GMP Advertising, Starcom Media si Leo Burnett&Target sint cele trei finaliste autohtone la Cannes Lions, unul dintre cele mai vechi si mai importante festivaluri de publicitate.

Leii francezi, supranumiti si Oscarurile publicitatii, sint cele mai dorite trofee pentru creativii din intreaga lume si au devenit o adevarata obsesie pentru cei din Romania, care nu au reusit sa cistige nici o astfel de distinctie. Anul trecut, publicitarii romani nu au ajuns nici macar pe lista scurta a competitiei.

La editia curenta, campaniile romanesti s-au descurcat mai bine insa, deschizind iar sansele pentru unul dintre prestigiosii lei. „1 din 8 femei“, campania Avon de lupta impotriva cancerului la sin, realizata de Starcom, a intrat in finala la doua categorii, pentru Cel mai bun mix de media si pentru Cea mai buna campanie sociala.

Leo Burnett&Target a punctat cu „Sweden“ pentru Western Union, la categoria „Press“, subcategoria „Banking, Investment&Insurance“. Cele doua agentii fac parte, de altfel, din acelasi grup, Leo Burnett Romania.

„Am adus statistica in realitate, astfel incit mesajul sa nu poata fi ignorat: unu din 8 scaune din statiile de metrou, din autobuze, din salile de cinema, din saloanele de frumusete a purtat mesajul: «1 din 8 femei. Nedescoperit la timp, cancerul la sin poate ucide»“, povesteste pentru Cotidianul Carmen Chipuc, managing director Starcom Romania.

GMP, agentia condusa de Felix Tataru, a impresionat juriul cu reclama „Note“, pentru SC Carpalat, la categoria „Press“, subcategoria „Savoury Foods“. Mesajul, cu un scris apasat, care se regasea pe toate paginile revistei, dramatizeaza efectele consumului de lapte Mandra.

Este un ad care iti atrage atentia“, arata pentru Cotidianul Oliver Kapusta, Creative Director GMP.

„Voi, romanii, ar trebui sa fiti mai activi aici. Sa fiti in numar mai mare, sa va faceti simtita prezenta, sa se auda de voi. Altfel, veti ramine in umbra mereu“, spunea anul trecut creativul japonez Masayasu Nakamura, citat de „Business Magazin“.

integral in Cotidianul