Fata de abundenta emisiunilor estivale din anii trecuti, litoralul romanesc isi traieste acum si falimentul pe sticla. Exoticul romanesc s-a transformat, previzibil, in esec.
La o nara distanta de cel mai apropiat grajd, sub privirea indolenta a unor gaini anemice si zapacite de caldura, bunica, mama, cei doi copii si o pisica se racoresc intr-o camera, si ea incinsa, cu imagini inspumate ale litoralului romanesc.
Este anul 2000, iar din satucul lor uitat cam de orice graviteaza in afara saraciei, singura farima de modernitate, televizorul, le aduce in casa, zi de zi, timp de doua luni pe an, marea, hotelurile, gagici cu sinii mari si tot felul de macho-men in slip si slapi. Dimineata, la pranz si seara, cel putin o emisiune este transmisa din buza marii.
Un element exotic, marea raminea in spatele sticlei de care se spargeau vise si dorinte nascute in acel mic si neputincios colt de tara.
Mai devreme cu ceva ani, sa tot fie prin 1998 sau 1997, intr-un apartament de pe Strada Clepsidrelor, doi pensionari priveau curiosi discotecile de pe acelasi litoral, cum bubuiau ele in noapte, cu fluiere si spume, cintece intr-o limba ce nu era nici rusa, nici franceza. Au auzit ca si nepotul lor era pe-acolo. Ce se mai schimbase dom’le si Mamaia! Pe vremea lor...
Citeva etaje mai sus si cu vreo 55 de ani mai jos ca virsta, un pusti se uita si el cu jind la citeva domnisoare ce danseaza lasciv intr-o piscina dintr-un club din Jupiter. Peste citeva zile o sa plece si el cu trenul la Costinesti. In tabara. Deja ii scapara ochii in cap numai gindindu-se la ce a auzit de la fratele lui mai mare ca se intimpla pe acolo.
In plus, a apucat si el sa vada “A doua cadere a Constantinopolului”. Si i-a placut marea.
Nu prea aveai cum sa scapi in acei ani de litoral, chiar daca nu voiai sa mergi acolo. Oriunde te-ai fi aflat. Faceai ce faceai, butonai ce butonai pe telecomanda si tot peste minunatele imagini de la Marea Neagra dadeai. Plus, minus, citiva prezentatori penibili si o droaie de turisti care se inghesuiau sa intre in cadru mai ceva ca guvizii ce picau in plasa pescarilor.
Ba chiar si unele emisiuni sportive tot de pe litoral erau transmise. Nici o alta bucata din Tara lui Dracula nu a fost mai agresiv promovata printre romani.
Aproape non-stop, citeva luni pe an, ani la rind, imaginea sa a “clatit” ochii telespectatorilor pina cind i-a inrosit. Pina la usturime. Ca apa sarata. Pentru ca una se vedea pe ecran si alta aducea briza marii pentru cei ce-si faceau concediile in hotelurile mobilate auster. Acum romanii trec in Bulgaria daca vor sa faca plaja, acolo de unde nu transmite nimeni la televizor.
Iar cei care stau acasa si se uita la televizor au mai scapat de imaginea distorsionata a unui litoral vindut ca magnific. Plaja romaneasca si-a marcat falimentul si pe sticla. La sat, la oras, ea nu mai fascineaza pe nimeni. Nu se mai vinde non-stop. Nu se mai baga bugete enorme in emisiunile estivale, la fel de mult cum se facea pina in urma cu citiva ani. Producatorii au scos-o din program.
Ici-colo, abia daca mai prinzi un fir de nisip pe la o emisiune. In refluxul sau de la element exotic la esec, litoralul romanesc a parcurs mai multe etape. Acum, pe cale de a deveni un obiect turistic la care nimeni nu prea mai vrea sa se uite, Marea Neagra incepe sa faca purici pe sticla si sa se dea peste cap. Pina cind, eventual, se transforma in Marea Moarta.
