E trecut cu mult de miezul noptii cand scriu aceste randuri, insa, cel putin deocamdata, inca nu ma pot concentra defel. In minte am infipta doar o singura imagine, care nu-mi da deloc pace si care, culmea, sunt convins fara insa sa stiu de ce, ca daca voi incepe acest articol cu descrierea sacaitoarei imagini, atunci imi voi putea gasi si cuvintele potrivite ca sa-mi pot termina articolul.

N-am sa mai stau pe ganduri si va voi descrie imaginea din minte, dorindu-mi sa scap cat mai repede de ea. Sau… dorindu-mi, in secret, sa-i inteleg mesajul…

Deci, e vorba de doi geambasi de cai care si-au legat carutele spate-in spate – carute trase de cate un mandru si falnic armasar – geambasi care apoi, samavolnici si inconstienti au inceput sa urle si sa-si biciuiasca animalele, din dorinta de a-si struni puternicii cai si de a-i determina sa traga unul “hais” si altul “cea” pentru a vedea care e mai puternic.

Mai precis, la mijloc e vorba de un pariu stupid intre cei doi geambasi care si-au chinuit bietele animale, vreme de aproape un ceas, sperand ca armasarul sau e mai puternic si il va determina pe adversar sa mearga vreo cincizeci de metri cu spatele, toate acestea petrecandu-se in fata ochilor mei, uluiti.

Dincolo de urletele geambasilor si de aplauzele unui public numeros de gura-casa, norod redus mintal si care se bucura la fiecare opintire disperata a cailor care nu cedau de teama urmatoarei lovituri de bici, eu nu percepeam decat spaima agonizanta a cailor si… patimile acestora.

Patimile unor biete animale, blestemate a sluji doi nenorociti inconstienti, care aveau pretentia ca sunt mai inteligenti decat animalele lor doar pentru ca ei umblau in doua picioare…

Spectacolul grotesc dar mai ales calvarul celor doi armasari a luat sfarsit fara insa nici un rezultat, caci nici unul dintre cei doi armasari nu s-a lasat tarat de forta adversarului, astfel ca in final geambasii au oprit inumanul pariu si s-au despartit multumiti fiecare in sinea sa ca animalul sau a iesit triumfator din crancena inclestare…

Ei bine… acum, incercati sa va imaginati o alta scena si-anume un concurs de hipism international. Imaginati-va caii trufasi, eleganti si tantosi precum jokeii lor care ii mana doar prin soapte dragastoase si mai ales, imaginati-va o adevarata industrie ce traieste doar in jurul, pentru si de pe urma acestor mandre patrupede.

Cand spun industrie, imaginati-va atat o echipa intreaga de doctori veterinari, laboranti, grajdari, potcovari, ingrijitori, calareti, soferi, intr-un cuvant, un adevarat staff organizator cat si afacerile de miliarde de euro sau dolari investiti in nutritie, in medicatie, in harnasament si in tot ceea ce reprezinta CALUL ridicat la rangul de tovaras de viata.

Cal ridicat chiar la rangul de … aducator de succes in viata!

In articolul de fata, am sa va vorbesc despre dragostea ecvestra dintre un cal si calaretul sau dar si despre patimile pe care aceasta dragoste le-a iscat de-a lungul deja a catorva ani buni, patimi care, atat pentru cal cat si pentru calaret sunt asemanatoare cred cu cele ale celor doi armasari aflati neputinciosi, la cheremul unor inconstienti.

Doar ca in cazul cuplului cal-calaret, patimile iscate din dragostea lor ecvestra tin de neputinta si inconstienta unui sistem, sau mai precis, a oamenilor inconstienti care formeaza acest sistem. Inconstienta a unor oameni si a unui sistem care in final, risca sa aduca la neputinta si chiar sa stinga, pana si o mare pasiune. Si chiar o latura a unui nobil sport romanesc…

Dar… sa va introduc in culisele acestui nobil sport si cred, fara teama ca voi gresi, chiar in sufletul unui cuplu, format dintr-un cal si calaretul sau. Mai precis, faceti cunostiinta cu calul Carnaval si stapanul sau, Viorel Bubau.

1 – In intregul judet Mures, de-a lungul si de-a latul acestuia, Viorel Bubau e cunoscut si arhicunoscut.

Poate ca in unele sate marginase ale judetului, unii dintre sateni nu-si mai amintesc exact cum il cheama pe primarul din Santana de Mures, dar in mod sigur acestia iti vor confirma ca exista in Mures un primar cu un cal campion! Ei bine, dupa cum banuiti deja, Viorel Bubau nu e o adevarata personalitate mureseana din cauza faptului ca e primar in Santana de Mures de 14 ani si nici pentru ca e om

de afaceri de succes sau pentru ca, din cate cunosc eu, a avut in proprietate un ziar. Si nici pentru ca este implicat in politica, fiind inregimentat in PSD. Nu! Categoric, nu. Viorel Bubau e o personalitate de prim rang al judetului Mures din cauza pasiunii sale pentru cai si in special pentru caii de sport.

Mai precis, pentru caii campioni ai concursurilor de calarie, nationale si internationale! Pentru caii care pot fi campioni ai tarii asteia…

Chiar daca pentru cititorii mei din judetul Harghita, a va vorbi despre Viorel Bubau si pasiunea sa, e o noutate extrem de interesanta si sunt convins ca nu-mi racesc gura in zadar, pentru cititorii mei din judetul Mures e limpede ca pana acum, n-am prezentat nici o noutate.

Despre Viorel Bubau au scris si continua sa scrie toate ziarele muresene sau cele nationale, de ani buni de zile, astfel ca sigur se poate ivi intrebarea daca nu cumva ajung, inconstient, sa ma alatur galeriei de fani ai primarului din Santana de Mures!...

Stiind acest lucru, ma grabesc sa va dezvalui faptul ca am sa va prezint culisele pasiunii lui Viorel Bubau si a calului sau Carnaval, incercand sa gasesc raspunsuri inteligibile la intrebarile muresenilor care de o buna perioada de vreme, au tot auzit de nemultumirile campionului la calarie, Viorel Bubau.

Si doresc si chiar sper sa si reusesc acest lucru in materialul meu pentru ca nici un gazetar nu a reusit sa afle exact, sau cel putin, nu a avut curajul sa intrebe public, de ce anume e atat de suparat, campionul la calarie Viorel Bubau ?… Spunandu-va acestea, sunt convins ca v-am trezit interesul, nu?…

Revenind la subiect, n-am sa va ascund faptul ca am stat de vorba vreo cinci ceasuri neintrerupte cu Viorel Bubau, exact in noaptea dintre prima zi si ce-a de a doua zi a Concursului CCI International, de 3 Stele, organizat saptamana trecuta la Targu-Mures, concurs organizat cu aprobarea Federatiei Internationale Ecvestre, si care a avut un rol extrem de important pentru acumularea de puncte

necesare stabilirii clasamentului final international si desemnarii celor 75 de campioni internationali care vor putea astfel participa la Jocurile Olimpice de la Atena 2004. Dupa cum va spuneam, in prima noapte de concurs, am avut ocazia sa stau de vorba cu Viorel Bubau, singurul reprezentant la proba hipica completa, al Romaniei la Jocurile Olimpice de la Atena.

Cu toate ca era frant de oboseala, mai ales dupa tensiunea unei prime zile de concurs international terminata cu bine de un Viorel Bubau care continua sa isi faca griji din cauza sanatatii alter-ego-ului sau cabalin, Carnaval, care se accidentase cu cateva zile in urma, campionul Romaniei si-a facut timp si pentru mine si intelegand exact ce anume doresc sa aflu, a ramas alaturi de mine,

povestiindu-mi, in linii mari, intreaga sa viata. Nu mai auzise de mine pana atunci, insa probabil ca interesul meu real, pentru a afla ce anume se petrece in culisele sportului hipic practicat de el si chiar de familia sa l-a determinat sa-mi vorbeasca deschis – poate chiar prea deschis! - atatea ore, pana tarziu in noapte.

Bineinteles ca ceea ce eu doar banuisem, acum mi se certifica. Viorel Bubau e o personalitate puternica. Genul de barbat, conform zicalei mele “Esentele tari sunt intotdeauna in sticlutele mici !” si in jurul caruia se poate invarti pamantul. Genul de om, care spune exact ceea ce gandeste, fiindu-i indiferent daca peretii din jurul sau, au sau nu uneori, urechile ciulite!…

La ora 11 din noapte, dintre organizatori, alaturi de mine se mai afla doar Viorel Bubau, intreaga sa numeroasa familie si angajatii primariei din Santana de Mures, care faceau parte dintre organizatori.

L-am intrebat cum de e posibil ca angajatii unei Primarii comunale - inclusivi cativa functionari publici - sa se ocupe de organizarea unui concurs de calarie international, atata vreme cat in mapele de prezentare, organizatori figurau a fi in primul rand, Regia Nationala a Padurilor, implicit Directia Silvica Mures, Prefectura Mures, Consiliul judetean Mures, Primaria Targu-Mures si evident

primaria din Santana de Mures alaturi de clubul sau de calarie, numit “Scorillo”???… Explicit, Viorel Bubau mi-a raspuns la intrebare in amanunt, spunandu-mi exact fiecare institutie ce anume a avut de facut… si a incheiat cu multumirile de rigoare adresate Prefecturii Mures, in mod special prefectului Ovidiu Natea, care se pare ca a facut aproape totul, de unul singur,

asigurand de la sponsorizari pana la inclusiv asigurarea pazei complexului sportiv, devenit pentru cateva zile de talie internationala. Jos palaria in fata prefectului, dar restul?…

Se pare ca si restul s-au miscat binisor, problema era doar ca sunt prea multi “cunoscatori”, care nu se rezumau doar la a-si da cu parerea ci fara sa aiba habar de ceea ce se petrece in acest sport, mai mult stricau si incurcau lucrurile.

Incet dar temeinic, ardeleneste, am inceput sa inteleg aproape toate nemultimirile lui Viorel Bubau, care erau si continua sa fie strans legate atat de felul in care noi, romanii din Romania, suntem priviti in strainatate cat mai ales, de lipsa de orizont si perspectiva a sportului ecvestru din Romania.

Un sport in care Federatia Romana Ecvestra nu investeste nici un ban iar toate campionatele internationale si cupele organizate in hipism-ul romanesc, de proba completa la care singurul campion de talie olimpica, din Romania e doar primarul muresean, au fost organizate tot doar de Viorel Bubau din banii lui, personali.

Altfel spus, Viorel Bubau a ajuns campion de talie olimpica internationala, pe banii sai. Atat. Ce anume i-a oferit Romania in schimb, dupa atatia amar de ani? Nimic… Nici macar o baza de echitatie corespunzatoare.

Pana si pentru caii sai personali, crescuti in baza de echitatie mureseana, Viorel Bubau plateste chirie! Cu toate ca el are grija de tot ceea ce inseamna baza hipica; grajduri, cai, terenuri, furaje, medici veterinari, hrana… si alte cheltuieli.

La toate iesirile in strainatate, ca sa participe la concursurile internationale, pentru a acumula puncte – pentru necunoscatori, in hipism se acumuleaza puncte, precum in tenisul de camp – a fost nevoit sa plece doar cu masinile sale personale, carandu-si calul dupa el prin intregul Occident si suportand toate cheltuielile unor astfel de deplasari doar din buzunarul sau si pentru

intregul sau staff. Federatia Romana Ecvestra nici macar nu la bagat in seama, ani de zile.

Pe plan local, Directia Padurilor Mures, care a primit in administrare baza hipica mureseana, cu tot cu caii din dotare, e foarte fericita ca Viorel Bubau se ocupa de toate cele necesare intretinerii ei, fara a-i baga insa in seama, ideile manageriale, capabile sa transforme baza hipica intr-o afacere de succes si chiar de viitor.

Pur si simplu, Viorel Bubau trebuie sa bage bani in tot ceea ce inseamna pasiunea sa, fara sa aiba macar un minim de perspectiva sau vreun raspuns la intrebarea sa; pana cand mai tot bag eu bani, de unul singur, intr-un sport nobil care impresioneaza profund Europa dar care aici, nu prezinta nici o importanta?…

Ironia sortii face ca pana si participarile sale la concursurile internationale sa nu fie privite cu ochi buni de catre strainatate.

Aparitia unui roman intr-un sport considerat nobil si princiar si care, in opinia occidentalilor, era destinat numai clasei sociale privilegiate, cu sange nobil, si mai ales cu un trecut istoric stravechi in aceasta ramura sportiva, i-a facut pe europeni, italieni, francezi, irlandezi sau suedezi sa caste ochii mari si sa faca tot posibilul sa-i bage bete in roate, campionului roman.

Depunctari nejustificate, sicane, susoteli, chiar si diverse strambe la Federatia Internationala Ecvestra, in linii mari occidentali s-au folosit de intregul “repertoriu” general, folosit in astfel de situatii.

Boicotarea unei probe, ca protest fata de comportamentul arbitrilor europeni, la facut pe Viorel Bubau “vedeta internationala” in randul tuturor sportivilor hipismului international, care nu se asteptau la o … “greva sportiva” tocmai de la un roman care ar fi trebuit sa cerseasca fiecare punct.

“Acum, sunt sigur ca numele meu e cunoscut pana si peste 50 de ani, in hipismul international !” mi-a spus, zambind ironico-amar, campionul roman.

L-am intrebat cum se poate lansa in aceasta bransa, un proaspat doritor de facut performanta. Ce sanse are un alt roman, sa ajunga campion la hipism, hai sa spunem la proba completa. Din spusele lui Viorel Bubau, practic nici una.

Din intreaga Federatie Romana de Echitatie, cel putin la proba completa el e singurul din Romania care a reusit performanta de a… le strica clasamentele occidentalilor. In rest, din cei cca 200 de membri ai Federatiei Romane, nimeni altcineva n-a reusit sa treaca probele.Cu toate ca mai toti sportivi romani au bagat bani in sportul acesta!…

L-am intrebat pe campionul roman cum de a reusit sa obtina acordul Federatiei Internationale Ecvestre, ca sa organizeze la Targu Mures, acest campionat, ca dealtfel si celelalte din trecut? Raspunsul a fost prompt; greu si suportand tot felul de boicotari. La acest concurs, trebuiau sa participe minimum 15 calareti, din vreo 27 anuntati.

In final, au sosit doar vreo 8, si aia doar din categoria celor disperati dupa obtinerea de puncte, acum, pe ultimii metri, inainte de calcularea clasamentului general si desemnarea celor 75 de participanti la Olimpiada de la Atena.

In schimb, Federatia Internationala Ecvestra s-a apucat sa de-a telefoane pe la ceilalti concurenti, sugerandu-le amabil sa stea fiecare pe fundul lor, ca poate, cine stie, concursul din Romania nu va intruni conditiile necesare validarii gradului de calitate – 3 stele – astfel ca toata lumea risca doar sa faca o deplasare inutila si extrem de costisitoare, pana in Romania.

Bineinteles ca Federatia Internationala Ecvestra si-a trimis observatorul sau, la concurs iar problemele au si inceput. Probleme gen “bagat bete in roate”!…

Viorel Bubau mi-a explicat cum functioneaza astfel de “frecusuri” ; de exemplu, la conferinta de presa, organizata cu ocazia festivitatilor de deschidere a campionatului, toti participantii straini la concurs, impreuna cu contele italian Giulio Pocci, omul Federatiei Internationale, s-au declarat foarte multumiti de primirea avuta.

Mai exact, romanii i-au luat direct din granita, fara ca sportivii sa mai fie tinuti ore in sir, din cauza controalelor vamale, lungi si epuizante. In primirea calduroasa a strainilor s-au implicat interese si relatii la nivel national si chiar ministerial, ceea ce a facut ca lucrurile sa decurga normal de firesc.

Cum s-a terminat insa conferinta de presa, au si inceput mofturile si cautarea de chichite; ba ca obstacolul x trebuia sa fie mai ridicat cu 5 cm – distanta practic insesizabila cu ochiul liber sau ca aparatele de radio emisie ar fi trebuit sa functioneze pe doua unde de emisie, sau ca toti arbitri ar fi trebuit sa manance impreuna, la aceiasi masa din camera x si nu laolalta cu sportivii

sau ca… etc etc. In general, nemultumirile tineau de organizarea infrastructurii concursului ce trebuia sa fie la standarde internationale insa chichitele din care se facea tantar-armasar, vorba aia, erau legate strict doar de… ungerea infrastructurii.

Mai precis, grajdarul Y trebuia sa fie la ora exacta Z, pe pajistea N pentru ca asa trebuia! Nu se afla la timp acolo, era grav ! Mai mult ca sigur ca daca n-ar fi existat deloc grajdar, concursul ar fi fost definitiv anulat…

Una peste alta, Viorel Bubau mi-a explicat cum sta treaba cu cerintele, exigentele si incercarile de bagat bete in roate a contelui italian, cand, la un moment dat se opreste si imi spune: “Si asta cu toate ca am incercat sa-l multumesc pe conte si sa-i fac rost de cateva familii de romani, care sa ii munceasca pe mosie, in Italia! Ce vina am eu ca el mi-i-a refuzat pe toti, cu toate

ca eu garantam pentru ei ?!”…

Am ramas cu gura cascata. Cum adica? Viorel Bubau imi repeta exact ce spusese: contele Giulio Pocci ii ceruse lui, personal, sa-i faca rost de cativa romani, capabili sa-i munceasca in Italia, pe mosie! Chestia e ca in final, contele italian ii refuzase pe cei pe care Viorel Bubau ii propusese, cu toate ca romanii erau oameni harnici…

Am ramas surprins. Nu stiu de ce dar cererea contelui italian nu mi se parea deloc, la locul ei. Nu in lumina a tot ceea ce intelesesem, si cu-atat mai putin cunoscand acum toate amanuntele privind bagatul de bete in roate, pentru anularea concursului…

L-am intrebat pe campionul muresean daca exista totusi vreo sansa de dezvoltare a acestei ramuri sportive internationale, si la noi. Chiar in Mures, daca tot numai de Mures s-a auzit pana acum. Viorel Bubau mi-a explicat c-am care ar fi viziunea sa pur manageriala. De fapt, mi-a vorbit prosperul om de afaceri din el.

Mi-a explicat care si cum sta treaba cu hotelul zis Casa Agronomului, care e inca al Statului Roman dar cu care s-a tot jonglat, plimbandu-l de la o istitutie la alta, in functie de diverse interese locale muresene, in loc sa-l redea bazei de hipism.

Hotelul, odata repus pe picioare, ar fi putut transforma intreaga baza sportiva intr-o afacere profitabila si care ar fi ajuns in final sa se intretina singura. Problema era ca nimeni nu vroia sa-i bage in seama sugestiile, astfel ca la ora actuala, in hotelul aflat in grija unei alte indiferente institutii, mai bantuiau doar curvele si pestii lor insomniaci…

Pe scurt, din tot ceea ce mi-a povestit cu lux de amanunte campionul muresean, eu am reusit sa va redau doar o mica parte. Si partea aceia fragmential de dispersata. Am vrut insa doar sa va faceti o idee in privinta nemultumirilor campionului muresen, ce tin de intreaga sa viata dedicata sportului, lipsit de perspective.

Si-a incheiat lunga destainuire, spunandu-mi ca se gandeste serios sa se retraga din competitiile internationale, rezumandu-se sa se dedice doar familiei sale, care l-a vazut in ultima vreme, mai mult in fotografiile de prin ziare.

… A doua zi, in cea de a doua zi de concurs, ma gandeam la discutia noastra despre lipsa cailor de rasa… cu “pedigree” din dotarea hergheliilor romanesti, din cauza lipsei de interes total a Federatiei Romane. Ma gandeam la Carnaval, calul campion ca si Viorel Bubau, care era exceptia de la regula. Un cal romanesc, un armasar plin de personalitate si cu sange romanesc.

Carnaval, care nu stia nici macar sa mearga tantos si maiastru, ridicand piciorul precum soldatii la defilare sau precum regestii cai europeni. Carnaval, care uita de toate regulile Federatiei Internationale, atunci cand zarea vreo iapa sau cand il izbea in nari mirosul proaspat de primavara.

Carnaval care insa devenise campion, in fata tuturor mascaricilor aia de europeni, cu sange albastru in ei, calare pe caii lor impopotanati si trufasi dar… hm… parca prea sensibili si gingasi la greutatile vietii si care vai… nu puteau trai deloc fara sa nu aiba veterinarul alaturi de ei, ca sa le controleze temperatura corpului, dupa atatea furaje si vitamine artificiale…

Ce se va alege de Carnaval, daca Viorel Bubau se va lasa de calarie? Ce se va alege de intreaga baza ecvestra, daca Viorel Bubau prinde si ziua aceea in care va spune: “Gata ! Mi-este de ajuns ?! ”…

L-am cautat pe presedintele Federatiei Romane Ecvestre, Alexandru Iavorovski si am reusit sa-l fac atent la intrebarile mele. Presupun ca a relizat ca nu aveam chef sa fiu tratat cu usurinta caci intrebarile mele concrete l-au determinat sa ma priveasca curios si chiar uimit. Stiam multe… poate prea multe pentru un ziarist provincial.

“Viorel Bubau are derapajele sale si nu trebuie bagat in seama! E adevarat ca e singurul campion national al Romaniei, la proba completa, care e cea mai grea din campionatele de calarie, insa dezvoltarea cultului personalitatii sale, mult prea mult, aici, acasa la el, in mijlocul alor sai, care nu fac altceva decat sa-l ovationeze si sa il admire, nu inseamna ca el are neaparat si dreptate.

Credeti-ma ca din punctul de vedere al colegilor sai din Federatie, el e considerat un om prea militaros.

E vazut in negru, chiar de catre colegii sai care n-au o parere deloc buna despre el! Da, e un lucru arhicunoscut ca Federatia nu are bani, caci bugetul ei e exact cat al celui de la trasul cu arcul, ceea ce e nesemnificativ insa Viorel Bubau uita ca in cantonamentul din Franta a fost pe cheltuiala noastra, caci noi i-am asigurat cazarea si hrana.

Iar la competitii, a participat doar din partea Federatiei Romane, caci ca independent nici nu se putea apropia de concursuri! Ar trebui sa se mai tempereze in declaratii, ca nu fac bine nimanui, mai ales ca si el face parte dintre cei carora le face placere sa lase senzatia celor din jur ca strainatatea ne vrea mereu doar raul, dar asta numai ca sa-si motiveze el insuccesele, cand realitatea e

cu totul si cu totul alta!” mi-a raspuns presedintele Federatiei Romane, atent insa la detaliile de organizare ale concursului care se desfasura sub ochii nostri. Presedintele Federatiei Romane mi-a explicat apoi ca e imposibil ca acest concurs sa fie anulat, chiar daca contele italian a gasit, pe bune, suficiente defectiuni ale mecanismului organizatoric.

“Vedeti, si eu trebuia sa am acum un aparat de emisie receptie, dar nu am! Ce sa mai spun? In privinta profitabilitatii afacerii, veniti sa vedeti ca la Sibiu, unde va avea loc un alt concurs de calarie, international, dar mai usor ca stil, clubul organizator castiga si bani pentru ca acel concurs se transmite in direct 3 zile, la televizor, nu ca aici, inregistrat ca stire.

Vedeti bine ca multe tin de organizare!”…

Ma manca limba sa-i mai pun o intrebare oficialului roman si in final, am facut-o. L-am intrebat ce parere are daca Viorel Bubau va avea sansa sa ajunga presedinte al Federatiei Romane Ecvestre?…

Alexandru Iavorovski m-a privit atent cateva clipe apoi mi-a raspuns, cat se poate de serios; “Nici unul dintre colegii sai din Federatie nu are o parere buna despre el, din cauza cultului personalitatii sale.

Si altii baga bani in acest sport si chiar daca e drept ca nimeni n-a obtinut performantele sale, asta nu inseamna ca Viorel Bubau e cel mai priceput in toate! Nu va reusi sa faca nimic, va spun eu, caci a conduce Federatia nu e deloc la fel de usor precum a conduce o primarie de comuna!”…

I-am multumit oficialului roman pentru timpul pretios pe care mi l-a acordat si m-am retras, ca sa urmaresc evolutia concursului. Evolua Viorel Bubau la a 2-a etapa. Cea a alergarii in viteza cu saritura peste obstacol.

Carnaval s-a arcuit, Viorel Bubau s-a ridicat in sa, aplecandu-se cat mai mult deasupra coamei lui Carnaval, ca impreuna, cal si calaret, sa formeze o sageata …umana, iar obstacolul a fost sarit cu usurinta. Dupa cateva minute, saritura se repeta, in aplauzele spectatorilor prezenti.

A treia oara… se aude glasul crainicului: “Viorel Bubau se pare ca a abandonat concursul din cauza lui Carnaval, care s-a lovit usor etc etc !”…

Anuntul a trecut ca un freamat printre mureseni. Deziluzia si chiar consternarea se citea pe chipurile tuturor muresenilor, caci abandonarea lui Viorel Bubau putea insemna pentru acesta, pierderea calificarii la Olimpiada de la Atena. Se astepta insa raspunsul oficialilor care atunci cand a venit, a starnit ropote de aplauze. “Viorel Bubau nu abandonase cursa.

Pur si simplu il lasase pe Carnaval, dupa regulament, sa se odihneasca !”

Crainicul care prezenta concursul si etapele acestuia s-a grabit sa-si faca public “mea culpa”, caci gresise si bagase degeaba spaima in spectatori. “Arunca-te din turn, bai ageamiule!” s-a auzit un glas razlet din multime iar concursul a continuat in acelasi ritm alert si fascinant…

Am parasit baza sportiva ecvestra, gandindu-ma indelung la reactia muresenilor, de panica si consternare, cand au auzit ca Viorel Bubau abandoneaza concursul din cauza lui Carnaval, accidentat. Apoi, mi-am reamintit de exclamatiile de bucurie si usurare la auzul vestii ca totul fusese o alarma stupid de falsa. De-acum, mi-era destul de limpede.

Indiferent ce anume ii va rezerva viitorul lui Viorel Bubau si calului sau Carnaval, si indiferent cate pozitii oficiale divergente si chiar conflicte de interese, vor mai exista in jurul cuplului muresean cal –calaret, Carnaval-Bubau, acestia si-au ocupat locul in inimile muresenilor si nici macar praful istoric al arhivelor nu va sterge din memoria hipismului sportiv romanesc,

performantele celor doi mureseni. Pacat doar ca si dupa 14 ani de democratie postdecembrista, Romania se misca inca greoi, in comparatie cu restul batranului continent. Mare pacat… Nici nu ma mai mirau nemultumirile si frustrarile lui Viorel Bubau, care atatia amar de ani a fost obisnuit sa priveasca viata doar din galopul lui Carnaval.

La fel cum mi-era extrem de limpede si ca cei doi tovarasi de viata si de succes, n-au avut niciodata de gand sa lase timpul si evenimentele sa ii ajunga din urma…