De sapte-opt milenii si-au pus semnatura pe mai toate actele umanitatii, de la vorbirea articulata la scrisoarea de sustinere a presedintelui. Civilizatia le reproseaza multe si le datoreaza totul. Sint parintii capriciosi ai culturii si copiii imaturi ai momentului: intre Platon si Basescu aleg intotdeauna prost.
Acum citiva ani a fost descifrata o tablita de lut descoperita in orasul antic Uruk. Autorul textului e un scrib sumerian cu viziune, fiindca mesajul are viitor: „Azi toti scriu, nimeni nu mai citeste“. Intelectualul roman n-a obosit niciodata sa scrie, desi, in definitia lui de dictionar, accentul este pus doar pe gindire.
Scrisul pare sa fie insa obsesia dominanta a speciei, iar cu aceasta ocazie formele lui publice penduleaza intre gratie si ridicol. Cit sta in parametrii functiei interne, scrisul isi e siesi suficient si intelectualul ramine fiinta necesara de pe coperta cartii. Dar cind scrisul o ia razna si vrea sa participe la plebicist, toata vraja s-a dus pe copca.
Intre gindirea solitara, cu autonomie teritoriala recunoscuta, si „Apelul impotriva restauratiei, initiat de GRUPUL INTELECTUALILOR“, e aceeasi distanta ca intre Pasarea Maiastra si un cird de bibilici.
Daca, in loc sa se adune una linga alta, sub un editorial patetic, cele doua sute de semnaturi ar fi stat fiecare sub articolul sau, efectul de sprijin ar fi fost un tsunami literar si artistic, capabil sa inunde presa in mod organic. In varianta aglomerata insa, protestul a cazut intr-o gramatica tipatoare, cu mari greseli la acordul istoriei.
Ca dovada, Basescu, beneficiarul acestui cor de strinsura, nu mai e ce-a fost, adica un contemporan ceva mai votat decit altii, ci „un personaj care pare sa devina un presedinte pentru alte coordonate istorice“.
Dar sa coborim putin in mecanismul recrutarii si sa desfacem structura batalionului intelectual. Citind lista voluntarilor observi ca exista doua categorii de luptatori: intelectuali A si intelectuali, sa zicem, de serie B. Primii sint nume sonore, purtatori onesti de competenta, marci publice acceptate. Se vad cu ochiul liber. Ei joaca rolul de vectori vizuali si asigura principiul adunarii.
In preview, ei sint lista. Restul trupei vine pe magnetism de ocazie. Sa fii pe aceeasi foaie cu Liiceanu nu-i de colea. Polii aspirationali atrag pilitura si asa se obtine ideea statistica de intelectual activ. La o analiza spectrala insa, convoiul desteptilor arata doar cinci la suta inspiratie. Ceilalti sint aspiranti la glorie cu buletinul. Prin urmare activi, disponibili, insistenti.
Si iata ca nu pierd vremea cind li se da, la citeva zile, o a doua ocazie: „Stimata D-na Monica Macovei - Ministru al Justitiei, avind in vedere meritele dvs. pentru implinirea actului Justitiei in adevaratul inteles al cuvintului - merite recunoscute atit in tara, cit si de forurile Uniunii Europene etc“. De data asta, fragmentul-omagiu face credit la bancile Djuvara si Cartarescu.
Odata varsate transele de greutate, partenerii B de lista se simt de serie A. Efortul lor de a se face folositori e vizibil. Chiar daca nu sint ei autorii textului, e ca si cum ar fi. Ansamblul text-semnatura se consuma in perifraza, truism si elogiu la limita pupincurismului. Intentia nobila devine astfel suspecta, iar ideile respectabile apar insurgente.
Banuit de isterie, conglomeratul poate trece din seriozitatea initiala in spatiul dubios al armaghedoanelor. In lumea reala, Monica Macovei e mai degraba incurcata de gest, chiar daca, la o bere cu fanii ei culti, le-ar da imbratisarea din Piata Universitatii.
In schimb, Traian Basescu pare incintat de suprareactie: cita vreme de aici decurge plasarea lui in „alte coordonate istorice“, o mica plimbare prin cultul personalitatii, de antrenament, n-are cum sa strice.
Si acum, intrebarea: cum cad intelectualii in aceste capcane energetice, cum devin ei oameni de actiune in favoarea unui om politic? Eu am un raspuns partial: noaptea, cind n-are somn, presedintele pune mina pe telefon si-i suna. Nu, nu pe toti, doar pe cei mai penetrabili si mai strategic plasati.
La ora aia, intelectualul se afla echipat de lectura, il tine pe Witgenstein in brate si motaie, normal, la OTV. Dar vocea din receptor il arunca direct in Festivitatea de Decernare de Ordine si Medalii. Ii vorbeste PRESEDINTELE. I SE ADRESEAZA LUI. Ia pozitia de drepti. Instinctiv aude imnul, fara sa il cinte cineva. „Domnule, te urmaresc cum scrii.
Doar dumneata ma intelegi, doar dumneata ai caracter, ceilalti sint platiti etc“. Actul de seductie e de obicei instantaneu si aici incepe jalnicul negot cu iluzie, impozitat cu abilitate la Cotroceni. Cunosc mai multe cazuri de coup de fil si fiecare se potriveste portretului-robot: statornicia lui e de pomina.
Cit despre ingrijorarea partilor in cazul Basescu, e mai mare rusinea: atita lume citita si sa nu vada ea scrisul mare de pe referendum: NU VA FACETI GRIJI, CA SEFU’ N-ARE PROBLEME!
