In cursul zilei de 13 august 2004, in Clinica de Pediatrie a Spitalului Clinic Judetean Constanta s-a petrecut un lucru mai putin obisnuit. Un baietel de doar doua luni a fost internat cu diagnosticul de hernie cu risc major, ceea ce presupunea o operatie de urgenta. Numai ca, la scurt timp de la incheierea interventiei chirurgicale, bebelusul a decedat.

Rezultatele necropsiei vor demonstra daca micutul a murit doar ca urmare a starii de sanatate precare sau din cauza unei erori medicale.

Bebelesul A.F., de doar doua luni, a fost internat in sectia de pediatrie, cu aviz urgent de operatie. Micutul, nascut prematur si provenit dintr-o sarcina gemelara, suferea de o hernie cu risc major, sau mai bine zis de strangulare severa a colonului.

In timpul interventiei chirurgicale, efectuata de seful Clinicii de Pediatrie, Constantin Tica, in colaborare cu medicul anestezist Ionescu, baietelul a suferit nici mai mult, nici mai putin de cinci stopuri cardiace.

La scurt timp de la terminarea operatiei, bebelusul a decedat. “Micutul nu a rezistat socului anestezic si, drept urmare, a decedat. Primul indiciu care planeaza asupra faptului ca socul anestezic a fost suficient de mare pentru a cauza moartea copilului este faptul ca, la nivel pulmonar, a aparut un emfizem.

De obicei, interventiile chirurgicale de orice gen sunt amanate pe cat se poate la copiii cu varste sub un an, tocmai din cauza ca probabilitatea ca micutul sa nu reziste socului anestezic este destul de mare”, ne-a declarat doctorul Constantin Tica.

De asemenea, doctorul a mentionat printre posibilele cauze care au condus la decesul copilului si faptul ca acesta fusese nascut cu aproximativ sase saptamani inainte de termen si, mai ales, ca provenea dintr-o sarcina gemelara.

In momentul in care singura sansa de supravietuire a copilului s-a dovedit a fi interventia chirurgicala de urgenta, medicii clinicii au adus la cunostinta parintilor acestuia riscurile pe care le presupune operatia.

In acest sens, chiar s-a semnat un document prin care parintii isi asumau toate riscurile si eventualele consecinte post-operatorii.

Cu toate ca parintii si-au dat acordul in acest sens, in cazul in care, in urma necropsiei, se stabileste faptul ca micutul a decedat ca urmare a unei erori medicale, acestia pot depune o plangere la Colegiul Medicilor, care va initia anchetarea cazului.

Colegiul Medicilor nu da verdicte

Contactata telefonic de reporterii cotidianului “Replica”, Gabriela Gasca, medic legist in cadrul Institutului de Medicina Legala Constanta, ne-a declarat ca, “atata timp cat decesul intervine in timpul interventiei chirurgicale sau chiar la scurt timp de la incheierea acesteia, cazul este considerat ca fiind caz medico-legal.”

Si cum bebelusul a facut in timpul operatiei de cinci ori stop-cardiac si a mai si decedat la scurt timp de la iesirea din sala de operatii, acest caz este cu siguranta unul de competenta medico-legala.

In plus, medicul legist a mai mentionat ca, in acest caz destul de deosebit, cauzele care au condus la moartea pacientului puteau fi multiple, printre acestea enumerandu-se starea generala precara a acestuia inainte de operatie, doza anestezicului sau alte afectiuni nedescoperite inainte de a fi supus operatiei.

De asemenea, Gabriela Gasca a precizat ca doar in urma necropsiei se vor stabili cu exactitate cauzele decesului copilului si tot atunci se va putea spune cu siguranta daca cineva este responsabil pentru aceasta tragedie sau nu.

Dorind sa aflam mai multe pareri ale specialistilor in domeniu, am contactat-o si pe Gabriela Dascal, fost director al Spitalului Judetean si actual presedinte al Colegiului Medicilor din Constanta. In plus, Gabriela Dascal este si doctor in sectia Chirurgie Infantila, patronata de doctorul Constantin Tica.

In calitate de presedinte al Colegiului, aceasta si-a exprimat clar parerea, si anume ca, in cazul in care asupra rezultatului operatiei sau a efectelor post-operatorii planeaza o serie de suspiciuni evidente si care pot fi demonstrate ulterior, Colegiul Medicilor se autosesizeaza si cerceteaza cazul.

Nu am putut obtine aceleasi explicatii concise cu referire la cazul de fata, in momentul in care am cerut parerea Gabrielei Dascal si in calitatea sa de doctor in chirurgie infantila. “Ma puneti intr-o situatie dificila. Nu stiu, oricum, prea multe detalii despre caz. Si va rog sa nu uitati ca sunt subalterna doctorului Tica, asa ca nu ma pot pronunta“, a mentionat Gabriela Dascal.

Cunostintele doamnei in cauza in legatura cu cazul anchetat au iesit insa, rand pe rand, la suprafata. Asfel, am aflat ca micutul ar fi putut prezenta o afectiune mai veche a plamanilor, care nu a putut fi evidentiata prin intermediul radiografiei, si care a ridicat considerabil riscul operator.

Gabriela Dascal a mai mentionat ca, in cazul in care ar exista asemenea afectiuni, acestea vor fi evidentiate in urma necropsiei.

In cazul in care rezultatul necropsiei ii va indreptati pe parinti sa depuna o plangere la Colegiul Medicilor, cazul va fi anchetat pentru a se stabili adevaratii responsabili care au provocat tragedia.

Daca necropsia va evidentia faptul ca medicii au contribuit in proportie mai mare de 50% la moartea copilului, rudele apropiate ale acestuia ameninta ca „s-a terminat cu ei”. Vom reveni.