A pornit afacerea cu o masa asezata pe trotuar, pe care vindea dulciuri, chiar linga tirgul de masini de la Piata Doi Baieti. Dupa numai citeva luni si-a ridicat singur o toneta. „Stateam cu diploma in buzunar si maturam in fata magazinului", povesteste despre acea perioada Virgil Postolache.

A inteles la timp ca nu are nici un viitor ca tonetar si a hotarit atunci sa-si deschida un magazin in acelasi loc in care vinduse in soare mai bine de doi ani. Norocul i-a suris peste citiva ani, cind a cumparat o bucata de teren in cartierul Tatarasi.

Acum, K-max, supermarket-ul deschis in 2003, are o cifra de afaceri de peste un milion de euro si se „bate" cu nume ca G'market, Billa sau Univers'all. Spera ca, pe viitor, sa deschida o retea de supermarket-uri K-max si sa-si dezvolte si afacerea pentru care a facut o pasiune: constructiile si amenajarile interioare.

Cu pauze menite sa-i dea ragaz pentru a-si face ordine in ginduri, Virgil Postolache reface traseul afacerii sale. Au trecut mai bine de 13 ani de cind se lasa purtat de ambitia de a avea propria afacere. „M-a enervat faptul ca toti tiganii aveau atunci afaceri si mi-am spus ca pot si eu.

Cu asa o ocazie nu m-as mai fi intilnit poate niciodata, asa ca am luat o masuta pe care o gasisem acasa, la ai mei, si am inceput sa fac comert. Am avut poate si noroc, pentru ca s-a mutat tirgul de masini la Piata Doi Baieti si aveam vad. Imi amintesc si acum ce coada se facea la masuta mea.

Ceilalti comercianti se retrageau mai la umbra, dar eu preferam sa stau in soare, pentru ca eram singurul de pe partea aceea a strazii", povesteste barbatul de 37 de ani. Pe atunci avea 24 de ani si lucra de sase ani la fosta Regie Autonoma de Transport in Comun, actuala Regie Autonoma de Transport Public.

Cu salariul cistigat acolo, si-a deschis o societate, in ciuda scepticismului parintilor sai. In primul an, ziua mergea la slujba, iar noaptea vindea la masuta sa, inlocuita dupa citeva luni cu o taraba construita chiar de el. „Era obositor, dar nu puteam sa renunt si sa ma intorc acasa infrint. Nu-mi dadea voie orgoliul", povesteste acesta.

„Norocul merge pe aceeasi strada cu ghinionul"

A renuntat la postul de electrician la putin timp dupa ce a terminat Facultatea de Electrotehnica si s-a ocupat doar de afacerea sa. „Stateam cu diploma in buzunar si maturam in fata tonetei", isi aminteste el despre acea perioada. Si-a dat seama ca nu are viitor ca tonetar si, peste doi ani, s-a inscris la licitatie pentru terenul pe care era amplasata toneta sa.

A plusat mai mult decit ceilalti, iar pretul mare oferit atunci, de 45 de ori mai mare decit cel care era cerut in mod curent de municipalitate, l-a ajutat sa-si deschida un magazin. Acum, de pe terasa supermarket-ului K-max, al carui proprietar este, priveste bradul de peste drum, linga care isi vindea dulciurile la putin timp dupa Revolutie.

Ii cuprinde cu privirea si pe fostii colegi de breasla. „Ma uit la tonetele de peste drum si vad ca mare parte dintre ele erau si pe vremea cind aveam eu masuta. Oamenii astia nu s-au mai dezvoltat. Tonetele nu au nici un viitor", spune Virgil Postolache. A ramas si acum fidel principiului potrivit caruia „norocul merge pe aceeasi strada cu ghinionul".

„Multi nu vor sa circule pe aceasta strada de teama ca s-ar putea nimeri sa se intilneasca nu cu norocul, ci cu ghinionul. Atunci cind am decis sa-mi deschid primul magazin am ales sa merg pe aceasta strada de care se feresc multi", crede patronul K-max, care, acum, recunoaste ca grijile inca il macina, avind de achitat ceva datorii la banci.

Oferta de milioane facuta unui batrin de 70 de ani

Se caracterizeaza ca un om caruia ii place ordinea si disciplina si a incercat sa le impuna aceleasi principii si propriilor angajati. Consecvent ideii de reusita in afaceri, Virgil Postolache a investit fiecare ban cistigat, fie in terenuri, fie in cladiri. A pus pe picioare fostul Restaurant Memory, din Piata Unirii, iar, mai tirziu, a obtinut un pret bun pe el.

Pe strada pe care a ales sa mearga a intilnit in cele din urma si norocul. „In una dintre zile a venit pe terasa mea de la Doi Baieti un batrin de 70 de ani. S-a asezat la masa plingind si n-a vrut sa comande nimic. L-am intrebat atunci ce problema are si, asa, i-am aflat povestea. «Cum sa nu pling, cind sint scuipat si batjocorit pe pamintul parintilor mei?», mi-a spus el.

Crescuse in Iasi, dar, atunci, locuia undeva in sudul tarii. I-am propus sa-i cumpar eu terenul, care era situat chiar peste drum de terasa mea, dar unde era si un bar. A acceptat pentru 300 de milioane de lei. Erau bani atunci, in 2001. Am avut noroc ca am gasit oameni care mi-au imprumutat banii. Dupa trei luni, le-am restituit imprumutul din vinzarea unei parti a terenului.

Pentru cealalta bucata de teren m-am judecat cu patronul barului care functiona acolo si, dupa doi ani de procese, am cistigat", declara cel care, in 2003, a devenit proprietarul supermarket-ului K-max.

„Un «K» sau un «Y» suna bine pentru clienti"

Ca sa reziste concurentei, a pus accent pe oameni, dupa cum spune el. „Fara angajati nu as fi reusit", crede acesta. Acum, fiecare dintre cei 30 de salariati ai supermarket-ului are acces la un vestiar propriu si la cabinele de dus din interiorul cladirii situate in statia de tramvai de la Piata Doi Baieti.

„Pentru clienti avem cardul de fidelitate, in baza caruia pot cumpara orice produs cu o reducere de 3%", afirma patronul supermarket-ului al carui nume aminteste de maximum din orice initiativa. „Tot timpul am vrut maximum din toate, iar «max» din numele magazinului vine de la acest maxim. Un «K» sau un «Y» suna bine pentru clienti, asa ca am pus in titlu si «K»-ul", a precizat el.

De la comert, la amenajari interioare

A ales Facultatea de Electrotehnica tocmai pentru ca ii placea acest domeniu inca de pe cind era liceean. Dupa ce s-a vazut cu diploma de Bacalaureat in buzunar, s-a angajat la RATC, unde a lucrat timp de sapte ani ca electrician. A renuntat la slujba in favoarea propriei afaceri, iar, acum, are o noua pasiune: constructiile.

De altfel, cladirea de la Doi Baieti a fost construita dupa propriile idei, pe care incearca sa le puna in practica acum si cu firma proprie de amenajari interioare. „Cind vezi ca, dupa atita praf, iese ceva frumos, iti creste inima", este de parere Virgil Postolache. Acum regreta ca nu a facut Facultatea de Constructii, dar spera sa se poata ocupa in continuare de noua sa pasiune.