Curierul National

Transporturile, in intersectia bursiera

de     Curierul National
Vineri, 20 iulie 2007, 0:00


Foto: Curierul National

Explozia va fi determinata de intrarea pe piata a unor investitori de calibru care abia asteapta emitenti interesanti", ne-a explicat Adrian Simionescu, director Finans Securities.

Societatile activeaza in domeniul utilitar, o ramura considerata atractiva de investitorii din toate pietele bursiere din lume. "Dupa listarea unor firme, performantele lor nu pot decat sa creasca, fiindca tot ce se face in cadrul lor se vede sau se afla.

In alta ordine de idei, profilul acestor firme este unul cat se poate de adecvat cerintelor economiei mondiale si ale consumatorilor", a declarat Petru Prunea, presedintele consiliului de administratie SSIF Broker.

"Ideea listarii acestora la Bursa este binevenita, pentru ca piata merge bine, investitorii sunt avizi dupa noi emitenti, mai ales ca sectorul utilitatilor este unul din cele mai atractive.

Asadar, dupa parerea mea, succesul este mai mult decat asigurat. Dar evolutia lor depinde foarte mult de pretul initial si de rezultatele economice ale companiilor", a anticipat Simionescu.

Compania Nationala Aeroportul International Henri Coanda are un capital de 143,2 milioane lei, iar in 2005 a avut o cifra de afaceri de 61,6 milioane de euro si un profit de 22,5 milioane de euro.

Administratia Canalelor Navigabile dispune de un capital de 10,15 milioane lei, avand in 2005 un profit de 0,9 milioane de euro, iar Aeroporturile Mihail Kogalniceanu si Traian Vuia au capitaluri de 1,15, respectiv 1,16 milioane de lei. Aeroportul Baneasa are un capital de 559.700 lei.

Compania Administratia Porturilor Dunarii Fluviabile a avut in anul 2005 un profit de 0,4 milioane de euro, in timp ce Administratia Porturilor Dunarii Maritime dispune de un capital social de 1,06 milioane lei.

Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime a fost inclusa in portofoliul Fondului Proprietatea la inceputul acestei luni, printr-o ordonanta de urgenta.

"Impactul listarii acestor companii poate fi unul pozitiv, avand in vedere interesul ridicat al investitorilor pentru ofertele initiale si frecventa mica a listarilor noi in piata de capital din Romania", a apreciat Daniela Ropota, analist la Intercapital Invest.

Dar este dificil de anticipat care dintre aceste societati va fi cea mai cautata, pentru ca interesul investitorilor depinde in mare masura de pretul de listare".

"Investitorii de pe piata de capital din Romania au atins astazi un nivel de sofisticare si au o capacitate de analiza care sa le permita sa evalueze cu destula acuratete oportunitatile pe care le ofera piata bursiera.

Ei vor decide, pe baza rezultatelor si a perspectivelor de devoltare a activitatii companiilor, care dintre ele va aduce cele mai ridicate randamente", a explicat Anca Dumitru, vicepresedinte al Asociatiei Brokerilor.

Piata urmeaza un trend ascendent, toti emitentii urmeaza aceeasi directie din punctul de vedere al capitalizarii, al lichiditatii. Dar listarea acestor companii nu va aduce o crestere importanta, deoarece "5% din respectivele companii este un procent destul de mic pentru a influenta considerabil piata", apreciaza Daniela Ropota.

Brokerii apreciaza ca investitorii asteapta noi emitenti pe piata de capital din Romania, ceea ce este in beneficiul companiilor care vor decide sa se listeze.

Listarea celor opt companii nu este suficienta pentru cresteri semnificative ale indicilor bursieri, dar ar putea avea, in opinia Ancai Dumitru, "un efect de antrenare, care va determina si alte societati sa analizeze oportunitatea prezentei lor pe piata bursiera.

De aceea, estimarile privind capitalizarea bursiera in urmatorii trei ani depasesc suma de 50 de miliarde de euro, in timp ce lichiditatea s-ar putea dubla".

Panait: "Exista posibilitatea ca listarea sa nu aiba loc"

Iulian Panait, presedintele KTD Invest, nu este asa de optimist, fiind de parere ca listarea acestor societati nu este inca o certitudine, deoarece abia au fost facuti primii pasi. "Trebuie sa tinem cont de faptul ca procesul s-ar putea incheia la inceputul anului 2008, nu putem sa fim siguri de nimic.

Mai ales ca anul viitor este an electoral, toata lumea se va concentra pe politica, asa ca exista posibilitatea ca listarea sa nu aiba loc".

Un articol de Diana Cioltei
Integral in Curierul National






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


54 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by