SUA-NAVSTAR GPS

Vom incepe cu SUA - unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de tehnologii aerospatiale si lider intre serviciile de pozitionare globala.

Sistemul de pozitionare prin satelit cunoscut ca GPS, care poarta integral denumirea de NAVSTAR GPS (NAVigation Satellite Timing and Ranging Global Positioning System), se afla sub gestionare militara, fiind creat de Departamentul de Aparare al SUA.

Accesarea lui gratuita de catre orice persoana din lume este recunoscuta ca un drept si nu ca un privilegiu. Este singurul sistem complet functional disponibil in prezent, fiind format dintr-o constelatie (retea) care contine 30 de sateliti. Primul satelit a fost lansat in anul 1978, iar sistemul a devenit operational la intreaga sa capacitate in anul 1995.

Sistemul GPS trece acum printr-o perioada de modernizare. Din cauza evolutiei rapide a tehnologiei si a standardelor militare din ce in ce mai precise, acesta este depasit tehnic.

Noul proiect poarta denumirea de GPS III si a fost aprobat inca din anul 2000. Noul sistem va avea avea in componenta sateliti capabili sa transmita un semnal de 500 de ori mai puternic comparativ cu actualii sateliti si va avea imbunatatiri semnificative pe ramura aplicatiilor militare. Procesul de modernizare va fi finalizat in anul 2011 si va contine peste 24 de sateliti. Intretinerea sistemului GPS costa SUA aproape 750 de milioane de dolari anual.

UE si mereu amanatul sau proiect GALILEO

Un alt sistem important de pozitionare globala este Galileo. Acesta a avut o istorie zbuciumata, cu amanari, depasiri de buget si piedici puse de SUA, si nici in acest moment nu este complet operational, statele membre UE intrecandu-se in amanari si schimbari de strategie.

Initiat in anul 1999, proiectul Galileo reprezinta efortul unit al tarilor din UE si al Chinei. Acestea au ajuns la concluzia ca o independenta fata de sistemul american, GPS, este mai mult decat necesara, avand in vedere ca la inceperea programului, acesta a intalnit presiuni din partea SUA, care nu doreau sa imparta suprematia sistemului de pozitionare globala.

Realizat in principal pentru aplicatii civile, Galileo se sprijina pe 30 de sateliti. Bugetul alocat sistemului se ridica la suma de 4.5 miliarde de euro, cheltuindu-se peste bugetul primei faze, in 2006, 400 milioane de euro. Primul satelit a fost lansat in Decembrie 2005 si se preconizeaza ca pana in anul 2011 sistemul va fi complet operational.

Rusia - GLONASS

Sub un acord aprobat recent de Parlamentul rus si semnat de presedintele Vladimir Putin, Organizatia Indiana de Cercetare Spatiala (ISRO), va lansa sateliti GLONASS-M cu rachete proprii. De asemenea, ISRO va participa si intr-un proiect impreuna cu Rusia, in dezvoltarea unei viitoare generatii de sateliti, GLONASS-K, dupa cum se arata in publicatia GPS World.

Sistemul rusesc GLONASS (GLObal NAvigation Satellite System) nu este complet operational la nivel global, iar semnalul civil este accesibil numai jumatate din zi pe teritoriul rusesc. Acesta este folosit in principal pentru scopuri militare, si ofera o acuratete a detectiei mai mica de 15 metri, comparativ cu sistemul european Galileo care in varianta comerciala ofera o acuratete de 4 metri.

Sistemul GLONASS contine 24 de sateliti, 16 dintre ei fiind activi, 5 inactivi si 12 programati sa fie plasati pe orbita in urmatorii 2 ani. Acest sistem va fi complet operational tocmai in 2011.

China - Beidou

Proiectul chinez Beidou, care in traducere libera inseamna “Carul Mare”, a fost proiectat in principal pentru aplicatii militare, dar guvernul chinez a anuntat ca va fi gratuit pentru utilizarea civila. Expansiunea sistemului BEIDOU ameninta in mod clar intentiile tarilor europene de recuperare a investitiilor din sistemul Galileo.

Acest lucru pune practic in mare dificultate proiectul european Galileo, care doreste comercializarea serviciilor care ofera semnale de acuratete. Sistemul de pozitionare globala Beidou va fi format in faza finala din 35 de sateliti, acum fiind disponibili pe orbita doar 4. Acesta va oferi o acoperire totala a teritoriului chinez tocmai in 2008.

India - IRNSS

India prezinta o reala amenintare si este vazuta chiar ca un factor destabilizator in suprematia sistemelor de pozitionare globala. Si asta nu din cauza proiectului national, care se afla in stare incipienta, ci din cauza faptului ca este un partener al Rusiei in dezvoltarea platformelor GLONASS.

Sistemul Regional Indian de Navigatie prin Satelit, IRNSS, a fost aprobat recent, nefiind inca operational. Cu un buget de peste 300 de milioane de dolari, acesta are ca tinta oferirea de servicii de pozitionare cu o acoperire totala a teritoriului national, prin folosirea unei retele formate din 7 sateliti. Sistemul are ca data de finalizare anul 2011, primul satelit urmand a fi lansat in 2008.