​Fostul baschetbalist Gabriel Calancea, președinte al clubului CSU Brașov, a murit la doar 56 de ani, după „un accident stupid”, informează Federația Română de Baschet.

Minge de baschet Foto: Michael Sullivan/CSM / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gabriel Calancea a murit după ce a căzut pe scări

Aflat la Costinești, unde a avut loc Competiția Națională de MiniBaschet U12, Calancea ar fi căzut pe scări în timp ce mergea cu fetița lui la plajă. Acesta a fost internat la spital, dar nu a putut fi salvat.

„Vestea decesului fostului baschetbalist Gabriel Calancea, la doar 56 de ani, a fost un șoc atât pentru apropiați, cât și pentru familia baschetului românesc. Președintele clubului CSU Brasov și-a trăit ultimele clipe acolo unde se și născuse: la malul mării.

Din păcate, un accident stupid a curmat viața celui care venise cu familia lui pentru a se bucura de spectacolul baschetbalistic oferit de micuții participanți la Competiția Națională de MiniBaschet U12.

Frate al selecționerului echipei naționale feminine Dan Calancea, Gabriel și-a dedicat viața baschetului, din copilărie și până la finalul vieții. Șlefuit de antrenorul Mărțișor Hondrilă, a fost convocat la loturile naționale de juniori, reprezentând cu deminitate România.

În 1985, împreuna cu fratele lui, s-au mutat la Brașov, urmand cursurile Facultății de Electrotehnică. În orașul de sub Tampa, au devenit printre cei mai importanți jucători ai prim-divizionarei CSU, echipă la care au jucat până la finalul carierei.

După retragerea din activitatea de jucîtor, Gabriel Calancea a rămas aproape de baschet, devenind președintele CSU Brașov. Anul acesta împlinea 38 de ani de activitate neîntreruptă (ca jucător, și apoi conducător) în cadrul clubului alb-albastru”, este mesajul postat de Federația Română de Baschet.