Anul 2007 a adus pana in prezent cresteri importante ale indicilor bursieri, randamentele nete pe ansamblul perioadei 1 ianuarie - 17 iulie fiind de multe ori mai mari decat ce se putea realiza din piata monetara sau dintr-un plasament in obligatiuni corporative.

Indicii pietei Rasdaq, cele mai ample cresteri

Pentru comparatie merita mentionat ca cele mai ample cresteri le-au avut indicii pietei Rasdaq (±147% indicele Rasdaq Compozit si ±172% indicele RAQ2), in vreme ce indicii BVB au consemnat la randul lor cresteri, dar ceva mai modeste (±68% indicele BET-FI si ±26% indicele BET).

In acest rastimp, pietele internationale de capital au crescut si ele, insa in ritmuri mult mai reduse. Astfel, indicele DAX abia a reusit o apreciere de 21%, in vreme ce Dow Jones Industrial a crescut cu doar 12%, iar S&P500 cu 9%.

Cea mai mare dezamagire a acestui an a fost piata din Rusia: indicele RTX (care inglobeaza cele mai capitalizate si mai intens tranzactionate titluri de pe bursa ruseasca) a crescut cu numai 2%.

Dintr-un clasament alcatuit pe baza a 32 de indici generali si sectoriali ai pietelor de capital europene si internationale, indicii romanesti ocupa primele 6 pozitii ca ritm de crestere in aceasta prima jumatate a anului 2007. Asta arata cat de accelerate si de sustinute au fost cresterile bursei romanesti.

Daca mai adaugam si faptul ca moneda nationala s-a apreciat puternic fata de euro si fata de dolar in acest interval de timp, vedem ca strainii care au plasat capitaluri in Romania au inregistrat castiguri cu mult mai ridicate decat oriunde in alta parte a Europei (cu exceptia poate a Bulgariei si a altor burse mai mici pe care din lipsa de date nu le-am putut include in clasamentul realizat).

de Iulian Panait

integral in Romania Libera