Pentru inceput, trebuie sa va marturisesc ca starea mea psihica, la ora la care scriu aceste randuri, nu e tocmai una din cale afara de stralucita, asta din cauza puternicelor impresii lasate de ampla ancheta pe care am facut-o in jurul acestui subiect.

Acestui dramatic subiect – disparitia porcului romanesc de rasa - dupa cum s-a dovedit si dupa cum veti intelege si domniile voastre, din randurile ce urmeaza.

Mai trebuie sa va spun si ca de fiecare data cand dau peste un asemenea subiect, mai mult decat delicat, imi pare rau ca nu am la dispozitie conducerea unei televiziuni nationale sau a unui cotidian national, caci interesul national ar fi pe deplin justificat.

Chiar daca ma consolez repede stiind ca am colegi in intreaga mass-media romaneasca nationala, care nu s-au dat si nu se vor da niciodata in laturi atunci cand e vorba ca o stire vitala sa ajunga la cunostinta populatiei acestei tarisoare…

Acest amplu material va va descrie privatizarile oneroase ale unicelor centre de selectie, reproducere si crestere a porcului romanesc, din Ardeal, centre care populau - in trecutul nu foarte indepartat - toate fermele de porci din Romania, incepand cu imensul Comtim – Timisoara, terminand cu ultima ograda de gospodar si care alimentau toate

marile centre de desfacere a carnii de porc, aprovizionand mai mult decat satisfacator, intreaga populatie a acestei tarisoare. E inutil cred, sa mai precizez ca toate exporturile de carne de porc romanesc, catre Mama Rusie si tarile din fosta Uniune Sovietica purtau eticheta acestor doua mari centre de cercetare…

In perioada CDR-ista, in urma cu vreo 5, 6 ani, efectuasem o ampla ancheta la Comtim Timisoara (ancheta care, din cauza intereselor politicienilor corupti si a patronatului ziarului national la care lucram, n-a mai vazut niciodata lumina tiparului, cu toata inversunarea mea!) si ramasesem atunci cu o sumedenie de

intrebari, partial, fara raspuns.

Nu putusem intelege deloc, de ce trebuia ca ditamai Comtim-ul, in care lucrau cateva cartiere din Timisoara, sa se desfiinteze? De ce, o afacere pur romaneasca, care mergea mai mult decat profitabil si care derula contracte de miliarde de dolari, aprovizionand intreaga piata fosta sovietica, trebuia musai sa se desfiinteze? Cine naiba

hotarase distrugerea uneia dintre cele mai importante ramuri a industriei alimentare romanesti si de ce?…

N-am aflat nici pana in ziua de azi raspunsul la macar aceste doua intrebari, chestia cu cererea „soptita” a Uniunii Europene, care dorea ca Romania sa aiba doar ferme mici de porci, ca sa nu deranjam tarile europene cu traditie in cresterea raselor de porci, fiind doar o parte din adevar.

Astazi, dupa atatia amar de ani, am descoperit, dupa cum veti putea constata si domniile voastre si alte raspunsuri la intrebarile mele. Raspunsuri cutremurator de deranjante. Raspunsuri ucigase chiar…

Pentru realitatile deranjante pe care le voi dezvalui in acest amplu material, sunt gata sa raspund cu capul! Ca si pentru eventualul cutremur ce sigur se va isca…

A) Semnalele presei trecutelor vremuri…

Iata ce scriau ziarele muresene si presa centrala prin primavara anului 2001, referitor la privatizarea fermei de porci de la Gornesti!…

„… Comisarii Garzii Financiare Mures acuza! Ioan Muresan a vandut pe nimic cea mai importanta ferma zootehnica din Ardeal!… Controlul efectuat la societatea TESTSUIN SA Gornesti, de comisarii Garzii Financiare Mures a scos la iveala o serie de nereguli grave privind procesul de privatizare.

In urma verificarilor s-a constatat ca privatizarea celei mai importante unitati zootehnice din Transilvania, a fost ilegala, urmand ca dosarul care cuprinde actele de control sa fie remis Inspectoratului General al Politiei - Directia Economica.

Garda Financiara Mures a descoperit ca in toamna anului 2000, SC TESTSUIN Gornesti SA a fost vanduta de Ministerul Agriculturii, printr-un contract semnat personal de fostul ministru Ioan Muresan, firmei clujene „Agrotransport International SRL”.

Cu toate ca doar valoarea capitalului social subscris al societatii muresene crescatoare de porcine era de peste 27 de miliarde de lei, aceasta a fost vanduta cu doar 1,9 miliarde de lei, care era de fapt garantia ce trebuia depusa pentru participarea la licitatie.

Astfel, „Agrotransport International” SRL a devenit proprietara complexului de la Gornesti platind doar 10 la suta din valoarea reala a acestuia. Dupa semnarea contractului de privatizare de catre Ioan Muresan, se pare ca acesta a “uitat” sa solicite restul de bani, pana la 27 de miliarde de lei, din motive necunoscute.

Contractul de vanzare-cumparare a fost semnat la 8 iunie 2000, de catre Liviu Florian si Ioan Avram Muresan, iar cateva luni mai tarziu, ferma avea deja datorii, cu toate ca la Gornesti creste o rasa de porci unica in Europa, iar ferma adusese an de an si un profit de peste un miliard de lei.

Incepand insa cu anul 2000, ferma a inregistrat profituri mult mai mici, una dintre explicatii fiind si faptul ca a fost obligata sa incheie mai multe contracte cu „Agrotransport International” SRL, (care apoi s-a transformat in Agroflip!) pentru achizitionarea de cereale platind avans, desi furnizorii pe care ferma din Gornesti

ii avusese inainte de privatizare, fusesera multumiti cu plata la furnizarea marfurilor.

Bineanteles, firma care furniza cerealele era tot Agroflip-ul, astfel ca in scurt timp, datoria fermei cumparate cu 1,9 miliarde lei, catre noii proprietari, ajunsese la valoarea de 2,3 miliarde, adica depasea valoarea contractului de privatizare incheiat cu Ministerul Agriculturii.

In fine, controlul Garzii Financiare facut la ferma din Gornesti a stabilit ca Fondul Proprietatii de Stat nu si-a incasat dividendele de la ferma iar sumele alocate de stat pentru modernizarea combinatului au fost folosite de investitorul privat.

Prefectul de Mures, Ioan Toganel a declarat ca are semnale clare ca noul patron al fermei de la Gornesti, duce o politica de decapitalizare a patrimoniului societatii, punand astfel in pericol si rasa de porcine “Marele Alb de Gornesti”, societatea fiind singura care livreaza prasila din aceasta rasa pentru tot

restul tarii!”….

Fiind asaltat de acuzele presei, ex-ministrul Agriculturii din perioada CDR-ista, Ioan Avram Muresan a tinut mortis sa precizeze public: „… Capitalul social scos la vanzare a fost de 20 de miliarde, iar evaluarea patrimoniului s-a facut de catre o firma autorizata: “ANEVAR”.

In anul anterior privatizarii, societatea SC “TESTSUIN” SA Gornesti a realizat un profit “scriptic” net de 40 de milioane de lei la o cifra de afaceri de 70 de miliarde de lei (!). In realitate, societatea era grevata de datorii in valoare de 26 de miliarde de lei.

La licitatia organizata de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, in urma publicitatii facute in mass-media centrala si locala, s-a prezentat un singur ofertant, SC “Agrointernational” SRL Bontida, jud.

Cluj, societate cu experienta in domeniu si care detinea deja cel mai mare complex de crestere si ingrasare a porcinelor din Transilvania (80.000 de capete). Conform OUG 198/1999 si HG 97/2000 (dar si legii-cadru de privatizare nr.

99/1999), in situatia in care se prezinta un singur ofertant, pretul de vanzare este pretul de piata stabilit de cerere si oferta. In acest fel, vanzarea actiunilor de la SC “TESTSUIN” SA Gornesti s-a facut catre singurul ofertant prezent, pentru pretul de 1,9 miliarde lei.

In acelasi timp, societatea SC “Agrointernational” SRL Bontida a preluat integral cele 26 de miliarde datorii, pretul total al tranzactiei fiind de 27,9 de miliarde de lei.

Referitor la asa-zisa decapitalizare a societatii, doresc sa specific faptul ca tocmai pentru a preantampina acest lucru, am considerat necesara introducerea in contractul de vanzare-cumparare a doua articole: un articol referitor la faptul ca cel care cumpara, nu are voie sa schimbe obiectul de activitate al societatii si un

articol care stipuleaza ca societatea nu poate fi lichidata la cererea cumparatorului.

Trebuie mentionat ca privatizarea societatii era imperios necesara, date fiind datoriile mari in care societatea era inglodata si care duceau la incapacitatea conducerii societatii de a asigura furajele pentru animale si deci la moartea porcinelor.

Lucru petrecut de altfel in anul 1997, la o alta societate care se ocupa de cresterea porcilor “Nutrimur Ternut”. Din cauza deciziilor gresite ale Consiliului de Administratie, din care facea parte si actualul secretar de stat al Ministerului Agriculturii, Ovidiu Natea, au murit 80.000 de porcine, iar combinatul a fost lichidat.

De altfel, asa cum stiti, politica pe care am promovat-o in timpul in care m-am aflat la conducerea ministerului a fost aceea de privatizare a agriculturii romanesti, de trecere la sectorul privat, singurul care-i poate asigura eficienta!”...

Pana aici, toate bune, frumoase dar si tare strambe, mai ales in declaratia fostului ministru al Agriculturii! Presa a semnalat una dintre multiplele privatizari cu cantec, efectuate de coruptii „inamovibili” ai Romaniei, in acest caz privatizarea celei mai importante unitati zootehnice din Transilvania, care producea si vindea prasila

a „Marelui Alb” romanesc in intreaga tara si pe pietele externe, privatizare efectuata de insusi fostul ministru al Agriculturii din perioada domniei amalgamului taranisto-liberalo-democrato-udemerist, pastorit intre blestematii ani 1996-2000, de nevolnicul Ţap Universitar, ani in care intreaga tara a fost

cuprinsa de un cumplit haos ce ne adusese la un pas de colaps financiar si social! (iar pe mine intr-o neagra perioada a vietii mele, ce ma adusese la un pas de a renunta la propria-mi cetatenie si de a parasi definitiv Romania!)…

Ce „uitase” subit fostul ministru al Agriculturii sa spuna in declaratia sa de presa - - pe langa alte multiple adevaruri – erau doua mici si neinsemnate amanunt; anume ca in realitate, nu se facuse nici o evaluare a patrimoniului fermei de la Gornesti, pentru ca interesul nu era ca societatea sa fie

scoasa la licitatie publica, iar al doilea amanunt ar fi ca din noul consiliu de administratie al Gornesti-ului, imediat dupa privatizare, facea parte si Marioara Jiga (sotia lui Dan Jiga, fost director in ministerul Agriculturii si prieten intim al fostului ministrul al Agriculturii, fost director actualmente aflat in

puscarie pentru 12 ani de zile, din cauza PNA-ului care la acuzat de trafic de influenta si luare de mita, in urma altei privatizari dubioase tot a unei ferme agricole), Truta Enea, fost si el secretar de stat in acelasi minister (luat si el la intrebari de PNA, daca memoria nu-mi joaca feste!) si Havrilet

Nicolae, fost secretar de stat si presedinte al departamentului care se ocupa de Domeniul Statului (actualmente presedinte al Aliantei Populare - Mures, formatiune condusa de Ţapul Universitar, fost nevolnic presedinte roman!) din acelasi minister, singurul care a scapat, ca prin minune, de catre privirile nimicitoare ale PNA-ului!

Ce cautau aceste persoane in Consiliul de Administratie al complexului de la Gornesti, daca privatizarea era una curata, nu e greu de raspuns daca mai si cunosti amanunte din culise.

Actualmente va pot re-confirma faptul – pentru cine stia dar la lasat memoria! - ca complexul de la Gornesti fusese de fapt destinat a intra in patrimoniul portofoliului afacerilor mureseanului Dan Jiga si acolitilor sai! Cum insa n-o puteau face „pe fata” si deci nu putea fi scoasa la privatizare unitatea ca

sa o cumpere tocmai un director din ministerul agriculturii, Ioan Muresan impreuna cu Dan Jiga au hotarat sa apeleze la un subterfugiu; ii ofereau ferma din Gornesti unei terte persoane, care n-ar fi avut nici un interes sa o pastreze, urmand ca in viitor, cand lucrurile ar fi intrat pe un fagas normal (???) sa se re-faca vanzarea

direct catre destinatarul initial, aflat in umbra atatia ani! Ati inteles?…

Pentru ca afacerea sa iasa, era insa necesar ca terta persoana sa fie de incredere si sa intruneasca 3 calitati; primo - sa fie ruda, macar prin alianta cu (fostul) ministrul; secundo – sa-si doreasca si el ceva, ce legal n-ar fi putut obtine iar terto – sa-si

tina dracu’ gura inchisa! Ei bine… terta persoana a fost repede gasita in persoana lui Liviu Florian si bineanteles a sotiei sale, Livia Florian, patronii actualului Agroflip SA – Bontida… si voi fi si mai explicit! Doamna Livia Florian (fosta Muresan!) nu e altcineva decat verisoara de

prima mana, a fostului ministrul al Agriculturii, Ioan Muresan si deci intrunea prima calitate ceruta, iar sotului acesteia, Liviu Florian ii ardeau ochii dupa o fosta cabana de vanatoare a lui Ceausescu, aflata la Ciocanesti in judetul Calarasi, intrunind a doua calitate! Cum cabana se afla in plin

Baragan iar Agroflip-Bontida avea nevoie de terenuri pentru aprovizionarea cu furaje a porcilor, fostul ministru al Agriculturii i-a facut cadou lui Liviu Florian si vreo 15.

000 hectare de teren, alaturi de o ferma de vaci si oi, la Dragalina in acelasi judet, o carmangeriei nou-nouta tot la Ciocanesti si o ferma de taurasi.

Nu mai contase faptul ca cel putin vreo 10 hectare de teren erau ale lui Trita Fanita (care dealtfel, i-a si dat in judecata – din cate am auzit - pana si-a recapatat majoritatea terenurilor care se aflau langa castelul sau – la propriu - de baron PSD-ist!) Un lucru si mai cert e ca Liviu si

Livia Florian intruneau si cea de-a treia calitate – au stiut sa taca mormant – in asemenea hal ca, mai ales dupa arestarea de anul trecut a lui Dan Jiga, n-au mai stiut ce sa faca cu Gornestiul! E drept insa ca si evenimentele s-au precipitat odata cu venirea PSD-ului a ajuns la putere, caci Dan Jiga a ajuns

dupa gratii iar Ioan Muresan a intrat in vizoru’ PNA-ului, astfel incat cei doi patroni s-au pomenit pe cap cu o afacere care le era total de prisos.

Mai ales ca pana si consiliul de administratie, format din sotia lui Jiga, din Enea si Havrilet dadusera bir cu fugitii si demisionasera in clipa-n care institutiile statului incepusera sa priveasca chioras, privatizarea unitatii…

Ca sa fiu corect pana la capat, trebuie sa spun insa ca exista totusi si unele guri rele care afirma ca sotii Florian au facut tot posibilul sa scape de consiliul de administratie condus de doamna Jiga, ca sa ramana doar ei stapani atotputernici, pe Gornesti.

Sincer, eu am insa mari dubii caci nu cred ca Ioan Muresan ar fi fost de acord ca verisoara lui sa-i traga teapa lui Dan Jiga, care s-a dovedit a fi cel mai „mormant” om din camarila sa personala si care actualmente – spun tot gurile rele – face inchisoare in locul fostului ministru.

Daca Florian i-ar fi tras teapa lui Jiga iar Ioan Muresan ar fi fost de acord cu teapa, ce naiba l-ar mai fi impiedicat pe Dan Jiga sa nu-si de-a in gat, sefu’? Nu am dreptate?… Deci…varianta cade de la sine, ramanand in picioare doar cea in care e vorba despre fuga tuturor acolitilor lui Jiga, care nu s-au mai putut apropia de

ciolan pentru ca frigea prea tare. Riscau sa cada in mana PNA-ului, toti gramada, mai ales cand au inceput purificarile privatizarilor din perioada cdr-ista a fermelor agricole din tara.

B) Liviu Florian, un clujean de „Top-ul 100”

Reantorcandu-ne la oile noastre… pardon, la porci, vacile si oile sotilor Florian, patronii complexelor Bontida si Gornesti, ar fi mai bine sa va prezint acum un alt articol de ziar, in care un coleg de-al meu de presa, clujean in mod sigur, „i-a dat la limbii” omului de afaceri clujean, contra cost - of course - de te umfla

rasu’! Fac asta ca sa va puteti face o imagine despre omul de afaceri Liviu Florian!… Deci, cititi si impresionati-va si domniile voastre…

„… Dupa ce a creat primul restaurant cu specific chinezesc din Cluj, Liviu Florian a inceput sa se ocupe cu exportul, de la fructe de padure, flori si pomi de Craciun, la obiecte sanitare si industriale. Toti banii si i-a investit in agricultura, fiind pasionat de cresterea animalelor.

In 1997, a cumparat complexul Agroflip Bontida, pe baza caruia a construit doua fabrici de preparate din carne, doua abatoare si o fabrica de nutreturi combinate. Agroflip inseamna 10 mii de scroafe, 6 mii de hectare de teren, 32 de hectare de hale construite si 50 de puncte de vanzare, la nivel national.

Numai in ultimii doi ani, investitiile sale in utilaje agricole s-au ridicat la aproximativ doua milioane de dolari. Clujeanul Liviu Florian demonstreaza ca se poate si altfel. El figureaza in Top 300 alcatuit de revista Capital, cu o avere estimata la 18-20 de milioane de dolari. Clujeanul face afaceri in special in domeniul zootehnic.

Florian ne-a declarat ca a intrat in afaceri la inceputul anului 1990, infiintand una dintre primele firme din judetul Cluj. In prima faza a deschis un restaurant cu specific chinezesc, Taipei, despre care spune ca „mergea extraordinar de bine”. Prin anii 1991-1992, a intrat in domeniul „import-export”.

A exportat in Germania si Grecia geamuri utilizate in industrie, ulterior diversificand gama produselor cu fructe de padure, plante ornamentale – printre acestea figurand si brazii de Craciun. Cu banii rezultati din exporturi a importat o gama larga de produse, printre care citrice, dulciuri, cereale si hrana pentru animale.

La inceputul anului 1998, a castigat licitatia in urma careia a fost vandut complexul de crestere a porcilor de la Bontida, judetul Cluj. „Fermele aveau datorii de aproximativ 11 milioane de dolari si niste porci prapaditi”, spune Florian.

In momentul de fata, datoriile preluate o data cu achizitionarea complexului, au fost achitate iar fermele de la Bontida sunt populate cu circa 80 de mii de porci.

„Agroflip”, acesta fiind noul nume al societatii, detine ferme in mai multe localitati din judetul Cluj, fabrica de nutreturi, abatoare si lucreaza mai multe mii de hectare de teren in judetele Mures si Calarasi.

„Nu am emotii in perspectiva integrarii europene a Romaniei”, spune Florian in legatura cu afacerea pe care o detine si cu normele pe care UE le va impune Romaniei dupa aderare, in acest sector.

El crede ca domeniul in care activeaza are mari sanse de revigorare, chiar daca 85 - 90 la suta dintre vechile ferme si complexe de crestere a animalelor, au fost inchise si statul le-a a dat pe unele gratis. „Animalele te ajuta enorm”, sustine patronul Agroflip.

De pe urma afacerii sale traieste populatia mai multor sate din zona in care sunt fermele. Demn de retinut este ca Florian nu a facut nici o afacere pe bani publici, toti partenerii sai de afaceri fiind firme private!”…

Ha! Ha! Ha! Tare articolul, nu-i asa? Nu stiu cat l-a costat pe Liviu Florian un asemenea articol, insa va spun eu ca ziaristu’ limbist, si-a facut bine treaba, caci l-a umplut de bale, din cap pana-n picioare, pe afaceristul clujean din Top-ul celor mai bogati clujeni! Mai ales cand lucrurile acum se dovedesc ca stau exact pe dos iar

din fraza „de pe urma afacerii sale, traieste populatia mai multor sate din zona in care sunt fermele” s-a ales prafu’ si pulberea! Insa, sa nu anticipez…

Inainte de a trece la alt capitol, e interesant de stiut ca ampla anchetare a privatizarii complexului de la Gornesti a fost oprita la interventia fostului ministrul de Interne, clujeanul PSD-ist, Ioan Rus, care, mai spun gurile rele, era aprovizionat cu carne de calitatea „export”, direct din frigiderele magazinelor lui Liviu Florian.

Pe plan local - adica in Mures – i-ar fi mancat pielea pe unii dintre anchetatorii din IJP-ul muresean, sa duca la bun sfarsit dosarul referitor la soarta Gornesti-ului insa ordinele sosite „de sus” fusesera atat de seci, ca inspectorul-sef Cotoara Vasile se si vazuse in postura de pensionar, plivind

patlagele in gradina. Prin urmare, dosarul a luat drumul Capitalei si a fost ingropat, alaturi de informatiile SRI-ului si ale Garzii Financiare - Mures, care au ajuns mai mult ca sigur, intr-un fisier prafuit de vreme.

Cum de i-a sarit un PSD-ist in ajutor lui Liviu Florian, care avea ca neam, taman un ministru taranist? Hm… Cred ca e foarte limpede, daca va mai spun si ca Cosmin Gusa, fost presedinte executiv al PSD-ului si fost om de taina al premierului Adrian Nastase, era unul din prietenii intimi al omului de afaceri, nu? Cred

ca da… mai ales ca, spre surpriza nimanui, omul de afaceri vroia cu orice pret sa schimbe tabara, ca sa nu aiba oarece niscaiva neplaceri.

Acum, e limpede? Cosmin Gusa participa la mai toate aniversarile si chiolhanurile trase de Liviu Florian si asta o stiu taman de la o sursa care s-a cherchelit alaturi de cei doi.

Cat despre faptul ca, pana nu demult, Liviu Florian era sponsorul oficial al echipei nationale de volei – sport patronat, tot pana nu de mult, de catre prefectul muresean PSD-ist, Ovidiu Natea, cred ca spune multe despre actuala palarie politica sub care s-a aciuit clujeanul Liviu Florian.

Ce nu stie insa multa lume e faptul ca prefectul Natea nu-l are deloc la inima pe fostu’ sponsor al echipei, dar voi reveni mai tarziu cu amanunte…

Mai sunt nevoit sa fac doar cateva completari, ca sa aveti un tablou general al afacerilor patronate de sotii Liviu si Livia Florian. Deci…

Privatizarea Agroflip-ului –Bontida (fost Suinprod” si fost „Agrocomsuin” SA) s-a facut la fel de necurat ca mai toate privatizarile din tara asta.

In primul rand, in acest caz, Liviu Florian a fost ajutat „din interiorul” societatii, chiar de catre managerul general, un anume Degan Ioan, care condusese intregul complex ce era al doilea ca marime din Romania, dupa Comtim- Timisoara, de la Revolutie si pana la momentul privatizarii.

Complexul avea la data privatizarii – anul 1997 - in jur de 80.000 de capete (in anii socialismului, cifra atinsese si 250.000 de capete, in vreme ce la Comtim-Timisoara, cifra atingea un milion de capete, porc de carne de rasa curata!) si in jur de 600 de angajati.

(in anii socialismului, lucrasera si 1000 de oameni, la Agroflip!) iar directorul general Degan Ioan facuse ce facuse si il invatase pe Liviu Florian cum sa procedeze ca sa cumpere ditamai complexul, doar cu ceva bani de buzunar, restul urmand sa fie achitat din banii statului.

Mai precis, din cate am reusit sa aflu intr-un timp relativ scurt, sotii Florian au achitat pe complexul de la Bontida, doar vreo 3.000.000.000 (trei miliarde lei) cand intreaga afacere valora zeci de miliarde. Imaginati-va ca Gornesti-ul valora vreo 40 de miliarde la data privatizarii si nu e tocmai o ferma uriasa.

In schimb, la Bontida, Agroflip-ul era alcatuit la data privatizarii din urmatoarele componente; - Centrul Bontida cu fermele sale, laborator, fabrica de nutreturi, abator, birouri, parcul auto, ateliere si alte acareturi – ferma de ingrasare la Viisoara, care avea si un depozit de cereale si o moara de macinat,

ferma la Jucu, pentru selectia raselor, 2 ferme la Gherla, tot pentru ingrasat porcii si mai putem calcula si o ferma de vaci, la Bontida, in comuna.

Mai puneti la socoteala si pamanturile fermelor si aveti un urias complex, de sute de hectare de teren, care a putut fi cumparat doar cu incredibila suma de 3 miliarde lei.

(sincer sa fiu, acesti bani chiar si eu ii puteam lua din banca, sub forma de imprumut si doar lasand garantie cateva din cladirile fermelor! Ar fi fost mai mult decat suficient ca sa devin patronul unei asemenea afaceri! Asta daca as fi stiut de privatizare, eu sau oricare alt om de afaceri cu capu’ pe umeri, dar

fara pile printre coruptii din ministere sau din politic!) …

Ei bine, dupa nici un an de la preluarea complexului, fostul director general Degan Ioan, caruia initial i se promisese ca va ramane la conducerea complexului ca recompensa pentru ca ii ajutase pe sotii Florian sa puna mana pe uriasa afacere, a ajuns un simplu paznic la una din magazinele complexului.

Motivul? Simplu… incepusera epurarile specialistilor din complexul Agroflip-Bontida iar odata cu ele sosi si inevitabilul dezastru.

C) Editia viitoare va va cutremura! Porcii se mananca intre ei, de foame si sunt comercializati fara avizul medico-sanitar-veterinar! Toate astea in vreme ce subventiile de miliarde de la stat, primite in urma falsurilor, umplu buzunarele sotilor Florian!

Inevitabilul dezastru a scos la lumina faptul ca sotii Florian au inselat, ani la rand, statul roman cu sute de miliarde lei numai din subventii luate de la stat, prin inselatorie si fals in inscrisuri oficiale, sprijiniti de coruptii din Ministerul Agriculturii si al Directiei Agricole Cluj si Targu-Mures, cu sprijinul

contabilelor si mai ales al medicilor veterinari, dezastru care a scos la lumina faptul ca pana si la ora actuala, noi, societatea civila am mancat si continuam sa mancam carne de porc infestata de trichineloza, pasteureloza, de zoonoza si chiar de pesta porcina, carne de porc a unor porci care au fost

si continua sa fie hraniti cu cadavrele altor porci, fierti intr-o zeama asa zisa, de oase, carne de porc care nu poarta nici macar o stampila a vreunui medic veterinar si care, chiar si dupa ce a fost retrasa din comert din cauza expirarii termenelor de garantie, e macerata si

repusa, din nou, in vanzare, sub forma altor produse. La ora actuala, la Gornesti, cca 6000 de porci mor de foame si se mananca intre ei, in vreme ce la Agroflip numarul acestora, de la 80.000, a scazut dramatic la 20.000.

Şi toate acestea, in vreme ce sotii Florian, care detin cateva vile cu piscina, Mercedes-uri si au conturile personale pline, sunt la fel de plini de datorii, se ascund de creditorii din strainatate si din tara, sunt datori „vanduti” la stat si mai ales, au zeci de procese pe rol pentru neplata salariilor sutelor de

angajati care au muncit pe branci, zi lumina, fara a vedea un leu, luni de zile la rand.

Despre toate astea, va voi vorbi insa in numarul viitor! Tot atunci va voi vorbi si despre cum Liviu Florian a distrus complet toate fermele pe care le-a cumparat pe degeaba – in afara de baza Bontida, care repet, a fost redusa drastic - lasand animalele sa se manance intre ele, din cauza foamei si cum ii ameninta el pe

angajati si pe specialisti; „Va calc cu masina! Va impusc pe toti! Asta-i problema mea! Sa moara, sunt porcii mei si fac ce vreau cu ei!”

Veti intelege si de ce azi, populatia din Gornesti e la un pas sa iasa in strada si sa faca greva foamei in fata prefecturii si veti intelege si mai exact de ce, in clipa-n care am aflat ce se petrece cu porcii de la Gornesti si Bontida si in ce mizerie traiesc, mancandu-se intre ei, mi-am

varsat stomacul doua zile la rand, la vederea carnii de porc! La ora actuala, ca sa nu astepte nici una dintre institutiile interesate de subiect pana saptamana viitoare, cand vor afla amanunte despre grozaviile care se petrec la Gornesti si Bontida, e suficient sa se deplaseze pana la Gornesti si se

vor convinge de spusele mele. Asta daca vor reusi sa treaca de paza instaurata de cei doi patroni! Voi pune punct aici acestui amplu material, mai spunandu-va doar ca eu am aflat despre toate astea, dupa ce am batut toate coclaurile din Gornesti, Dej, Gherla, Viisoara, Jucu, Cluj si Bontida.

Va voi convinge cu lux de amanunte, in materialul de saptamana viitoare…

Ştiu oficialitatile locale, clujene si muresene, despre toate aceste monstruozitati petrecute la Bontida si Gornesti? Fiti siguri ca da! Au luat masuri, atata amar de ani? Sigur, nu! De ce? E simplu; sunt corupte pana-n maduva oaselor!… (Va urma)…