In corturi carpite si sub copertine sprijinite pe crengi de copac, dormind pe covoare si paturi murdare si cautand mila nemtilor, aproape 400 de cersetori romani au supravietuit in ultimele sase luni intr-o tabara insalubra, care a fost incropita in cartierul Poll al orasului german Koln.

„Insolita colonie” a cersetorilor a fost „intemeiata” intr-un loc bine ascuns de padurea din imediata vecinatate a autostrazii A4.

„Comunitatea” se imparte in doua „cartiere”, unul terestru, „fortificat” cu munti de mizerie si fecale, iar altul subteran, pitit in hrubele sapate de cersetori intr-un dig din apropierea liniilor de cale ferata din sudul orasului. Cersetorii locuiesc acolo, asemenea unor „oameni ai pesterilor”.

Dar la acest sfarsit de saptamana, „oamenii pesterilor” au disparut cu totul, de parca i-ar fi inghitit pamantul. In urmatoarele zile, fortele de ordine orasenesti vor elimina tabara cersetorilor, iar romanii vor fi trimisi inapoi in tara. Autoritatile germane le dau cersetorilor bilete de avion spre Romania si alimente pentru drum.

Soarta cersetorilor a starnit dispute politice

Autoritatile locale din Koln au inceput, inca de la sfarsitul saptamanii trecute, demersurile pentru expulzarea cersetorilor romani aflati pe strazile orasului. Desi cersitul nu contravine legislatiei germane privind ordinea publica, romanilor li se reproseaza „exercitarea cersitului ca pe o meserie”.

In plus, autoritatile „banuiesc” ca in spatele celor 400 de cersetori romani din Koln se afla, de fapt, o retea criminala. „Si consulul Romaniei e de parere ca cersetorii sunt o parte a unei retele organizate, chiar daca nu avem decat indicii cu privire la existenta acesteia”, spune Simone Winkelhog, de la Biroul de Presa al Primariei Koln.

Desi masura autoritatilor germane are consimtamantul consulului general al Romaniei, Florin Vodita, ea nu este agreata de toate formatiunile politice reprezentate in consiliul orasenesc si nici de toata presa locala.

Problema cersetorilor romani a activat fortele de extrema dreapta din oras. „Solutionarea urgenta” a „problemei cersetorilor” a fost solicitata deja, cu cateva luni in urma, in consiliul orasenesc de factiunea de extrema dreapta „pro Koln”, dar a fost ignorata de celelalte partide.

Integral in EvZ