Acum doi ani, cand lansam „Saptamana Financiara” - varianta print -, dupa 5 ani de emisiune TV cu acelasi nume, la Antena 1, nici nu banuiam cat de tumultuoasa va deveni viata noastra de jurnalisti preocupati de domeniul economic.

Ne asteptam la probleme de adaptare a echipei, de impunere pe piata a brandului nostru, de ce nu, la obstacole financiare - nu ne asigura nimeni „spatele”, orice-ar fi, daca noi nu performam editorial, administrativ, contabil.

Privind retrospectiv si facand un bilant traditional, nu pot spune decat ca, exact ca si in alte situatii, socoteala de la inceput de drum nu s-a potrivit cu cea de pe... drum.

Multe dintre lucrurile de care ne temeam nu au aparut sau le-am depasit foarte usor, insa am fost martorii unei evolutii fulminante a dezbaterii publice, in zone de interes la care nici nu ne-am fi asteptat si pe care le consideram reziduale, avand in vedere ca abia se schimbase puterea politica.

Exact acum doi ani, cand ne-am lansat pe piata, Alianta Dreptate si Adevar castigase alegerile. Liderii Aliantei facusera tot soiul de declaratii si promisiuni in legatura cu viitorul nostru, pe care ni-l prognozau luminos.

De la cota unica de impozitare se asteptau minuni, de la buna gestionare a resurselor financiare se sperau miracole, de la lupta impotriva coruptiei se visau tamaduiri ale ranilor morale ale societatii.

Sincer, ma numar printre cei care au crezut in aceste vorbe de campanie si care au fost convinsi ca primenirea societatii noastre va fi posibila si prin trecerea in opozitie a PSD, care facuse mult rau economiei si sanatatii democratiei.

Nici mie, nici altor milioane de romani nu ne-ar fi trecut prin cap ca poate fi ceva mai rau, politic vorbind, decat PSD si ramasitele dictatoriale ale PCR in modul de a gandi si actiona al multora dintre social-democrati.

Dar vremea a trecut si, usor-usor, ne-am dat seama ca raul social nu intra niciodata in fundatura, ca nimic nu se rezolva de la sine si ca putreziciunea are o capacitate formidabila de a cuprinde zone libere si de a le pangari pana la distrugere.

In acesti doi ani ne-am fi dorit sa vorbim mai mult despre fenomenele economice spectaculoase din Romania, despre cresteri la Bursa de Valori si cea de Marfuri, despre reducerea falimentelor si sporirea numarului de companii cu profit, despre investitii care sa ne uluiasca, despre corupti care sa se duca acolo unde merita si sa plateasca pentru cat rau au facut economiei, despre un buget pe cale

sa se revigoreze si despre un sistem sanitar dotat si unul de invatamant mult mai sprijinit, pentru ca asa este normal sa fie.

Nimic din toate astea - sau doar intr-o masura mult prea mica - nu s-a petrecut in acesti doi ani. Multe treburi ale ta-rii merg din inertie, activitatile statului sunt ca si prabusite, cele private rezista datorita tenacitatii patronilor si a angajatilor lor.

Am plantat, pentru viitorul copiilor nostri, in loc de grane - matraguna, in loc de flori - boscheti. Ne-am apucat sa vorbim despre alegeri inca din prima zi de la castigarea alegerilor si am calcat in picioare toate sperantele noastre de trait bine.

Au fost doi ani de crize si crime impotriva sansei noastre de progres. Vom avea, poate, un Parlament curat, vom avea, poate, si vot uninominal, vom avea, poate, si europarlamentari - dar timpul economic l-am pierdut si nicio forta din lume nu ni-l poate rascumpara. Poate vom intelege, la un minunat moment dat, ca sunt lucruri si situatii in viata pe care, desi le regreti, nu le mai poti repara.