Aseara, un politist de frontiera de la Punctul de trecere a frontierei Petea a fost prins cu 150 euro si 5.000 de forinti. Exista suspiciuni ca banii i-a primit de la ocupantii unui autoturism Dacia, condus de un gardian public din Satu Mare.

Agentul a fost descoperit de comisar Tiberiu Giurea - prim adjunct al sefului IJPF Satu Mare si comisar sef Petrica Coita

Comisar sef Ion Pop - comandantul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Satu Mare si adjunctul sau, comisar Tiberiu Giurea sint hotariti sa scape de politistii corupti din institutie. In acest sens noua comanda a IJPF Satu Mare efectueaza o serie de controale in punctele de trecere a frontierei de pe raza judetului.

Aseara, in jurul orei 18.00, comisar Tiberiu Giurea - prim adjunct al sefului IJPF Satu Mare impreuna cu comisar sef Petrica Coita - seful Serviciului Cabinet au executat un astfel de control in Punctul de trecere a frontierei Petea. In cadrul misiunii l-au prins pe agentul Daniel Pop (34 ani) care avea ascunsi sub perna de pe scaunul pe care sedea 150 euro si 5.000 de forinti. Ieri, agentul Pop a lucrat pe sensul de iesire din tara.

Se pare ca banii i-a primit de la ocupantii unui autoturism condus de un gardian public satmarean

In fata tonetei subofiterului se afla oprit pentru control un autoturism Dacia condus de un gardian public satmarean. In autoturism se mai aflau trei persoane, un barbat din Gorj si doua femei din Maramures. De mentionat este faptul ca nici unul din cei patru ocupanti ai autoturismului Dacia nu indeplineau conditiile legale de iesire din tara.

Gorjeanul si una din maramuresence au stat un an si jumatate in Italia, depasind astfel termenul de sedere. Nu este lipsit de importanta faptul ca autoturismul condus de gardianul public iesea de doua - trei ori pe zi din tara. Avind in vedere cele prezentate mai sus se presupune ca agentul de politie de frontiera a primit cei 150 euro si 5.000 de forinti de la cei patru.

Subofiterul i-a declarat procurorului PNA ca banii nu-i apartin

In urma acestei constatari, comanda IJPF Satu Mare a sesizat Parchetul National Anticoruptie. La fata locului s-a deplasat procurorul Marius Iancu si comisar sef Ioan Dohotar, ambii din cadrul Sectiei PNA Satu Mare. Cu ocazia cercetarilor agentul D. Pop le-a spus anchetatorilor ca nu stie cine a pus banii sub perna scaunului pe care sedea si ca acestia nu-i apartin.

Un alt politist de frontiera, care de la prinz a lucrat in aceeasi toneta cu agentul Pop, le-a spus anchetatorilor ca n-a vazut nimic deoarece lucra pe partea cealalta a tonetei si statea cu spatele la colegul lui. De asemenea el a mai precizat ca agentul Pop n-a iesit din toneta.

In acest caz, echipa de cercetare are o misiune foarte grea. Anchetatorii trebuie sa stabileasca de la cine a primit agentul cei 150 euro si 5.000 de forinti si in ce scop. De mentionat este faptul ca la intrarea in tura, politistii de frontiera sint obligati sa declare citi bani au la ei.

De asemenea in timpul serviciului n-au voie sa aiba telefoanele mobile deschise si nici sa aiba asupra lor valuta. Aceste prevederi nu sint valabile in cazul vamesilor. Oare de ce?

Aseara, traficul prin Punctul de trecere a frontierei Petea era mort, sporadic trecea cite o masina. Comisar sef Ion Pop ne-a declarat ca la fel se intimpla ori de cite ori comanda IJPF Satu Mare se afla in acest punct de trecere a frontierei.