In dimineata zilei de 11 septembrie 2001, cind cele trei mii de persoane urcau spre birourile ce aveau sa le fie mormint, totul parea adjudecat. Istoria se incheiase cu succes - sau, cel putin, asta tinea sa ne anunte o carte foarte la moda si isteata, scrisa de un american rational si un pic grabit.
Fukuyama, autorul acelui armonios pastel istoric, parea sa aiba dreptate: lumea se tolanise convinsa, pe linga virtutile si binefacerile Occidentului. Comunismul se desirase, sleit de argumentele libertatii. Adversarii rumegau retete si sisteme de guvernare inepte, condamnindu-se la subdezvoltare. Viitorul era clar.
Trecutul insusi nu fusese decit scara pe care omenirea urcase, inevitabil, spre platoul splendorilor occidentale: democratie politica, stiinta si mai ales tehnologie, prosperitate si egalitate in fata legii. Apoi, aceasta panorama neteda a fost izbita, dintr-o data si de nicaieri. Istoria se intorcea, spre a-si relua cursul, dilemele si dramele.
Dupa doar sase ani, lumea in care traim e de nerecunoscut, iar viitorul de necunoscut. Prima consecinta a zilei de 11 septembrie e Razboiul cel Lung, cel mai ciudat si mai imprevizibil razboi din cite au fost. In Irak, dupa atitea erori si prapad de vieti, razboiul e aproape cistigat, dar altfel decit ne-am inchipuit.
E greu de crezut ca, la sfirsit, va mai exista un stat irakian. Nu e singura iluzie care cade. Ce si cit va ramine in picioare din Irak nu va fi neaparat democratic. Ideea dupa care lumea din afara Occidentului va alege democratia, indata ce va avea sansa sa o faca, e deja, nedemonstrabila.
De fapt, cea mai grava urmare istorica a zilei de 11 septembrie e tocmai sporul nebanuit al variantelor sceptice la democratie. Calea nondemocratica e din ce in ce mai tentanta. Violenta islamica e primul pericol, dar Occidentul oficial al cancelariilor si mediilor de informare ezita si se bate cu o mina legata de neincrederea in propriile valori.
Variantele au o presa tot mai favorabila: autoritarismul consumerist chinez, Rusia regasita in grandoare petroliera, ba chiar Islamul in care multi vad, cu naivitate, o „diferenta culturala“.
Dar noile „modele“ sint, fara exceptie, tot atitea forme de „amintiri“, incercari de reanimare a trecutului (confucianism chinez, nationalism rus, expansionism islamic). In acest timp, America, singurul stat care sustine democratia prin forta, are o imagine globala deplorabila.
11 septembrie a formulat o intrebare, pina mai ieri, neverosimila: mai exista un Occident? E intrebarea care da nume epocii noastre.
