Milionara americana Paris Hilton s-a dat din nou in stamba, imbatandu-se crita la petrecerea care a urmat galei Premiilor Emmy, desfasurata la Los Angeles.

Daca in vara, dupa ce a iesit din inchisoare, Paris se lauda ca vrea sa-si schimbe viata, in ultima saptamana, ea a aratat din nou, daca mai era nevoie, ca este o petrecareata incorigibila, releva „Daily Mail”.

Sosita intr-o rochita sexy la petrecerea din Los Angeles, Paris Hilton (26 ani) a pozat cu multa gratie pentru fotografii care roiau in jurul covorului rosu.

Cateva ore mai tarziu, vedeta blonda nu mai avea pic de gratie si a inceput sa mearga impleticit. Ea a fost pe punctul de a se prabusi la pamant, fiind sustinuta in ultima clipa de cei din anturajul ei.

Dupa ce a baut pe cinste la barul gratuit de la fastuoasa petrecere, tanara s-a gandit sa continue cheful la vila unor prieteni. Nu se stie din ce motiv, Paris Hilton a ales sa sara gardul vilei.

Fapt surprinzator pentru o persoana care a consumat o cantitate apreciabila de alcool, ea a reusit sa-l escaladeze. Ce-i drept, ea a fost nevoita sa-si lase pantofii cu toc inalt in grija unei prietene.

Cu toate acestea, Paris Hilton insista sa fie luata in serios. Ea a povestit ca este foarte ocupata cu filmarea unei noi pelicule. Blonda spune ca ia lectii de actorie si vrea sa devina vedeta in adevaratul sens al cuvantului. „De data asta vorbesc serios”, a asigurat Paris.

Stela Spataru

integral in EvZ