Indicii ai Bursei de Valori au inregistrat noi corectii pe fondul evolutiilor internationale.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a inchis in scadere cu 1,48%, la 6.481,90 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a coborat cu 1,10%, la 9.447,36 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a scazut cu 1,26%, la 20.812,35 puncte.

Actiunile SIF s-au ieftinit in medie cu 1,55%, in ton cu piata, si au reprezentat peste trei sferturi din lichiditatea de 44 milioane lei (12,95 milioane euro) de joi a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), cumparatorii aparuti pe finalul sedintei limitand scaderile.

Fata de sedinta de miercuri, cand schimburile au insumat 32,53 milioane lei (9,58 milioane euro), lichiditatea a crescut joi cu 35%. Volumul tranzactiilor de joi este cu 18,7% mai mic decat media zilnica de la inceputul anului, de 54,14 milioane lei.

„Astazi am avut o sedinta copiata dupa evolutia pietelor externe, cu presiune la vanzare in debutul sedintei, apoi treptat in piata si-au facut simtita prezenta cumparatorii, care au diminuat astfel deprecierile", a declarat Adrian Ceuca, director general adjunct la Broker Cluj, citat de NewsIn.

Un articol de Costi Dobrea

Integral in Adevarul