In perioada 2001-2004, romanii care lucreaza in strainatate au adus in tara aproximativ 10 miliarde de euro. Cei care merg pe baza unui contract de munca au sansa unor castiguri serioase intr-un timp relativ scurt.

Nu aceeasi este situatia celor care aleg sa plece la munca in orice conditii, acceptand cu usurinta ideea de zilier.

Un muresean a stat 9 luni de zile in Spania traind momente de umilinta si saracie pe care nu si le-ar fi putut imagina vreodata. Multi romani mananca si se imbraca din tomberoane, iar pentru a rezista in fata efortului depus la munca pe camp se drogheaza.

Pustiu’ s-a hotarat sa plece la munca in Spania nu pentru a se imbogati peste noapte, ci din dorinta de a avea ce sa ofere fetitei lui de un an de zile si celui de-al doilea copil, inca nenascut.

Urmand sfatul unor prieteni, a luat legatura cu o persoana care i-a promis ca-l va ajuta sa plece clandestin, pentru o suma de 200 de euro. Cu o zi inainte de plecare, acesta a fost dat disparut, dand ceea ce la noi se numeste “teapa”, atat lui cat si altor peste 40 de oameni care urmau sa urce in autocarul promis.

Dupa ce a pierdut banii, barbatul nu a renuntat la ideea de a pleca, motiv pentru care a apelat la un alt patron, care l-a ajutat. S-a imprumutat de la cunostinte, costul pregatirilor pentru transport si acte fiind de aproximativ 800 de euro.

Singura certitudine pe care o avea dupa trei zile de mers cu autocarul era locul de cazare si buzunarele goale, situatie in care trebuia sa faca imediat ceva.

“Benga! Benga!”

Dupa doua saptamani a reusit sa-si gaseasca un loc de munca, ca zilier platit cu 5 euro/ora, la cules de usturoi. Programul de munca era de 9 ore pe zi, dar din cauza caldurii de peste 45 de grade, intre orele 13 si 17 nu se lucra. “Acolo nu e ca la romani.

Fiecare stie exact ce are de facut, este axat pe o anumita munca. Unul la cules de usturoi, altul la masline, ceapa sau struguri. Şi nici nu ai voie sa pierzi vremea, asa cum obisnuiesc romanii. Sunt unii care nu rezista acolo tocmai din acest motiv”, spune Pustiu’.

El continua, spunand ca supravegherea muncitorilor este foarte severa, nu au nici un minut pauza, iar daca unul indrazneste macar sa ridice privirea, neglijandu-si munca chiar si pentru cateva secunde, deja este atentionat verbal, agresiv.

“Benga! Benga!” inseamna “Mai repede! Mai repede!” si este singurul cuvant cu care paznicii se adresau muncitorilor, fara a-i interesa daca acestia se simt rau sau sunt sleiti de putere.

Metoda de a rezista e drogul

Efortul fizic este pentru multi romani de nesuportat, tocmai de aceea unii apeleaza la droguri. “Acolo se consuma foarte mult un drog, a carui denumire nu o cunosc. Dar arata ca si o bucata mica de ciocolata.

Consumatorul o piseaza marunt, o baga in tigara si o fumeaza, efectul fiind unul de inlaturare a oboselii, de putere de munca. A doua zi, in schimb, starea de rau general era mai accentuata. Pentru ca nu-si permiteau sa se simta bolnavi, fumau alta tigara.

Au devenit usor dependenti”, povesteste Pustiu’. Cu comertul drogului se ocupau marocanii, care, pentru inceput, ofereau marfa gratis, doar pentru a-i deschide romanului pofta pentru asa ceva.

Dupa aceea incepeau sa ceara bani, intai 5 euro, apoi 10 si tot mai mult, pretul putand ajunge si pana la 50 de euro, in functie de gadul de dependenta la care ajungea consumatorul. “Odata ce au inceput sa fumeze, nu puteau renunta. Şi erau nevoiti sa dea sume mari de bani pentru asa ceva.

Altfel ieseau din ritm si pierdeau locul de munca”.

Romanii sunt platiti sa nu fure

Conditia romanului in Spania este una jalnica. Dar si multi romani sunt jalnici prin ceea ce fac. Cersitul si furatul sunt doua “meserii” practicate cu multa dibacie de catre unii plecati dincolo. “Cunosteam un cersetor de-al nostru, care plangea la comanda. Nu avea treaba ca-i zi sau noapte”.

Pentru a nu fura, unii politisti spanioli preferau sa le dea romanilor bonuri de 10 euro cu care sa-si cumpere de mancare sau tigari. O unitate sanitara, un fel de Crucea Rosie la noi, asigura o cana de lapte si ceva biscuiti celor care mureau de foame sau doua nopti de cazare celor care nu aveau unde sa doarma.

“Multi romani stateau in chirie, dormeau cate cinci, sase intr-o camera mica, nu aveau apa deloc, nici rece, nici calda. Fantanile erau secate, in ele se aruncau gunoaie”, continua Pustiu’.

Produsele alimentare care urmau sa expire in cateva zile erau scoase de catre patroni in fata magazinelor si oferite gratuit celor care doreau sa le consume. In scurt timp, din acestea nu mai ramanea nimic. Asa cum nici in tomberoane nu prea rezistau gunoaiele, in special mancarea si hainele.

Emigrantii sunt vazuti ca infractori, fara a se face vreo diferenta. “Am dormit cateva nopti in masina. La un moment dat ne-a trezit o patrula a politiei, care ne-a bagat lanterna in ochi si ne-a scos afara cu mainile intinse pe masina, cu picioarele desfacute, de parca am fi fost ultimii criminali.

Ei nu perchezitioneaza manual. Te dezbraca pana la piele si cauta peste tot, inclusiv in pachetul de tigari. Nu zic ca a mentine ordinea si disciplina nu e bine. Dar felul in care o fac, este unul salbatic, agresiv”.

Experienta, singurul castig

Pustiu’ nici macar nu a apucat sa-si vada al doilea copil, care s-a nascut la doua luni de la plecare. Intoarcerea acasa a insemnat pentru el bucuria revederii familiei, dar si sfarsitul unui cosmar. El este convins ca a doua oara nu mai calca prin Spania.

Doar in cazul in care, eventual, merge pe baza unui contract de munca. “Ca zilier, o saptamana lucrezi, doua, trei nu faci nimic, pentru ca nu ai nici o oferta. Am venit acasa cu buzunarele la fel de goale”. Singurul castig din toata aventura tanarului a fost experienta.

Experienta unui roman plecat sa munceasca pentru a-si intretine familia si care s-a ales cu umilinta, salbaticie si, in final, pierdere de vreme.. “Mie, unul, mi-a ajuns”, se incheie povestea…