Primăria Bistriţa anunţă, marţi, că a blocat accesul la un balansoar special pentru persoanele cu dizabilităţi, după ce a fost folosit de copii fără dizabilităţi care s-au lovit. Mai mulţi minori au ajuns la spital cu traumatisme la picioare, relatează News.ro.

Loc de joacaFoto: Hotnews

„Balansoarul dedicat persoanelor cu dizabilităţi aflate în scaun cu rotile, amplasat în Parcul „Regele Mihai I al României” din luna octombrie a anului trecut, a fost montat ca urmare a implementării unui proiect de bugetare participativă, aferent primei ediţii derulate de municipalitate în anul 2021. Precizăm încă o dată că balansoarul este destinat exclusiv persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, lucru marcat prin mesaje de avertizare amplasate încă de la inaugurare”, a transmis Primăria Bistriţa.

Sursa citată a anunţat că, în toată această perioadă, persoanele cărora le-a fost destinat balansoarul s-au bucurat de el, folosindu-l fără vreun risc, în condiţii de totală siguranţă.

„Regretăm că au existat şi cazuri în care copii fără dizabilităţi, deşi erau însoţiţi de părinţi, au fost victimele unor nedorite incidente, ca efect al nerespectării regulilor de utilizare a dispozitivului”, au mai transmis oficialii municipalităţii.

Aceştia anunţă că balansoarul va fi blocat până la identificarea unei soluţii prin care să poată fi utilizat exclusiv de persoanele cărora le-a fost dedicat.

„Din păcate, blocarea balansoarului va fi făcută în detrimentul persoanelor cu dizabilităţi, care îl foloseau fără probleme. Suntem preocupaţi în continuare de siguranţa locurilor de joacă pentru toţi copiii, municipalitatea intenţionând să amenajeze un perimetru mai generos cu facilităţi de agrement pentru copiii cu dizabilităţi”, a mai precizat sursa citată.

Potrivit timponline.ro, în a doua zi de Paşte, doi minori, de 6 şi 8 ani, au ajuns la spital cu traumatisme la picioare, fiind accidentaţi de balansoarul respectiv.

„Este vorba despre o fetiţă de 6 ani, diagnosticată cu traumatism prin strivire al gleznei drepte şi fractură la ambele oase ale gambei drepte, şi despre un băiat de 8 ani, care a fost diagnosticat cu traumatism prin strivire al glaznei stângi şi fractură la tibia stângă (...) Conform medicului de gardă, la UPU Pediatrie s-au mai înregistrat în această primăvară cazuri de copii accidentaţi la leagănul respectiv, minorii suferind diferite contuzii la membrele inferioare”, a transmis Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru publicaţia citată.