In timp ce Romania a importat an de an cantitati tot mai mari de sare din Ucraina, jumatate din productia salinei din Targu Ocna mergea la export.

In 2001, importul de sare din Ucraina a fost in jur de 60.000 de tone, in 2002, de 80.000 de tone pentru ca in 2003, Romania sa importe 96.000 de tone. In aceeasi perioada, din productia anuala de 130-140.000 de tone de sare de la Tg, Ocna, pe piata interna, au fost vandute doar 70.000 de tone.

"Au fost afectate toate minele, dar cel mai tare Salina Tg. Ocna, aflata in zona de tampon" - ne-a declarat Petrica Chelaru, directorul societatii Salina Tg. Ocna. "In timp ce noi, am respectat toate normele legale, care reprezinta costuri ridicate, importatorii si distribuitorii sarii din Ucraina au intrat pe piata fara mari cheltuieli.

Sare ucrainiana cu eticheta de Tg. Ocna

Potrivit directorului de la Salina Tg. Ocna, sarea din Ucraina obtine buletin de analiza pe produsul exportat imediat dupa intrarea in Romania, dar nu si pe cel ambalat in tara noastra.

Din acest motiv, dupa cum afirma seful de laborator al Salinei, ing.

Cornelia Cernea, "calitatea este indoielinica pentru ca nu mai urmeaza un anumit flux tehnologic la finele caruia clientul sa aiba garantia unui produs de calitate. Sarea trimisa de exportator este pur si simplu ambalata, apoi expusa spre vanzare".

Salina Tg. Ocna a sesizat in nenumarate randuri institutiile teritoriale abilitate si Societatea Nationala a Sarii (SNS). "Am fost invitati in urma sesizarilor trimise sa observam modul in care se proceseaza si se asambleaza sarea importata la unele societati din Iasi.

Desi am descoperit anumite nereguli, acestea au fost trecute cu vederea", ne-a declarat Ionel Ilie, inginerul sef al Salinei. "Am gasit chiar produse in care era ambalata sare de Ucraina, dar pe punga era trecut numele firmei noastre.

8 la suta din piata sarii ambalate

"Scaderea pietei interne de desfacere ne-a determinat sa cream o retea de distributie proprie in incercarea de crea o contraofensiva. Am reusit sa o realizam prin Ocna Sind, societate ce apartine Sindicatului Liber. Primul punct de desfacere a fost deschis la inceputul lui aprilie", spune directorul.

In urmatoarele luni au mai fost deschise doua puncte, la Tecuci si la Galati. "Din aprilie si pana acum, prin propria noastra retea de distributie, au fost vandute 175 tone, adica 8 la suta din piata sarii ambalate. Este o crestere semnificativa, nu foarte mare, dar ne indica faptul ca produsele noastre sunt solicitate pe piata".

Sindicalistii acorda discounturi

"Am creat si o politica comerciala care sa ajute sa rezistam pe piata, adica am redus pretul la limita suportabilului si am mers pe discounturi", ne-a precizat Aurel Bucur, presedintele Sindicatului Lumina, celui de-l doilea sindicat din salina.

Desi au reusit sa creeze o piata proprie de desfacere, salinarii vor un cadru legislativ care sa le ofere garantia unei concurente loiale, care sa determine firmele ambalatoare a sarii importate sa se alinieze la cerintele de conformitate a produselor.