O femeie de 76 de ani ocupa in fiecare zi unul din scaunele Catedralei Ortodoxe pentru a se feri de frigul de afara, pentru a se ruga sau cersi de mancare * In urma cu sase ani s-a trezit in strada, fara un acoperis deasupra capului si cu patru nepoti in grija * A trebuit sa-i dea la orfelinat, pentru ca nu avea cum sa-i

ingrijeasca * Bolnava de TBC, a stat o perioada de timp in spital, de care isi aduce aminte pentru ca avea de mancare si un pat cald * Acum traieste dintr-un ajutor social de 400.

000 de lei, din care jumatate merg pe medicamente * Impreuna cu alte sase persoane, imparte o camaruta pe care vor trebui sa o paraseasca in vara

Ma aplec din nou asupra unui subiect ce constituie un exemplu al trairii la limita existentei. Nu pentru ca eu am dreptul sa judec, dar ma ingrozeste realitatea injositoare care contureaza felul nostru de a fi.

Se strecoara in fiecare zi printre noi, atenti sa nu ne deranjeze, asteapta un ajutor in bani sau mancare si apoi se pierd fara a lasa vreo urma in vreun tronson de bloc sau o infundatura unde, daca intri, e aproape imposibil sa fi gasit vreodata.

Oameni fara prea multa educatie, oameni simpli, care duc o viata plina de neajunsuri, dominata de angoasa, disperare si tensiune in fata zilei de maine. Oamenii strazii.

Pentru a avea o imagine adevarata a nivelului socio-economic in care ne zbatem, nu trebuie privit in camarile ticsite, in conturi sau portbagajele masinilor, cat sunt de spatioase si daca intra in ele toate bagajele pentru excursia in Grecia. Trebuie cautat prin cele mai inghesuite, murdare si friguroase daramaturi.

Acolo gasesti un raspuns.

In strada cu patru nepoti

Reghina Hipi este o femeie de 76 de ani care nu mai gaseste sprijin si alinare in nimic. In fiecare zi ocupa un loc pe unul din scaunele din Catedrala Ortodoxa Romana pentru a se feri de frigul de afara, pentru a se ruga sau cersi de mancare. A avut patru copii, dar au murit toti, este vaduva de 40 de ani si nu mai are pe nimeni.

“Nu este normal, este strigator la cer sa moara copiii inaintea parintilor. Durere mai mare nu am trait si toata saracia mea de acum nici nu o mai pun la suflet”. In urma cu sase ani, femeia locuia cu unul din baietii ei. Din nefercire, acesta avea o casnicie nereusita.

Certurile, lipsurile de care se loveau in fiecare zi si greutatile ivite in cresterea celor patru copii pe care-i aveau i-au adus in situatia de a nu se mai suporta reciproc si, in final, au ajuns la divort. Nora batranei a vandut casa, si-a parasit copiii si a plecat fara sa se uite inapoi.

Peste noapte, Reghina s-a trezit in strada, fara un acoperis deasupra capului si cu patru nepoti in grija. Pentru ca nu avea cu ce sa-i intretina si nu nici alte rude care sa se implice in cresterea si educatia lor, Reghina a fost nevoita sa-i dea la un orfelinat din Ludus.

“Ametesc de foame…”

Singurul ajutor social cu care traieste batrana este de 400.000 de lei. Este un ajutor social de care beneficiaza familiile si persoanele singure care au dreptul la un venit minim garantat, acordat lunar prin lege.

De acest ajutor beneficiaza si persoanele fara domiciliu, aflate in situatii de nevoie, pe baza declaratiei pe propria raspundere ca nu au solicitat drepturile de la alte primarii. “Sunt bani putini, nu ma descurc deloc cu banii. Aseara nu am mancat nimic, astazi nu stiu cum va fi.

Sunt singura, nu-mi trebuie cine stie ce de mancare, dar simt uneori ca ametesc. Nu mi-e bine deloc si nici picioarele nu ma mai tin” spune Reghina. Femeia este bolnava de TBC si a stat o perioada de timp internata in spital. “Mi-a placut acolo, ca aveam de mancare si aveam un pat cald in care sa dorm.

Dar nu m-au putut tine mai mult”, spune femeia. Tratamentul pentru TBC consta intr-o combinatie de 4 medicamente diferite si dureaza 6 luni. Jumatate din ajutorul social pe care-l primeste, Reghina il da pe medicamente.

Oameni fara locuinta inghesuiti la caldura

Reghina locuieste, din mila unui proprietar, intr-un spatiu mic, a carui destinatie urmeaza a fi schimbat in cursul verii. Laolalta cu batrana mai locuiesc inca patru copii, intre 6 si 15 ani, si doi tineri majori. Toti fara locuinta. Se incalzesc la o soba cu lemne si mananca resturi.

Se spala intr-un lighean cu apa incalzita pe soba si se imbraca zile in sir cu aceleasi haine mici, stramte sau mult prea mari pentru statura lor, improprii frigului de afara.

Cei doi tineri au facut o cerere la primarie pentru o locuinta de stat sau una sociala in urma cu trei ani de zile, dar dupa atata timp nu au reusit inca sa ajunga in capul listei repartizarilor. Ei spun ca se tem pentru soarta lor. Va veni vara si vor fi nevoiti sa plece.

Acesti oameni sunt macinati in fiecare zi de sentimente dureroase insuportabile. In cele din urma, viata lor plina de incarcatura tensionala culmineaza prin resemnare. Numai acceptarea realitatii le da putere.