La orizont se aduna nori negri, prevestind un mare dezastru. Catastrofele naturale, terorismul global, razboiul religiilor, sunt doar cateva din scenariile care au trecut din planul fictiunii in cel al iminentei sau realitatii. Viata planetei este amenintata de schimbarile climei.

Inundatii catastrofale, uragane, cutremure, incendii, tsunami bulverseaza omenirea. Lumea politica nu poate lipsi din acest peisaj sumbru.

"Lumea nu va mai fi la fel de acum incolo", exclamau acum patru ani comentatorii atentatelor din 11 septembrie 2001. Evenimentele care s-au succedat par sa le fi dat dreptate. Astazi, omenirea simte cum la orizont se aduna nori negri, prevestind un dezastru necunoscut pana acum lumii.

Catastrofele naturale, terorismul global, razboiul religiilor, sunt doar cateva din scenariile care au trecut din planul fictiunii in cel al iminentei sau realitatii. Semn ca, asa cum spun calugarii de la Muntele Athos, profetiile biblice se implinesc sub ochii nostri, iar vremurile apocaliptice bat la usa.

Bomba care ticaie

"Al treilea razboi mondial a inceput la 11 septembrie". Astfel isi incepea seful Mossad-ului discursul rostit in fata liderilor Congresului american, la doua luni dupa atacurile teroriste impotriva Americii.

Conducatorul serviciilor secrete israeliene avertiza ca, dupa mai bine de un mileniu de conflicte, ciocnirea dintre civilizatiile islamica si occidentala a intrat in faza finala. Stim ce a urmat. Mii de civili au fost omorati si raniti in atentate sangeroase la Bali, Istanbul, Madrid sau Londra.

Totul, in numele Islamului, o religie despre care profetul ei, Mahomed, a prezis ca va domina intr-o zi lumea. In prezent, varful de lance al fundamentalismului musulman este al-Qaeda, organizatia condusa de Osama ben Laden, al carei scop declarat este instaurarea califatului mondial.

Pericolul este urias deoarece, spre deosebire de calaretii lui Saladin sau ienicerii sultanului Mahomed, arhanghelii moderni ai terorii au la dispozitie bombe de mare putere si se pregatesc sa foloseasca arme de distrugere in masa.

Allah akbar

Pentru a intelege de ce Europa si America sunt in primejdie de moarte, iar lumile crestina si musulmana in pragul coliziunii, este necesar sa aruncam o privire asupra fundamentelor teologiei islamice.

In ochii musulmanilor, crestinii, considerati, alaturi de evrei, detinatorii unei parti a revelatiei primite de Avraam, sunt niste falsificatori ai scrierilor sfinte, care anuntau venirea lui Mahomed.

Potrivit islamistilor, eroarea crestinilor rezida in divinizarea lui Iisus si in dogma Trinitatii, pe care Coranul le califica drept cele mai mari blasfemii. Pentru Coran, Iisus nu reprezinta decat un om, un profet, la fel ca si Mahomed, si in nici un caz Fiul lui Dumnezeu.

Doctrina esentiala a Islamului respinge Sfanta Treime si este continuta in faimoasa profesiune de credinta musulmana - "La ilaha ill'allah wa Muhammad rasul allah" (Nu exista alt Dumnezeu decat Dumnezeu si Mahomed este profetul sau).

Consecinta ultima a acestei dogme ultra-monoteiste este unicitatea finala si islamica a societatii umane, de unde si necesitatea de a islamiza planeta.

Miscarea fundamentalista nu este altceva decat reflectarea acestui ideal religios si politic al Islamului, pe care ben Laden si nenumaratii sai adepti doresc sa-l implineasca, cu orice pret.

Tradarea Occidentului

Fara sa-si dea seama, marele complice al executarii planului islamist este chiar Occidentul, a carui criza spirituala si pasivitate a hranit ascensiunea fundamentalismului musulman pe propriul teritoriu. Statisticile vorbesc de la sine.

In Franta, Marea Britanie, Italia sau Germania, tari aflate in prima linie a jihadului, prezenta in biserici a scazut la sub cinci la suta din totalul populatiei.

Anglicanii au devenit o minoritate in Anglia, iar Spania, altadata bastionul catolicismului, s-a transformat in mai putin de o generatie int-una din cele mai secularizate tari din Europa, legalizand pe rand divortul, avortul si mariajele homosexuale.

Situatia nu este mai stralucita nici in state protestante ca Olanda, Danemarca, Suedia sau Finlanda, unde pastorii care binecuvanteaza casatoriile homosexuale, sustin eutanasia sau pun la indoiala insasi existenta lui Dumnezeu, au devenit un peisaj familiar.

Cel mai puternic semn al decadentei spirituale este insa faptul ca proiectul noii Constitutii Europene nu face nici macar o referire la Dumnezeu, desi Europa a fost vreme de mai bine de un mileniu centrul civilizatiei crestine.

In paralel, imigrantii musulmani si urmasii lor, in numar de 18 milioane pe batranul continent, isi practica religia cu fervoare, iar moscheile se raspandesc pe tot continentul, adeseori cu sprijinul substantial al congregatiilor crestine invecinate, fara ca acest lucru sa diminueaze dispretul musulmanilor pentru o civilizatie pe care o socotesc in putrefactie.

Nu intamplator, in Franta, natiune cu 60 de milioane de locuitori, numarul musulmanilor practicanti l-a depasit pe cel al botezatilor catolici, de aproximativ patru milioane.

Pe viata si pe moarte

In aceste conditii, nu este de mirare ca Europa se confrunta cu o generatie de militanti islamici la fel de radicala ca si cea din Orientul Mijlociu.

Faptul ca nici o tara nu se mai poate considera la adapost de un atac terorist a fost confirmat de ultimatumul lansat de Brigazile Abu Hafs al-Masri, la cateva zile dupa atentatele de la Londra, din 7 iulie.

Militantii musulmani au cerut, in termen de o luna, retragerea trupelor tarilor europene care si-au trimis, la rugamintea SUA, soldatii in Irak. In caz contrar, teroristii au promis, celor care nu le dau ascultare, atacuri similare celui de la Londra, incepand cu data de 15 august.

Retorica confruntarii a escaladat dupa ce egipteanul Mohamed el-Amir, tatal lui Mohamed Atta, conducatorul primului avion care a izbit Turnuril Gemene, a declarat ca atacurile din SUA si Marea Britanie au marcat inceputul unui razboi religios de 50 de ani, in care vor fi implicati multi luptatori kamikaze.

El-Amir a asemuit celulele teroriste de pe cuprinsul globului cu "o bomba nucleara care a fost activata si ticaie".

Semnul cel mai elocvent ca lumea se afla in pragul unei ciocniri pe viata si pe moarte a venit din partea unui congressmen american, Tom Tancredo, care a avertizat ca SUA ar putea bombarda locurile sfinte ale Islamului, inclusiv Mecca, daca fundamentalistii musulmani vor efectua un atentat nuclear pe solul Americii.

Numaratoarea inversa

Nici lumea islamica nu sta cu mainile in san. Regimul fundamentalist iranian a pornit intr-o cursa contracronometru pentru a dobandi bomba atomica, pe care intentioneaza sa o foloseasca impotriva Israelului si Statelor Unite.

O inregistrare facuta publica dupa o sedinta a Garzilor Revolutionare nu lasa nici un dubiu asupra intentiilor ayatollahilor iranieni: "Rachetele noastre sunt pregatite si indata ce vor sosi instructiuni de la liderul Ali Khamenei, vom lovi orasele si instalatiile lor.

Frontul global al infidelilor este un front impotriva lui Allah si a musulmanilor, iar noi trebuie sa folosim tot ce avem pentru a lovi acest front, prin intermediul operatiunilor sinucigase sau a rachetelor noastre. Exista 29 de obiective precise in Statele Unite si Occident. Am spionat deja aceste amplasamente si stim cum sa le lovim".

Posibilitatea ca Orientul Mijlociu sa produca scanteia care sa declanseze al treilea razboi mondial este intarita si de existenta planului israelian "Daniel", care prevede lansarea de lovituri atomice preventive impotriva tarilor arabe, pentru a preveni formarea unei coalitii islamice dotate cu arme de distrugere in masa.

Fara ca cei mai multi sa-si dea seama, lumea se indreapta spre cele mai dramatice impliniri ale vechii profetii biblice, cand "soarele se va intuneca si luna va fi rosie ca sangele, inainte de venirea zilei celei mari si infricosatoare a Domnului" (proorocul Ioil), iar necazul va fi asa de mare," cum n-a fost niciodata de la inceputul lumii pana acum, si nici nu va mai fi" (Matei 24:21).

Natura, ucigasul omenirii

Planeta nu mai e cum o stiam. Schimbarile climaterice ne afecteaza pe toti, oriunde ne-am afla. Defrisarile de-a valma si poluarea au adus inundatii catastrofale, secete nefiresti si alte ciudatenii. Desi credeam ca am supus natura, aceasta ne arata cine e seful. Va mai putea fi totul ca la inceput?

Generatia noastra e martora unei cresteri dramatice a bolilor ciudate, a cutremurelor de pamant si a altor dezastre naturale. Oamenii de stiinta avertizeaza cu privire la deteriorarea iremediabila a planetei. Calota polara se topeste vara intr-un ritm mai mare decat se poate reface in timpul iernii.

Incendiile devastatoare care pana nu demult afectau doar anumite zone in perioade precise ale anului, acum apar in cele mai neasteptate locuri. Secete prelungite s-au facut simtite in sud- vestul Europei, in timp ce in sud-est ploua necontenit. Ninge in desert peste camilele in stare de soc. Valuri uriase inghit vietile a sute de mii de oameni.

Cutremurele, uraganele si taifunurile au crescut in intensitate dar si ca numar. Emisiile de gaze poluante din atmosfera cresc proportional, de la un an la altul. Din cauza taierii padurilor tropicale si nu numai, o cantitate tot mai mare de gaze ramane neprocesata de "plamanul planetei".

Asa s-a format in atmosfera o pelicula nociva, care deja a afectat serios stratul de ozon. Prin celebrele "gauri de ozon" isi fac loc incet, dar sigur, razele ultraviolete si emisiile din spatiu, deloc sanatoase pentru noi si planeta.

Si toate acestea pentru ca noi oamenii, singura specie inzestrata cu ratiune, cum ne place sa ne laudam, am intervenit prin actiunile noastre si am afectat fragilul echilibru al planetei albastre.

Dezechilibrul introdus de om in natura tinde sa cuprinda intreg Pamantul si sa ne inghita pe toti intr-o uriasa necropola. Asa cum a fost profetit. Inca acum 2000 de ani.

Potrivit sefului Academiei Nationale de Stiinta a Statelor Unite, Ralph Cicerone, "concentratia de dioxid de carbon din atmosfera a atins cel mai inalt nivel din ultimii 400 000 de ani si continua sa creasca." 15 din cele 24 de ecosisteme vitale pentru intretinerea vietii pe pamant au fost grav degradate sau distruse.

12 la suta din speciile de pasari, 25 la suta din speciile de mamifere si 30 la suta din cele de amfibiene sunt amenintate cu extinctia. Printre consecintele pe termen lung prevazute de specialisti se numara inundarea vestului Olandei, mega-secete in nordul Europei si sudul Chinei.

Cercetatorul Nick Brooks sustine ca "incalzirea globala va modifcia complet clima din multe regiuni ale globului. Consecintele vor fi insecuritatea alimentara mondiala, prabusirea pe scara larga a sistemelor sociale existente, migrarea in masa, conflicte pentru acapararea resurselor in diferite parti ale lumii."

Incendiile din padurile din sudul Europei au mistuit zeci de mii de hectare. Seceta din aceasta vara este cea mai grava in Portugalia din ultimii 60 de ani. Pagubele in agricultura sunt estimate la aproape doua procente din PIB-ul tarii. In multe regiuni din Spania au fost impuse restrictii de folosire a apei potabile.

Franta, Italia si Grecia sunt cuprinse de canicula. Un val de caldura fara precedent s-a abatut asupra vestului SUA provocand moartea a 18 persoane numai in orasul Phoenix.

Potopul romanesc

La inceputul anului 2005, la o ora tarzie din noapte, un "prezicator" ne anunta, pe un post de televiziune, ca pentru Romania anul acesta va fi unul dezastruos. Ca natura se va dezlantui, si, sub o forma sau alta, pana la iarna vom avea de suferit in mod constant.

"Cand vom crede ca raul a trecut, de abia apoi se va dezlantui iadul. Si iadul s-a dezlantuit.

Cuvintele pot cuprinde cu mare greutate dezastrul produs de ape, in mai putin de o saptamana, in aproape toata Romania. Ceea ce la inceput parea sa reprezinte traditionalele indundatii de vara s-a transformat, treptat, intr-o mostra de Apocalipsa.

Case luate de viitura ca niste castele de nisip, ape revarsate peste sate cu o forta inimaginabila, localitati apcoperite complet de apa, ploi interminabile. Cam acesta a fost peisajul care a socat o lume intreaga.

Potrivit unui bilant, cinic spus inca provizoriu, inundatiile din acest an au afectat un numar de 538 de localitati, din 32 de judete. Apa a navalit cu putere inundand peste 20.000 de locuinte, luand cu ea peste 500 de case si 25.500 de anexe gospodaresti.

Numarul persoanelor evacuate a fost de 15.396, iar peste 1.500 de oameni au ramas izolati intre ape vrajmase, timp de mai multe zile.

Apa revarsata a acoperit peste 100.000 de hectare de teren agricol si fanete, a lasat in bezna oamenii din 229 de localitati, a distrus 88 de km de drumuri nationale, peste 400 de km de drumuri judetene, 800 km de drumuri comunale, 445 de poduri si 769 de podete.

Despre numarul animalelor innecate de viituri nu se stie nimic exact. Se estimeaza doar ca ar fi de aproape 100.000. Dar cel mai sumbru bilant este cel al vietilor omenesti pierdute. Pentru ca 26 de oameni au murit si alti patru sunt dati disparuti.

Din fericire, judetul Mures nu a fost afectat foarte tare de inundatii, in comparatie cu ceea ce s-a intamplat in alte judete, dar cei care locuiesc in zone cu un grad ridicat de risc, in ceea ce priveste inundatiile, au motive sa fie ingrijorati.

Natura dezlantuita, lipsa de reactie a unora dintre cei care au obligatia sa vegheze si problemele mari ivite din exploatarea nesabuita a fondului forestier ii obliga sa stea cu frica in san si sa se intrebe: "Cand va veni randul nostru?