Miercuri, Comisia pentru Statutul Jucatorului (CSJ) din cadrul federatiei de fotbal a anuntat ca a pus in aplicare decizia Tribunalului de Arbitraj in Sport (TAS) privind drepturile patrimoniale ale clubului Poli Timisoara.

Surpriza FRF, in stilul casei

Comisia spune "Zambon are dreptate", conform oficialilor de la Lausanne. In consecinta, italianul trebuie sa primeasca niste despagubiri.

In acest punct intervine surpriza de proportii - Comisia spune ca Zambon va fi despagubit de FC U Poli Timisoara (un club de copii si juniori?!!) si nu de Poli Timisoara & Invest SA, gruparea administrata de Marian Iancu!

Explicatia

Consilierul juridic al FRF, Justin Stefan explica: "Hotarirea TAS este dictata strict impotriva lui FC U Poli! Gruparea domnului Iancu nu are nicio legatura cu aceasta decizie" (?!!). Mai mult, "Poli care este acum in Liga 1 poate folosi numele, culorile, palmaresul".

De ce era suparat totusi Marian Iancu?

Nu mai departe de saptamina trecuta, dupa aparitia scandalului, Marian Iancu avea o legatura foarte strinsa cu decizia TAS - a amenintat cu retragerea investitiei, a acuzat Federatia ca joaca "la doua capete", apoi a anuntat ca va continua totusi lupta cu "raul din fotbalul romanesc" (?!!).

Unde este totusi palmaresul?

"Palmaresul lui Poli nu este la Zambon. Nu este nici la mine. Ii apartine Timisoarei", spunea saptamina trecuta Marian Iancu, recunoscind ca atunci cind a venit la Timisoara a vrut sa cumpere drepturile patrimoniale de la italian.

"Nu le-am cumparat pentru ca am fost informat la timp ca nici Zambon nu le avea", a spus Marian Iancu.

Conform conducatorului de la Poli, drepturile patrimoniale apartin unei asociatii infiintate dupa 1990, recunoscuta si afiliata la federatie. Aceasta asociatie a participat cu palmaresul, culorile, etc, la Politehnica lui Zambon, apoi s-ar fi retras din intelegere. Traseul acestei asociatii reprezinta cheia intregului dosar.

Zambon, socat

La auzul deciziei de miercuri, italianul Zambon a acuzat federatia de "magarie" si a avertizat ca "nota de plata" va veni in curind. El a primit recomandarea federatiei prin intermediul consilierului juridic Justin Stefan: "Daca are probleme cu acest Poli care este in prima liga, poate sa refaca drumul pe care l-a strabatut pina acum: comisii, instante..."

Ce nu explica consilierul FRF este de ce in acest moment, dupa hotarirea CSJ, palmaresul lui Poli se afla in cel putin doua locuri: la Zambon (conform TAS), dar si la Marian Iancu, vezi declaratia oficialului FRF: "Poli care e acum in Liga 1 poate folosi numele, etc..."?