Aproape 70 la suta din populatia Calanului nu are de lucru si supravietuieste din ajutoare sociale sau de somaj, care sunt mult prea mici pentru a trai de pe o zi pe alta.
Pentru un ban in plus, majoritatea isi risca libertatea scormonind prin ruinele fostului combinat dupa carbuni si cocs. De fapt, pentru ei, viata din inchisoare este mult mai buna decat cea de acasa.
Amplasat in centrul orasului, hotelul din Calan este o ruina care aminteste de ghetourile tarilor subdezvoltate. Nu are cameriste sau receptioneri si nici macar un director. Aici s-au aciuat cei care au ramas fara locuinte.
Pentru cei nefamiliarizati cu ruinele, imaginea este una terifianta: copilasi desculti si murdari, ale caror haine atarna pe ei ca niste carpe, coridoarele pline de fecale, mizerie si promiscuitate. Zeci de familii se inghesuie pe cativa metri patrati ai apartamentelor cu o camera sau doua, cu peretii putreziti de igrasie si negri de la fum.
Hotelul, cum ii spun in continuare locatarii, este in pericol de a se darama in orice moment, in caz de furtuna sau ploaie. Locatarii se uita spre cladire speriati pentru viata lor, dar neputinciosi in fata posibilului dezastru. Totusi, nimeni nu a plecat inca de aici. Nu au unde sa mearga, iar un acoperis deasupra capului ii fereste macar de ploaie sau frig.
Localnicii spun ca fostul hotel a fost construit in anii ‘70 pentru muncitorii de la uzina Sidermet, dar aici au stat si personalitati: actori, doctori renumiti si activisti de partid. Pana dupa Revolutie, zona era importanta pentru economia orasului. Dar cum oamenii nu au mai avut de lucru si Calanul a degenerat, hotelul a fost falimentat si parasit.
Primaria l-a dat initial in folosinta unor familii nevoiase, cu chirie, dar in scurt timp zona s-a umplut de tigani, manati de saracie din toate colturile tarii.
Fara apa, fara curent, fara speranta
In ciuda promisiunilor facute de actualul primar, Adrian Iovanesc, nimic din viata "clientilor permanenti" ai stabilimentului nu s-a schimbat in bine. Apa este adusa de la o cismea din fata blocului, dar nu se poate bea din cauza gustului infect. Curent electric nu exista, astfel ca in hotel lumanarile sunt la mare pret.
Instalatiile de gaz au fost inlocuite de sobe care afuma tot, insa iarna, din lipsa de lemne, oamenii au ajuns sa puna pe foc chiar mobila din apartament. Punctul cel mai sensibil este starea toaletelor - care, din pricina lipsei apei, degaja pe o raza de cateva sute de metri mirosuri oribile. Mizeria de nedescris din aceste spatii face ca pericolul izbucnirii unor epidemii sa fie foarte mare.
Oamenii ce locuiesc in hotel spun ca edilul s-a jurat in fata lor ca le va imbunatati starea sociala si ca ii va ajuta, dar de cand a fost ales, nici macar nu mai vrea sa auda de ei. "A venit aici si a spus ca decat sa ne dea noua o bucata de paine, mai bine ia o ruda de salam si o imparte la caini", se plange o femeie revoltata de atitudinea primarului Iovanesc.
Aceasta il invinovateste de faptul ca se ocupa numai de numeroasele afaceri pe care le are in oras, printre care se numara un magazin alimentar si mai multe restaurante. Acelasi primar este acuzat si de discriminare: "La el in local tiganilor nu li se da voie sa intre, ca sunt prea negri si murdari", mai spun localnicii.
Consilierul Daniel Balus, reprezentant al BCC (Biroul de Consiliere al Cetatenilor) din Calan, declara ca au fost inregistrate cateva plangeri legate de mizeria din zona in care se afla hotelul, acesta fiind considerat un focar de infectie. Se asteapta ca lucrurile sa se rezolve printr-un proiect finantat de programul PHARE, deoarece bugetul primariei este prea sarac pentru astfel de investitii.
Nepasarea locatarilor plus indolenta autoritatilor dau un tablou sumbru, cel al Calanului.
