Toate bancile romanesti garanteaza depozitele mai mici de 20.000 euro. In schimb, unele sucursale straine pot oferi niveluri superioare de protectie, in timp ce altele impun co-participarea clientului la o eventuala pierdere.

Atunci cand vorbim despre garantarea depozitelor in sistemul bancar, este important sa facem distinctia intre bancile romanesti si su-cursalele bancilor straine. In timp ce primul grup respecta cerintele de garantare locale, celelalte urmeaza regulile din tara de origine.

BCR, BRD sau Raiffeisen Bank sunt detinute de grupuri financiare europene, dar sunt inregistrate ca persoane juridice romane. Astfel, potrivit reglementarilor in vigoare, garanteaza depozitele unui client pana la plafonul de 20.000 euro. Daca o persoana are depuneri mai mici de acest prag la o banca este protejata in proportie de 100% in situatia in care institutia respectiva da faliment.

Fondul de garantare a depozitelor plateste compensatiile fata de deponenti in termen de trei luni de la data prevazuta in hotararea judecatoreasca pentru inceperea instituirii falimentului bancii. Dupa aceasta data, clientii au la dispozitie trei ani pentru a cere plata despagubirilor, dupa care isi pierd drepturile.

Plata se poate face in numerar, la casieria Fondului, prin mandat postal sau prin virament interbancar. In cazul in care compensatia este mai mare de echivalentul a 1.000 euro, plata se face numai prin transfer bancar.

Solutii de protejare

Ultimul faliment bancar a avut loc in noiembrie 2006, cand Nova Bank si-a incetat operatiunile in Romania. Spre deosebire de incidentele din trecut, acest faliment a trecut aproape neobservat deoarece banca a fost impiedicata in ultimii ani de catre BNR sa atraga resurse de la populatie.

Compensatiile datorate deponentilor se ridica la 200.000 lei, iar potrivit informatiilor furnizate de Fond, pana acum s-au efectuat plati in valoare de 24.000 lei. Restul deponentilor au timp sa faca o cerere pentru despagubire pana la data de 7 februarie 2010.

Clientii se pot proteja integral chiar si atunci cand au depozite mai mari de 20.000 euro. In acest sens, pot alege mai multe banci la care sa plaseze sume mai mici decat plafonul maxim de garantare. Si, avand in vedere ca pe piata functioneaza in jur de 35 de banci, o persoana se poate asigura integral pentru riscul de a pierde banii pentru sume de pana la aproximativ 700.000 euro.

Bineinteles, procedura nu este deloc comoda, fiind dificil de urmarit toate extrasele de cont de la fiecare banca.

La finele lui martie 2007, depozitele atrase de institutiile de credit se ridicau la 122 milioane lei, din care 58,3% erau garantate integral de Fondul de Garantare.

?Din punct de vedere al gradului de acoperire, resursele financiare proprii - in suma de 750 milioane lei - acopereau 1% din volumul total al depozitelor care intra in categoria celor garantate", spune Alexandru Matei, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor in sistemul bancar.

El a precizat ca resursele proprii sunt suficiente pentru a acoperi compensatiile datorate la oricare dintre cele 26 de institutii de credit care contribuie la Fond. In plus, daca mai multe banci ar avea probleme simultan, resursele ar acoperi compensatiile datorate de 12 institutii de credit.

Protectie vest-europeana

Pe langa bancile romanesti, clientii pot opta pentru depunerea banilor la institutii de credit straine, care le asigura accesul la schemele de garantare a depozitelor din tara de origine. De exemplu, ING Bank si Garanti Bank sunt sucursale ale unor banci olandeze, iar clientii din Romania ai celor doua institutii beneficiaza de aceleasi drepturi ca si cei din Olanda.

Iar din 2007 suma garantata aici a urcat de la 20.000 la 40.000 euro, prin migrarea la un nou sistem de protectie. Acesta ofera clientilor posibilitatea de a-si recupera integral primii 20.000 euro din cont.

Dincolo de acest prag, clientul va suporta 10% din pierdere si va primi de la Fond doar 90% din urmatoarea transa de 20.000 euro.

Cel mai inalt plafon de garantare se intalneste in Italia, unde clientii sunt asigurati impotriva oricarui risc pentru depozite de cel mult 103.291 euro.

Prin urmare, persoanele din Romania care doresc sa fie protejate pentru depozite mai substantiale pot apela la sucursalele Banca Italo-Romena sau Banca di Roma care functioneaza la noi in tara, beneficiind astfel direct de avantajele sistemului bancar italian.

Printre tarile europene care asigura un grad ridicat de protectie a deponentilor se mai numara Franta - unde plafonul de garantare este de 76.000 euro - si Marea Britanie - care garanteaza integral pana la 2.000 lire sterline, iar apoi in proportie de 90% - urmatoarele 33.000 lire.

Daca in ceea ce priveste Franta nu exista nicio sucursala din aceasta tara care opereaza la noi, Marea Britanie este reprezentata prin Anglo-Romanian Bank, o subsidiara a grupului BCR.

In curand, Bank of Cyprus isi va incepe activitatea in Romania sub forma unei sucursale, ceea ce inseamna ca va respecta cerintele din Cipru privind nivelul sumei maxime garantate. Acolo plafonul este, ca si la noi, de 20.000 euro, insa schema de protectie despagubeste deponentii doar in proportie de 90%.

Integral in Saptamana Financiara