Cum se vede ministerul agriculturii cu ochii unui simplu taran, angajat aproape doi ani pe post de consilier? Matei Barbu (74 de ani) din comuna damboviteana Lunguletu s-a trezit, peste noapte consilier in Ministerul Agriculturii. Dupa doi ani si jumatate, timp in care a prins trei ministri, batranul si-a pierdut scaunul. Pe care nici nu si-l dorise vreodata. Ministrul Decebal Traian Remes i-a desfacut contractul.

Acum, batranul s-a intors in ograda lui din Lunguletu, cu gaini, tractor si o multime de saci cu cartofi.

Cand a venit la minister in 2005, batranul din Lunguletu nu stia nimic. “Cand am venit acolo mi-era frica si de umbra mea. Eu am zis ca ministerele astea sunt cu Securitate, securisti... Nu mi-am dat seama la inceput ca sunt persoane ca si mine, ca si dumneavoastra. Credeam ca daca zic ceva rau la Minister ma aresteaza si gata.

Pe urma am inteles eu ca nu mai e asa, ca s-a terminat cu securitatea”, zice nea Barbu, care se chinuie sa explice ca nu se gandea el vreodata sa ajunga consilier de ministru.

Isi pune ochelarii pe nas si citeste mormaind din contractul semnat (vezi foto) cu ministrul Flutur, in care se angaja “sa culeaga date de la taranii din comuna Lunguletu si alte localitati, referitoare la infiintarea, intretinerea si eficientizarea culturilor vegetale, necesare la elaborarea sau modificarea, actelor normative specifice acestui domeniu".

Contractul lui Matei Barbu
Foto: HotNews.ro

In contract i se mai cerea sa informeze ministrul despre cum merg lucrurile in tara si sa puna umarul la transformarea gospodariilor in microferme europene. 1500 de lei, leafa mosului. “Da, dar cu impozitu’ de 16%”, zice el.

Apoi incepe sa povesteasca prima lui zi de munca in Ministerul Agriculturii:

“A venit o masina si m-a luat. Eu am zis ca o fi un interviu ceva, cand colo era investirea lui (n.r. ministrului Gheorghe Flutur) in functie, cu presa cu tot. Si-a prezentat consilierii si vine si randu’ meu si zice ‹‹consilierul meu, domnul Matei Barbu, un taran din comuna Lunguletul, pragmatic, cutare...››. Eu am ramas asa” .

“Ziaristii de acolo puneau intrebari ca ce firma, ce ferma. Eu le-am zis domne ca nu am ferma si ca sunt gospodar. Le-am zis care e situatia la tara ce cred eu ca trebuie facut. Dupa aia a zis si ministru Flutur: ‹‹Uite domne’ stie nea Barbu sa vorbeasca, ce sa faca››.

“Pai va spun, asa ma suna toata lumea mai ceva ca pe femeia care a facut un copil la 66 de ani”, zice mosul razand.

Ce muncea Barbu la minister

Barbu pastreaza o parte din scrisorile primite cand era consilier
Foto: HotNews.ro

“Am facut multe. Si la Legi, am mers prin tara si am dat raspunsuri si la scrisori. Lucram la Legea 247, cu retrocedarea padurilor. (n.r. Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei precum si alte masuri adiacente). Era sedinta. Si unii ba ca sa le dea fostilor proprietari bani, ba ca sa le dea pana in 50 de hectare de padure.

Am zis sa le dea domne’ la tarani padurea care e a lor, cata au avut. Ca se duceau oamenii la padure si paduraru' nu-i lasa sa intre in ea. Si am zis sa le dea taranilor cat au avut ca, daca nu, eu ma ridic si am plecat!”. “Ministrul a zis. ‹‹Uite, cum zice nea Barbu, asa trebuie sa facem!››”, a mai spus Matei Barbu.

Apoi, a iesit din camera, s-a aplecat pe o usa pitica si a venit inapoi cu un teanc de reviste cu “Matei Barbu consilier in Ministerul Agriculturii” si scrisori.

“O scrisoare din Bacau. Alta din Sibiu: ca nu poate sa primeasca pamantul ca primaria zice ca n-are sa-i dea. Pai n-are, ca din suta de pogoane pe care trebuia sa o aiba fiecare primarie n-a mai ramas nimic. Le-a dat la cine a vrut, s-au vandut.

Pe el l-am bagat in audienta la secretaru’ de stat si daca nu ma-nsel io, lui i-a dat primaria despagubire”, povesteste Barbu, incepand sa se lamenteze despre afacerile ilicite care se fac pe la primarii.

“Pai si cand a fost cu inundatia, i-am zis lui domnul Flutur ca astia (n.r. primarii) trebuie arestati. El a ras: ‹‹Nea Barbu, atunci ar trebui sa arestam toti primarii din tara››”.

S-au rarit sedintele de la un ministru la altul

La casa lui din Lunguletu
Foto: HotNews.ro

Matei Barbu a prins in doi ani si jumatate trei ministri. “Cand era domnul Flutur aveam doua - trei sedinte pe saptamana. Daca era ceva grav, ca inundatiile, aviara, ne tinea acolo pana noaptea. Cand domnul Flutur a plecat si a venit Motreanu, treaba a murit. O sedinta pe saptamana cu seful lui de cabinet. Domnul Dragan, pe care acuma l-a pus sef la ADS.

La domnul Remes am venit si eu la sedinta, dar a zis: Cu dumneata nu avem treaba, te caut eu mai tarziu”, si gata. Am plecat inapoi la birou".

In fiecare zi, Matei Barbu avea de citit corespondenta scrisori de hartie si de pe internet cu care a trebuit sa se deprinda, caci Flutur ii facuse adresa de emai. “Mi-a aratat o fata cum se umbla si mi le dadea, dar scriau putini pe mail. Mai des primeam scrisori de la registratura. Incercam si eu sa ajut, care cum puteam”, zice batranul.

[c:1:d]Pana cand i s-a desfacut contractul de munca...

“Eu vorbisem o data cu Remes, i-am zis cine sunt, cati ani am, ca eu nu fac politica aici si ca sunt pentru taran. El a fost omenos, nu mi-a vorbit urat. Dar apoi, dupa cateva zile a venit la mine cineva cu contractul desfacut, sa-l semnez. Am semnat.

Am cerut sa vorbesc cu domnul Remes, l-am asteptat la usa, dar secretara a zis ca nu are timp sa vorbeasca cu mine. Am lasat asa, nu i-am dat in judecata ca nu oftam eu sa raman acolo. Sunt om batran”, zice, mahnit, Barbu.

Reia: “Dar am vorbit cu domnul Flutur. El e optimist asa si mi-a zis ca daca se intoarce isi ia consilierii inapoi, si a zis: ‹‹Si pe mata, nea Barbule››”.