David Popovici a luat medalia de bronz în proba de 100 metri mixt la Campionatele Naționale de la Otopeni. El a mai cucerit două medalii de aur, la probele de 100 și 200 metri liber.

David PopoviciFoto: Insidefoto / ddp USA / Profimedia

David Popovici, bronz în proba de 100 metri mixt la CN de la Otopeni

David Popovici a terminat al treilea în proba de 100 metri mixt la Campionatele Naționale de Înot de la Otopeni.

Sportivul legitimat la CS Dinamo București a încheiat proba în 54.58 secunde, fiind depășit de Mihai Gergely (54.41) și Patrick Sebastian Dinu (54.17), cel care a și câștigat proba.

David Popovici a mai câştigat aurul la 100 m liber şi la 200 m liber.

Pregătit de Adrian Rădulescu, Popovici va mai concura la Otopeni, duminică, la 50 m liber.

La ediţia anterioară a Campionatului European în bazin de 25 de metri (Kazan - 2021), David Popovici a câştigat medalia de aur la proba de 200 de metri liber.

Campionatul Naţional de înot de la Otopeni este o competiţie test în vederea Campionatului European în bazin de 25 de metri, programat luna viitoare (5-10 decembrie), la Otopeni, transmite CS Dinamo.