Vasile Blaga, patronul BLLU SRL, dar si var al primarului de Ungheni, Ioan Covrig, a incurcat din cauza neseriozitatii doua proiecte de investitii * Depozitul Ecologic Zonal este in aer dupa repetate amanari. Consiliul Judetean nu poate face nimic conform clauzelor contractuale. BLLU a fost angajat ca subantreprenor pentru lucrarile de conservare la scoala din Ungheni, dar din cauza intarzierilor, ISJ poate pierde fondurile alocate.

Potrivit Protocolului de Intentie, semnat la data de 12.12.2001 intre Consiliul Judetean Mures, Primaria comunei Ungheni si SC "AGENDA 21" SA s-au asociat pentru realizarea obiectivului de investitie "Depozit ecologic la nivel regional in judetul Mures. Consiliul Judetean Mures, impreuna cu consiliile locale din Tarnaveni, Iernut, Ludus, Sovata, Sangeorgiu de Padure, Ungheni si Sanpaul, au decis constituirea unui parteneriat public-privat cu SC Agenda 21 SA, firma specializata in proiectarea, realizarea si gestionarea rampelor ecologice, precum si a instalatiilor de sortare si tratare a deseurilor si al carei reprezentant este Giuseppe Pileri.

Proiectul intocmit, in valoare de 30 de milioane de euro, urma sa fie derulat prin intermediul SC Ecologica SA, o societate la care Agenda 21 detine 90% din actiani, restul de 10% reprezentand partile celorlalti parteneri. In urma licitatiei pentru atribuirea lucrarilor, antreprenor general a fost desemnata firma bucuresteana SC Thalos SA.

Acestea ar fi datele unei investitii care, teoretic, in 2009 ne-ar asigura cel mai modern depozit ecologic zonal, daca lucrarile de executie nu ar inainta greu, daca nu s-ar inregistra intarzieri la plata executantilor angajati sau daca la realizarea depozitului nu ar lucra constructori neseriosi.

Prea multi daca intr-un contract care prevede anumite termene de realizare, nerespectate pana acum.

Prima celula de colectare a gunoiului care trebuia finalizata pana la sfarsitul anului trecut, dar acest termen a fost deja amanat de trei ori, fiind stabilit un nou termen pentru decembrie acest an. Termen care va fi iarasi depasit, fiind acceptata o amanare pentru primavara anului viitor.

Executant vinovat

Mare parte a problemelor au fost generate de colaborarSa cu firma BLLU, patronata de catre Vasile Blaga, var primar al edilului de Ungheni, Ioan Covrig. Vasile Blaga a fost un abonat al lucrarilor din comuna devenita anul trecut oras, atat cu firma Asilcon, cat si, de data mai recenta, cu BLLU SRL, firma inregistrata in Targu Mures.

Firma Asilcon este binecunoscuta in judet, in urma lucrarilor de o calitate indoielnica, reclamate de altfel de locatari, executate la blocul ANL de pe strada Burebista din cartierul targumuresean Unirii.

Cu tot istoricul negativ al companiilor patronate de Vasile Blaga, firma bucuresteana Thalos a acceptat sa lucreze la realizarea depozitului ecologic zonal cu aceasta firma, care la randul sau a subcontractat lucrarile catre companii, precum Citadin Prest sau Eurobet.

De altfel, decizie justificata, tinand cont ca BLLU nu are sub contract nici macar 10 angajati, iar echipamentIle si utilaje le inchiriaza de la alte firme care activeaza in domeniu. Nu insistam aici asupra faptului cum sunt infrumusetate bilanturile firmei pentru a-i "prosti" pe solicitantii de oferte in vederea angajarii de executanti.

Sute de milioane au fost investite de subcontractori (sa nu uitam ca reprezentantii Agenda 21 au declarat ca la Ungheni s-a investit un milion de euro pana in prezent), fara insa ca aceste sume sa le fie returnate.

De aici, pisica a fost aruncata cand in curtea Agendei 21, care ar fi facut platile cu intarziere, iar din aceasta cauza investitia inainteaza cu dificultate, cand a antreprenorului, care a invocat conditiile meteorologice pentru a-si justifica intarzierile, iar de data mai recenta a aparut in schema firma BLLU.

Tinand cont ca directorii Agenda 21 au recunoscut ca au fost alocate deja 35 de miliarde pentru sustinerea parteneriatului public-privat de realizare a depozitului ecologic zonal, problema neachitarii lucrarilor executate de subcontractorii se opreste tot la Vasile Blaga, cunoscut cu asemenea antecendente.

ISJ pierde bani

Problema de la Depozitul Ecologic Zonal nu este insa sinura in care numele BLLU este vehiculat in mod negativ. In 2004, Ministerul Educatiei si Cercetarii a contractat lucrarile pentru reconstructia, conservarea acoperisului scolii generale din Ungheni. Licitatia a fost castigata de catre Comirinvest, iar lucrarile, date in subantrepriza BLLU SRL.

Lucrarile insa au trenat, iar in luna august dirigintele de santier, Maria Toma, a plecat. Mai grav decat in cazul depozitului, neexecutarea la timp a lucrarilor (care, tinand cont de perioada anului in care ne aflam, nici nu mai pot fi realizate) ar putea atrage retragerea fondurilor alocate proiectului de reparatii.

Pierdere imputabila din nou executantului care, fie-ne permis, cu sapte oameni nu poate face fata volumului de lucrari contractate. Vom reveni, mai ales ca pana la sfarsitul anului nu mai este nici o luna si suntem curiosi daca BLLU isi va asuma responsabilitatea pierderii banilor de la MEdC.

"Se lucreaza in continuare la decopertare pentru pregatirea primei celule, dar merge greu. Am avut mai multe intalniri cu administratorul investitorului, dar fiind investitie privata nu prea avem ce face", Lokodi Edita Emoke, presedintele Consiliului Judetean Mures.