Decizia Tribunalului Ilfov vine în urma unei noi trageri la sorţi a preşedintelui Biroului Electoral Mogoşoaia, după retragerea primului preşedinte desemnat.

Stampila de vot alegeriFoto: Inquam Photos / Bogdan Danescu
  • Noul preşedinte este avocatul Alexandru Bulearcă, despre care angajați din primărie spun că face parte din anturajul primarului PNL Paul Precup, aflat la al cincilea mandat.

În 2013, avocatul Alexandru Bulearcă a încheiat un contract de asistenţă juridică în baza căruia se obliga să acorde consultanţă juridică Primăriei Mogoşoaia timp de 24 de ore pe lună, potrivit documentului semnat de primarul liberal Paul Precup. Preţul: 5.000 de lei.

Suma a crescut în 2022, când contractul de asistenţă juridică s-a ridicat la 167.650 de lei, sumă incorect înregistrată în documentele contabile ale primăriei, potrivit unui raport al Curţii de Conturi Ilfov.

În urma unuia dintre procesele în care Alexandru Bulearcă a reprezentat primăria, instituţia a trebuit să plătească un prejudiciu de peste 6 milioane de lei unei companii căreia nu-i achitase lucrările de iluminat public. Speţa este redată în acelaşi raport al Curţii de Conturi Ilfov.

Tot Alexandru Bulearcă reprezintă Primăria Mogoşoaia şi într-unul din procesele ce vizează megaproiectul „Sector 0 Mogoşoaia”, în urma căruia 509 hectare de teren ar putea fi locul unei noi dezvoltări urbane. Acţiunea juridică se află în desfăşurare în prezent.

Avocatul Alexandru Bulearcă va supraveghea acum legalitatea procesului electoral din Mogoşoaia, în urma unei decizii din 17 aprilie a Tribunalului Ilfov, potrivit procesului verbal postat pe site-ul Prefecturii. „E un apropiat al primarului şi e abonat la banii publici”, au declarat, pentru HotNews.ro, surse din primărie, care s-au arătat îngrijorate de prezenţa, în Biroul Electoral de Circumscripţie, a unei persoane din anturajul primarului.

„În realizarea atribuțiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercita o funcție ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparțială a acestei funcții este obligatorie”, arată art. 25 din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Potrivit legii, birourile electorale de circumscripţie totalizează voturile exprimate și stabilesc rezultatul alegerilor pentru circumscripția electorală în care funcționează; eliberează consilierilor și primarului aleși certificatul doveditor al alegerii. Tot de către birourile de circumscripţie sunt distribuie către secţiile de votare şi buletinele de vot, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea „VOTAT”.

Birourile electorale de circumscripţie vor funcţiona pentru 60 de zile, timp în care preşedinţii primesc o indemnizaţie de 300 de lei/zi şi o diurnă de 35 de lei. În plus, aceştia primesc zilnic o indemnizaţie de detaşare în valoare de 2% din salariul lunar.