Pentru 2007, valoarea totala a fuziunilor si achizitiilor pe piata romaneasca este estimata la aproximativ 2.5 miliarde de euro, se arata intr-un studiu al Raiffaisen Investment. Potrivit aceleiasi surse, in 2006, piata de fuziuni si achizitii din Romania este estimata la 6 miliarde de euro in scadere fata de cele 6.8 miliarde inregistrate in 2005.

Trebuie mentionat totusi ca anii trecuti au fost dominati de achizitia Mobifon de catre Vodafone si vanzarea BCR.

Din punct de vedere al numarului de tranzactii facute publice, anul trecut a inregistrat un record total de 166 de tranzactii de fuziuni si achizitii precum si un record de 129 de tranzactii private (excluzand privatizarile), cu 25% mai mult decat in 2005, inregistranduse 2-3 tranzactii pe saptamana, se mai arata in raportul Raiffaisen Investment.

In 2005 cresterea pietei de fuziuni si achizitii s-a datorat in mare masura cresterii numarului de achizitii de companii romanesti de catre firme straine (crestere cu 60% a numarului de tranzactii private).

Insa in 2006, cresterea s-a datorat, oarecum surprinzator, tranzactiilor interne, intre un cumparator si un vanzator roman de o valoare mult mai mica dar cu o dinamica mult mai accentuata (crestere cu 70% a numarului de tranzactii private). In 2006, jumatate dintre tranzactiile private au fost interne, procentul ajungand la 60% prin includerea privatizarilor.

In acest fel, Romania s-a aliniat si ea tendintei vizibile in tarile din regiune. In ceea ce priveste tranzactiile de extindere internationala a companiilor romanesti se inregistreaza cote mult mai reduse, numai 3 tranzactii in 2006, la fel ca si in 2005.

Mega tranzactiile de peste un miliard de euro si tranzactiile mari de peste 100 milioane euro fiecare sunt cele care dau volumul pietei, daca BCR a reprezentat 60% din valoarea pietei de M&A, cele 6 tranzactii mari din anul trecut au reprezentat la randul lor jumatate din restul pietei.

In 2005 tranzactia Mobifon a reprezentat 50% din piata de M/A iar cele 9 tranzactii mari din acel an au acoperit 65% din restul pietei.

Raiffeisen Investment considera ca exista toate premizele pentru ca evolutia pozitiva a pietei sa continue si in 2007, an in care se asteapta peste 150 de tranzactii private. Ca valoare cumulata a achizitiilor si fuziunilor se asteapta depasirea cifrei de 2,5 miliarde euro fara finalizarea vreunei mega tranzactii dar cu cresterea valorii medii pe tranzactie inspre 15 milioane euro/tranzactie.