Societatile de Servicii si Investitii Financiare au dezvoltat platforme online de tranzactionare, clientii pe care ii intermediaza pentru realizarea tranzactiilor bursiere avand si posibilitatea efectuarii directe a acestora, in timp real.

Printre avantajele sistemului de tranzactionare online se numara rapiditate in derularea tranzactiilor, putere de decizie mai mare asupra portofoliului de actiuni si costuri mai reduse. Fiecare client beneficiaza din partea SSIF de rapoarte de tranzactionare, de analize bursiere, grafice si istorice ale tranzactiilor, avand practic toate informatiile necesare derularii unei investitii bursiere.

Se pot realiza concomitent atat tranzactii prin intermediul unui broker, cat si direct prin sistemele de tranzactionare online. Pentru a deschide un cont se percepe o taxa de deschidere sau este ceruta o suma minima pentru deschiderea contului. Taxele si sumele variaza in functie de casa de brokeraj aleasa.

Costurile percepute de o societate de investitii financiare sunt mai mici comparativ cu cele pentru tranzactionarea asistata de un broker. Comisioanele practicate se calculeaza procentual la valoarea tranzactiilor si se stabilesc in functie de suma initiala depusa in cont.

"Costurile pentru tranzactionarea online sunt mai mici, pentru ca acest tip de tranzactionare presupune mai putine costuri pentru companie", informeaza Razvan Pasol, director Intercapital Invest.

Sistemele de tranzactionare online au cunoscut o evolutie ascendenta in ultima perioada, cea mai buna dovada fiind numarul tot mai mare de investitori care aleg sa realizeze tranzactii bursiere din fata propriului calculator.

Printre avantajele sistemului de tranzactionare online se numara: un mecanism securizat care va permite transmiterea de ordine in timp real pe BVB si Rasdaq, vizualizarea cotatiilor in timp real pe piata de capital si accesul la o multitudine de informatii si instrumente care sa faca luarea deciziei mai usoara, cum ar fi: informatii despre emitenti, precum si un istoric al comunicatelor transmise

de catre acestia, grafice privind evolutia actiunilor, posibilitatea setarii unor alerte preferentiale care sa atentioneze vizual sau sonor asupra atingerii anumitor praguri prestabilite de catre utilizator, accesul la un ticker ce permite urmarirea desfasurarii tranzactiilor pe intreaga piata sau pe anumite simboluri, fie din portofoliu, fie stabilite de catre utilizator cu ajutorul unor liste

preferentiale, informatii despre valoarea si evolutia portofoliului propriu, istoricul activitatii si al ordinelor transmise. "Tranzactionarea online este preferata in general de investitorii cu experienta, care sunt atrasi de rapiditatea efectuarii tranzactiilor, avand putere de decizie mult mai mare asupra portofoliului personal.

De asemenea, in functie de alegerea platformei de tranzactionare poate fi stabilit un prag de alerta despre evolutia pietei, programul de tranzactionare urmand sa va atentioneze atunci cand respectivele praguri sunt atinse pentru a putea lua imediat decizia efectuarii unor tranzactii", ne-a declarat Razvan Pasol, director Intercapital Invest.

Integral in Curierul National

de Catalina Sandu