si pentru distractia proprie"

Reporter: Cum s-a luat hotarirea plecarii? De ce Egipt?

Florin Turcas: Pai, asa, initial trebuia sa mergem intr-un schimb de experienta. In fond si la urma urmei am mers si pentru distractia proprie. A fost frumusel.

Rep.: Ce insemna: "schimb de experinta"?

F.T.: Sa vedem in ce masura sint anumite lucruri pe care un om sau o persoana publica le poate vedea in zona, e vorba de primariile din jur, de felul in care aduc ei apa prin canalizari mai de departe, canalizarile efective, deci, practic ce s-ar putea lua de la existenta, prea multe nu prea au ei.

Rep.: Ati beneficiat de aceste schimburi de experinta?

F.T.: Da, da, am fost, am vazut, am discutat despre cum aduceau ei apa de departe, atita cit ti se permitea sa intri in satele sau orasele respective, fiindca tot timpul erai insotit ca turist de politie, iar autocarele nu aveau decit un traseu exact.

Rep.: Deci, nu ati intrat in sate efectiv.

F.T.: Nu, nu.

Drumurile fara gropi

Rep.: Ce v-a placut cel mai mult in Egipt?

F.T.: Drumurile, deci, infrastructura locala, vreau sa va spun ca au niste drumuri extraordinare, daca te uitai la bordurile laterale sau la stratul de beton sau de bitum sau orice din care era facut drumul era extraordinar, se vedea mina de lucru de calitate, deci, chiar in locurile pustii, caci in majoritate era drum intins, nu vedeai gropi, dar unde se lucra vedeai cum se lucreaza, piatra mai

groasa dedesupt, piatra mai subtire deasupra, mortalul din care era folosit. Infrastructura era extraordinara. Iluminatul destul de des si chiar in afara orasului. Cladirile care se construiesc pe malul marilor! deci, foarte foarte frumos!

Doru Iancu zis mama

"Mama draga, imi faci rost si eu imi cumpar apartament acolo"

Rep.: Cultural?

F.T.: Dansurile lor populare, costumele lor nationale, un anumit fel de muzica. Deci, frumusel, foarte frumusel. Deci, merita! Indiferent de ce spune lumea, indiferent citi bani au trebuit cheltuiti, fiecare om, nu numai noi, si ceilalti ar trebui sa mearga! E ceva extraordinar! O data in viata trebuie sa vezi piramidele, sa vezi...infrastructura, inca o data.

Si vorbind cu ghida din partea locului, un apartament cu doua camere este la 9-10000 de euro, foarte ieftin. Benzina era 5000 lei vechi, banii nostri, 2500 lei, motorina. Vreau sa va spun ca eu, vorbisem asta cu sotia: "mama draga, imi faci rost si eu imi cumpar apartament acolo, imi cumpar...aproape ca-ti vine sa traiesti la ei, deci foarte frumos.

Rep.: Cum va explicati ieftinatatea de acolo, in ciuda faptului ca e o zona umblata?

F.T.: Da, dar sa stiti ca cei care promoveaza turismul, din punctul meu de vedere nu sint cei localnici, ci cei veniti din exterior cu bani si fac in asa fel incit turismul e vazut undeva mai superior. Va spun ca politia opreste toate masinile, deci nu ai prioritate de dreapta, de stinga, de nu stiu cum, acolo prioritar e turistul.

Cum vine coloana de turisti totul se blocheaza indiferent cum se intimpla si ce se intimpla. Turistul are prioritate. {i nu se fura. Cum sa va spun? As putea sa va vorbesc doua zile despre Egipt. Nu se fura.

De exemplu, intri intr-o bijuterie, asa, la un moment dat ramii singur in bijuterie, nu le pasa nimanui fiindca ei stiu ca nu se fura, deci la ei nu a ajuns conceptul asta si, nu stiu daca ar trebui sa spun asta, nu au dat rominii peste ei. E ceva extraordinar. Daca vrei sa furi, furi de stingi.

Este, cum sa spun, prea la indemina tuturor, nu stiu chestia asta, sint prea influentati ca cineva i-ar fura. Eu am numarat odata cruciulitele ca am cumparat cruciulite de argint si s-a simtit extraordinar de ofensat ca de ce-i mai numar eu lucrul lui in momentul in care el a mai numarat o data.

Deci, trebuie sa spun ca infloreste vazind cu ochii, deci, spunea ghida, uite aici anul trecut nu era nimic si uite cum se ridica blocurile. Se lucra si erau blocuri cu patru etaje, asa am vazut eu, pe malurile marilor si extraordinar de multe. Intr-un an doi va fi un salt de oameni, o sa fie extraordinar. Si vreau sa ma mai duc!

Poza de grup

"O trimit si pe nevasta-mea!"

F.T.: Eu sint om de afaceri si am venit cu foarte multe idei de acolo si chiar imi place si undeva in februarie martie o sa plece si sotia. E acolo lucru facut cum se facea pe timpul lui Ceausescu la noi, drumurile drumuri, iluminatul, iluminat, stilpii, stilpi, blocuri in cantitate mare, imensa, nu ca m-as gindi la vremurile lui Ceausescu, nu, sub nici o forma. Ceea ce o sa-i ridice e simtul de a nu fura.

Teoria lucernei in dreapta Nilului

Rep.: Este Nilul inima Egiptului?

F.T.: Da, fara Nil, ar fi morti. Deci, vreau sa va spun ca, daca un zid separa nisip si iarba totul se datoreaza Nilului. De la Nil se trag tot felul de canale adinci cu pompe, normal, pe motorina sau benzina, de acolo pleaca apa pe canale perpendiculare pe Nil, in stinga si-n dreapta tot ce se irica.

De exemplu, sa ai o parcela oarecare cu lucerna, nu-ti trebuiue fin de lucerna, iti trebuie doar lucerna proaspata tot timpul, fiindca nu este iarna si atunci in momentul in care tai lucerna dintr-un capat si o dai la capre, magari sau la ce aveau ei ca nu prea aveau multe animale, cind ajungeai in partea ailalta, deja in spatele tau, la douazeci de metri, lucerna era suficient de inalta s-o tai din nou.

Rep.: Desertul? Cum este noaptea?

F.T.: Noaptea automat nu mai erau lumini, cum ieseai dintr-un oras nu mai erau lumini fiind distante prea mari, mai vedeai pe ici, pe colo de vreo flacara, eu stiu. In timp ce transversezi desertul era o turma de capre destul de mare si un copil care le pazea si-n stinga o suta de kilometri si-n dreapta nici un fir de apa si peste tot era viata.

Desertul era rosiatic, chiar mi-am luat intr-o sticla de Coca cola de doi litri, mi-am adus nisip la copii, am sapte copii si chiar le-am promis ca le aduc nisip din Egipt. {i un om care nu fumeaza, nu bea, cheltuieste putini bani acolo. Eu nu am cheltuit bani acolo. Excursia era all inclusive. Era mincare cita vrei. Era frumusel. Cind am venit inca pluteam in melancolie cu mintea.

Rep.: Excursia nu e bine vazuta.

F.T.: E o rautate aici. Nu poti sta local si sa astepti. Nu poti sta daca tu nu cunosti ce vrei, de fapt. Trebuie sa te duci, sa vezi. Trebuie sa ti se deschida ochii.

Rep.: De unde au aparut pozele pe internet?

F.T.: De la cei care fac parte din PSD fiindca ei aveau camere video.

Emanuel Andronache: "Nu sintem primii care fac excursii cu rezultate sub asteptari"

Andronache

"Schimb de experinta? Ma rog..."

E.A: Pai, schimbul de experinta, ma rog...in materie de turism am avut de invatat. Exemplele sint interesante, dar nu vad cum am aplica aici fiindca noi nu avem acele Piramide, Muzeul de Egiptologie...ma rog, noi avem Jiul, dar nu stiu daca se poate face vreo comparatie cu Nilul, nici la nivel drenaj, ecologie. Astea le-am discutat.

In rest, partea de a pune in practica nu cred ca e posibila, dar nu cred ca sintem primii sau ultimii care fac astfel de excursii cu rezultate sub asteptari.

Rep.: Ce locuri v-au ramas in inima?

E.A.: Cam totul. Initial s-a dorit urmarirea urbanismului. In final, nu ne puteam compara in Petrila cu mormintele faraonilor, cu tot ce au ei.

Rep.: V-ati putut explica cum tocmai acolo, in acele locuri s-au putut construi acele minuni?

E.A.: Asta e istoria. Nu cred ca noi avem vreo vina. Asa s-a harazit in istorie. Tot ce am vazut acolo am fi vrut sa translatam, dar nu avem nici o sansa.

Tradarea

Rep.: V-ati distrat, se vede din poze.

E.A.: Nu era nimic rauvoitor in pozele respective...pozele au fost facute de colegi, erau surprinse momentele de relaxare, fiindca altfel am avut program full.

Rep.: De ce unul dintre dvoastra a tradat si a pus pe net pozele?

E.A.: A fost un precedent cu pozele din excursia in Creta, iar cei care au fost in Creta si au aparut cu poze in ziare, au facut tot posibilul sa o pateasaca si cei care au fost in Egipt.

Rep.: Cum e viata dupa Egipt?

E.A.: Putin mai bogata. Eu am fost si-n Egipt, si-n Creta si am primit vizita unui grup de francezi care au vrut sa faca munca de caritate, de refacere a marcajelor din munti, iar eu cred ca am cheltuit cu acest grup echivalent cu cit s-a cheltuit cu mine in Egipt.

Rep.: Creta si Egipt, puteti face o comparatie?

E.A.: Nu. Egiptul, o mare cultura. Creta, plaja si oferta de vacanta.

Eugen Istodor

(interviurile integral pe blogul Istodor de pe www.facem catavencu.ro)