Situatia din interiorul Aliantei DA devine tot mai tensionata. La nivelul conducerii centrale, se pastreaza inca o anumita atitudine pozitiva, chiar daca presarata pe alocuri cu declaratii mai mult sau mai putin acuzatoare.

In schimb, filialele judetene sunt cele care inregistreaza disensiuni, riscand sa provoace o implozie in Alianta. La Cluj, situatia pare mai linistita. Potrivit declaratiilor politicienilor locali ai PNL si PD, acestia nu sunt afectati inca de evenimentele din restul tarii.

Pana in momentul de fata, la Cluj nu exista inca nici un pericol de despartire a partidelor din Alianta, cel putin asa reiese din declaratiile celor doi presedinti ai PNL si PD Cluj.

Presedintele filialei clujene a Partidului Democrat, Daniel Buda, a declarat ca, la Cluj, Alianta nu are probleme& "Alianta functioneaza foarte bine. Nu exista nici un fel de pericol de scindare. La nivel local lucrurile merg bine. Nu exista probleme intre colegi".

Daniel Buda s-a declarat optimist in privinta viitorului Aliantei& "Nu se va destrama Alianta. Se poate rezolva prin discutii. Noi avem in primul rand un contract intre PNL-PD si electorat", a mai adaugat acesta.

Presedintele PNL Cluj, Marius Nicoara, este optimist in legatura cu viitorul Aliantei si crede ca aceasta va rezista. "Nu se pune problema unei destramari a Aliantei la Cluj. Am o relatie foarte buna cu presedintele PD, Emil Boc, si nu se pune problema despartirii.

Eu cred ca pentru unii exista si orgolii personale", a opinat Marius Nicoara. Acesta este optimist si in ceea ce priveste evolutia situatiei la nivel national& "Cred ca exista maturitate politica la nivel de lideri, ma refer la Tariceanu si Boc, intre cei care au puterea de decizie in cadrul partidelor".

Si deputatul liberal Horia Uioreanu este de parere ca disensiunile din Alianta sunt provocate doar de anumite neintelegeri pe plan local si, prin urmare, nu se poate vorbi de o ruptura intre cele doua partide. Pe plan local, Uioreanu este multumit de modul in care se deruleaza comunicarea cu PD.

"Relatia in interiorul Aliantei la Cluj este buna", a declarat Uioreanu. "Ar putea fi si mai buna, dar deocamdata pot sa spun ca este in limita normala", a opinat deputatul PNL. La Cluj nu se pune problema unor situatii precum cea survenita in Bihor& "La Bihor am putea spune ca exista o situatie mai grava.

In rest, exista intr-adevar mici disensiuni, dar se vor rezolva. La Bihor a existat o incalcare a protocolului, deoarece presedintia Consiliului Judetean a fost castigata cu ajutorul PSD, iar vicepresedintele care facea parte din PSD a trecut la PD", a explicat Uioreanu.

Situatia dificila cu care se confrunta Alianta Dreptate-Adevar in ultimul timp ar putea duce spre o scindare. In judetele Bihor si Alba, filialele locale ale partidelor din Alianta au incetat orice colaborare inca de saptamana trecuta.

Ar putea urma Muresul, in cazul caruia purtatorul de cuvant al Partidului National Liberal, Eugen Nicolaescu, s-a referit la ruperea acestei constructii politice la nivel judetean. In Prahova liberalii din jurul lui Dinu Patriciu au anuntat ca nu mai au nimic in comun cu democratii si cu presedintele Basescu.

Ultimul judet cu idei de scindare este Dolj, unde Radu Berceanu l-a poreclit pe premierul Tariceanu drept "Moliceanu".

Atitudinile si declaratiile belicoase sunt dublate de faptul ca presedintele Traian Basescu refuza sa semneze decretul de numire a liberalului Paul Dobre in functia de ministru pentru relatia cu Parlamentul.

Scandalurile din sanul si din jurul Aliantei culmineaza cu declaratia Celor Trei Liberali& Dinu Patriciu, Crin Antonescu si Ludovic Orban, care au afirmat la sfarsitul saptamanii trecute& "Totul ne desparte de PD."

Premierul Tariceanu nu vede nimic grav in privinta noilor disensiuni din Coalitie. Acesta considera ca este vorba doar de perspective usor diferite, la nivelul celor doua partide, dar nu considera ca acest fapt ar reprezenta o tragedie.

Premierul a sustinut ca va continua sa actioneze ca un liant in interiorul Coalitiei, considerand ca, la 16 ani de la caderea dictaturii comuniste, ar fi pacat ca Securitatea sa determine alegeri anticipate.