Chiar daca ne apropiem cu pasi repezi catre anul 2007, care presupune integrarea in Uniunea Europeana, sau cel putin asa spun guvernantii, romanul ramane tot cel de odinioara, cu vechile si proastele obiceiuri.

Chiar daca vom capata o alta imagine in afara, de tara europeana ce ar trebui sa fim, anumite deprinderi (nu neaparat bune) ne vor ramane alaturi chiar si in 2007, ca de exemplu comoditatea.

Atunci cand vorbim de comoditate ne referim la cei care, chiar la vedere si fara nici o jena, din masina sau chiar in timp ce se plimba pe strada, arunca la intamplare tot felul de gunoaie, de la pet-uri, ambalaje, mucuri de tigara, pana la sticle sau cutii de bere si nu numai.

Asta se intampla in anul de gratie 2005, cu toate ca un cos in care se arunca de obicei gunoaiele, sau ar trebui sa se arunce, se afla la mai putin de 50 de metri in fata celor care si-au facut o obisnuinta din a nu le pasa. Altii, sub pretextul ca vor sa faca un bine animalelor fara stapan, care nu au ce manca, arunca resturi de mancare pe geam.

La o prima vedere, noua generatie care vine pare mai educata in aceasta privinta, in principal pentru ca s-au organizat si sunt in derulare multe programe care ar trebui sa-l faca pe elev sa constientizeze gravitatea aruncarii unui deseu la intamplare, respectiv poluarea mediului inconjurator.

In Constanta, inca exista destul de multe locuri in care locuitorii orasului arunca la intamplare gunoiul, fara sa mai tina cont nici macar de faptul ca natura in aceasta perioada inverzeste, iar peisajul care ar trebui sa ne incante atat privirea, cat si simturile, ne face mai degraba sa ne astupam nasul din cauza mirosurilor.

Unul dintre astfel de locuri depozitare de gunoaie, se afla pe strada Mihai Emineascu, pe o panta abrupta care duce spre mare, in incinta sediului Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Constanta.

Gunoaiele din zona care da spre mare, depozitate cu masini

In vecinatatea sediului Uniunii Artistilor Plastici din Romania, filiala Constanta, se afla o parcare amenajata in care, potrivit declaratiilor presedintelui Uniunii, Alice Dinculeascu, vin masini si arunca gunoi direct in aceea rapa, despre care este greu de spus de unde poate veni.

„Nu stiu cine sunt cei care vin cu masinile sa arunce gunoaie tocmai in vecinatatea sediului Uniunii", ne-a mai declarat Alice Dinculescu, in calitate de vecin al acestei zone folosita pe post de aruncare a deseurilor menajere si nu numai.

Printre lucrurile aruncate se mai gasesc in afara de intalnitele pet-uri si ambalaje de tot felul si moloz, probabil folosit atunci cand s-a construit o casa sau s-a daramat vreun perete.

Dar probabil ca inconstienta unora se poate constitui, pana la urma, intr-un salut urat mirositor si nu numai atat, adresat viitorilor turisti care vor dori sa admire faleza, marea… Ca nici maine nu-i poimaine si se deschide sezonul estival. Cat priveste cei care se preocupa in Constanta sa ridice gunoiul, acestia se declara de-a dreptul in imposibilitatea de a tine situatia sub control.

Motivul este acela ca gunoiul este strans, dar la scurt timp nesimtirea anumitor constanteni isi pune, din nou, amprenta pe zona. De mentionat si faptul ca pana nu demult zona era pazita de gardienii publici tocmai pentru prevenirea fenomenului.