In turul doi al scrutinului pentru functia de primar general al capitalei vor concura Veaceslav Iordan si Dorin Chirtoaca, potrivit datelor exit-poll-ului prezentate de catre Institutul de Politici Publice.

Potrivit datelor sondajului, pentru comunistul Veaceslav Iordan (PCRM) au votat 28% din alegatori, in timp ce pentru liberalul Dorin Chirtoaca (PL) 26% din cei prezenti la urne, relateaza BASA-press. Algerile locale din Republica Moldova au fost insa marcate de numeroase suspiciuni, fraude si chiar violente.

Potrivit datelor sondajului, voturile alegatorilor pentru functia de primar general al capitalei au fost departajate astfel:

Veaceslav Iordan (PCRM) - 28%

Dorin Chirtoaca (PL) - 26%

Vladimir Filat (PD) - 8%

Leonid Bujor (AMN) - 8%

Dumitru Braghis (PDS) - 7%

Alexandru Corduneanu (PPCD) - 7%

La functia de primar al capitalei au concurat 18 persoane.

In top-ul partidelor politice delegate in Consiliul Municipal Chisinau sunt:

Partidul Comunistilor din Republica Moldova - 26%

Partidul Liberal - 20%

Alianta "Moldova Noastra" - 10%

Partidul Popular Crestin Democrat - 7%

Partidul Democrat - 6%

Partidul Democratiei Sociale - 5%

Partidul Social-Democrat din Moldova - 5%.

Sondajele au fost efectuate la 75 de sectii de vot din municipiul Chisinau, din numarul total de 285, in care au fost antrenati circa 80 de operatori.

Prezenta la vot a fost suficienta pentru validarea scrutinului

Circa 29,03% din numarul total al alegatorilor inscrisi in listele electorale in municipiul Chisinau au votat, astfel a fost depasit pragul de 25% necesar pentru validarea alegerilor din capitala.

Comisia Electorala Centrala mai comunica ca pana la ora 19.13, in Republica Moldova au votat 1 062 181 persoane, sau 44 % din numarul de alegatori inscrisi in listele electorale.

Militia transnistreana, care a inconjurat sectia de votare din satul Corjova, o localitate de pe malul stang al Nistrului, subordonata Chisinaului, a fost obligata de Comisia Unificata de Control sa se retraga din localitate.

Dupa discutii aprinse de cateva ore, intr-o sedinta extraordinara a CUC s-a ajuns la aceasta decizie, care obliga sa se retraga si cei douazeci de reprezentanti ai fortelor de ordine din Republica Moldova, care au intervenit pentru a aplana conflictul.

Desfasurarea evenimentelor

Aproximativ 2,5 milioane de cetateni cu drept de vot din Republica Moldova au fost chemati, duminica, la urne, in cadrul alegerilor locale generale. Scrutinul este considerat un test important pentru formatiunile politice de la Chisinau inaintea alegerilor parlamentare din 2009.

La cateva ore de la deschiderea urnelor au inceput sa apara incidentele. Cetatenii moldoveni din satul Corjova, raionul Dubasari, sunt impiedicati sa voteze de militia transnistreana, care a inconjurat sectia de votare din localitate, relateaza BASA-press.

Comisia Electorala Centrala considera ca incidentul ar putea impiedica desfasurarea normala a alegerilor si a cerut organizatiilor internationale acreditate in Republica Moldova sa se implice in vederea rezolvarii acestei probleme.

Potrivit agentiei citate, militia transnistreana a retinut, la Dubasari, fara niciun fel de explicatii, un observator international olandez si unul national, care monitorizeaza alegerile locale din Republica Moldova.

Pentru buna desfasurare a scrutinului, Ministerul de Interne de la Chisinau a dispus activarea in regim de alerta sporita a agentilor de politiei, care asigura securitatea in sectiile de votare.

Conform Codului Electoral, primarii si consilierii in consiliile raionale, orasenesti, de sector si satesti se aleg prin vot pentru un mandat de patru ani.

In cadrul scrutinului din 3 iunie, urmeaza a fi alesi peste 900 de primari ai localitatilor si peste 12.000 de consilieri locali.

Un numar de 363 de persoane candideaza in total pentru functii de primar in municipiile si orasele din Republica Moldova, potrivit Comisiei Electorale Centrale. Dintre acestia, 69 sunt candidati independenti, iar 294 sunt sustinuti de partide politice, relateaza NewsIn.

Comunistii erau favoriti la vot, potrivit ultimului sondaj de opinie

Potrivit unui sondaj dat publicitatii la 28 mai, 42% dintre alegatorii municipiului Chisinau declarau ca nu vor merge la vot sau nu au decis inca daca merg la vot. Dintre persoanele decise sa se prezinte la urne, 40% au spus ca vor vota pentru candidatul Partidul Comunist la functia de primar, Veaceslav Iordan.

Pe locul al doilea in preferintele electorale, dar cotat cu doar 14% dintre intentiile de vot, s-a clasat candidatul Partidului Liberal (PL), urmat de candidatul Partidului Democratiei Sociale, cu 13% din intentiile de vot, si de cel al Partidului Democrat, cu 10% din intentiile de vot.

Candidatul Aliantei "Moldova Noastra" ar urma sa primeasca 5% din voturi, iar candidatul Partidului Popular Crestin-Democrat, ar fi votat de 4% dintre persoanele chestionate.

Validarea alegerilor depinde de rata de participare la vot, care trebuie sa fie de cel putin o patrime din alegatorii inscrisi pe liste electorale.