Aflam, la pensionarea cate unui mahar de la SRI ori SIE, ca respectivul individ provine din cadrele Securitatii. Si asta dupa ce primisem asigurari si reasigurari ca serviciile secrete sunt occidentalizate pana-n varful unghiilor, ca nici unul dintre spionii, schingiuitorii sau asasinii din solda lui Ceausescu n-a fost pastrat in noile structuri, „democratizate” de sa le pui pe rana.

Abia cu astfel de prilejuri iti dai seama cat de prezente sunt in societatea romaneasca vechile personaje, cu profesionalismul lor contondent cu tot. Sa ne mai miram ce desavarsit sunt organizate scandalurile din viata publica si cum de apar la tanc dezvaluirile infamante?

Doua documente recente arata in ce masura si la ce intensitate era infiltrata Securitatea. Executand orbeste ordinele lui Ceausescu, ea s-a transformat intr-un calau nemilos, intr-o armata de dezaxati gata sa puna in practica pofta de distrugere a „Arhitectului-sef”, cum era alintat idiotul din Scornicesti.

Scotocind in arhive, Nestor Ratesh, fost director al postului de radio Europa Libera, a descoperit un document care face cat zece vagoane de literatura propagandistica. Vedem pentru prima oara, negru pe alb, cu antet si semnaturi, cu ce se ocupau „patriotii” pe care si-i revendica astazi Vadim Tudor. Oare cate astfel de documente vor fi existand in arhive?

Baieti fini, securistii excelau in activitati de-o delicatete vecina cu infernul: „producerea de vatamari corporale asupra celor mai activi angajati si colaboratori” ai Europei Libere, „plasarea unor containere cu explozii, scrisori si colete prelucrate pentru producerea de explozii”, „explozii si modificari tehnice” la autoturisme, „cauzatoare de

accidente grave”, „producerea de avarii si distrugerea instalatiilor la cladirile postului de radio”.

Toate acestea aveau si un termen pana la care urmau sa fie puse in aplicare: 30 octombrie 1980. Si au fost - chiar in perioada in care Ceausescu imbolnavise tara cu marsurile oligofrene pentru dezarmarea nucleara si pacifismul in spatele caruia se ascundea ranjetul ucigas al Securitatii.

N-ar fi o problema sa aflam cine e colonelul care conducea respectiva directie a unitatii 0544 si cine era seful de unitate care au aruncat asupra unui intreg popor blamul de ucigasi cu simbrie, de asasini cu sange rece si de teroristi in cel mai deplin sens al cuvantului.

Daca n-or fi mosmondind cumva si azi prin birourile capitonate ale SRI ori SIE, probabil ca „pacificatorii” isi consuma in liniste pensiile gigantice.

Al doilea document la care ma refer e o admirabila analiza, aparuta in revista „22”, facuta de dl Livius Ciocarlie propriului dosar de Securitate.

Urmarit peste 20 de ani pentru vina de a nu fi fost „inregimentat”, fostul meu profesor de la Universitatea din Timisoara evoca o serie de intamplari graitoare pentru perversiunea inimaginabila a indivizilor din sistem, dar si pentru tipologia infama a uneltelor de care se foloseau.

Probabil ca vom avea prilejul sa discutam pe larg despre ele la aparitia cartii bazate pe uriasul dosar, de aproape 1.000 de pagini. Dintre cei patruzeci si patru de informatori care-au alcatuit in jurul dlui Ciocarlie o plasa infernala, mi-au atras atentia doi.

Primul pare descins direct din Dostoievski: „pot fi sigur ca se simtea si el bine si-l interesa ce discutam. Numai ca - ma si ura. Retinea totul si relata totul in amanunt. Ma gandesc ca abia inchidea usa dupa mine si se instala la masa ca sa scrie”.

Nu vreau sa dau o nota de melodrama acestor randuri, spunand ca respectivul turnator - fost detinut politic - a sfarsit in chinuri groaznice, intr-un carucior pe rotile.

Nu ma pot insa opri sa cred ca exista o justitie transcendenta, care se ingrijeste de ceea ce, prea umani, din ignoranta si indiferenta, sentiment al vinovatiei si lasitate, trecem sub tacere. Frica se propaga in timp, subzistand si dupa ce cauzele care au generat-o au disparut. Oricine viseaza la asanarea morala a societatii romanesti trebuie sa tina cont de astfel de lucruri.

Celalalt turnator e desemnat de dl Ciocarlie sub numele caragialesc de „Caracudi”: „Scrie ce-i trece prin cap. (...) Frapant e ca omul scria de parca ar fi presimtit ca-i voi citi candva notele. Mai mult decat ce-mi putea face rau atunci, scria ce ma indispune acum.

Dupa ce lanseaza versiunea ca am renuntat la sefia de catedra ca sa pun presiune pe conducerea facultatii, sa ma avanseze conferentiar, se razgandeste si gaseste ceva mai bun: am fost dat afara din sefie. N-ar fi grav, nu eram bun de responsabilitati.

Ce nu-mi place sa aflu e ca vazandu-mi cariera obstaculata, l-as fi rugat pe el - care, ce-i drept, avea aceasta posibilitate - sa ma primeasca in partid. Mai, sa fie! Noroc ca „lucratorii” cunosteau adevarul si nu incetau sa-l consemneze. Frumos e ca despre omul asta, temut si urat de toata facultatea, numai noi gaseam si cate o vorba buna de spus”.

Mi-l amintesc perfect pe monstrul descris de dl Ciocarlie: o nulitate intelectuala, pe cat de agresiv, pe atat de nerusinat, de-o violenta verbala incredibila, individul era nu doar turnator, ci si sef de partid peste facultate. Amestec de tampenie si fudulie, sconcsul ideologic era un veritabil stalp al sistemului.

„Om nou” suta la suta, nu vorbea, ci latra. Mintea cu nerusinare si jignea gros, cu o placere in care se presimteau adanci frustrari sexuale. Rareori am vazut pe cineva care sa-mi evoce, din prima clipa, ideea de grosolanie, primitivism, obtuzitate si nerusinare.

Cand aveai de-a face cu el, toate aceste insusiri pareau apa de trandafiri fata de potopul de ura pe care ti-l revarsa in crestet.

Pe cand eram in anul al patrulea, am intrat intr-un conflict dur cu el, pe motiv ca doi dintre colegii mei, Vasile Popovici si Daniel Vighi, erau constant persecutati. Saptamani in sir, l-am asteptat in fata cabinetului de la facultate si i-am reprosat brutalitatea, abuzurile si nesimtirea. Ma mir si azi de unde-am avut atata curaj, ba chiar inconstienta.

Probabil ma voi mira si mai tare de aberatiile pe care le va fi scris despre mine cand imi voi citi dosarul de la Securitate.