Noua lege propusa de Patronatul Societatilor de Constructii (PSC) si adoptata de curand de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT) risca sa elimine peste 90 de procente dintre firmele de constructii de pe piata clujeana, daca va trece de votul Legislativului.

In judet exista aproximativ 3.000 de firme de constructii inregistrate in baza de date a Camerei de Comert si Industrie (CCICJ). Dintre acestea doar peste 630 au declarat la Finante ca au obtinut in ultimii doi ani venituri din activitatea de baza si abia 20 pot supravietui daca propunerea PSC si MTCT va fi legiferata.

Conform acestei propuneri, firmele care doresc sa participe la licitatiile organizate pentru angajarea lucrarilor publice vor avea nevoie de un "certificat de buna purtare", care include si o documentatie suplimentara extrem de stufoasa.

Astfel, pe langa actele care sa dovedeasca solvabilitatea societatii, legalitatea functionarii, documentele care sa ateste plata la timp a taxelor si impozitelor, dar si a actelor care sa dovedeasca indeplinirea tuturor conditiilor tehnice de functionare va mai fi nevoie de un certificat de calificare profesionala.

Acesta din urma contine inregistrarea in Registrul Profesional care ar urma sa fie creat special pe langa Oficiul Registrului Comertului.

Apoi, firma va trebui sa faca dovada cu acte ca este specializata in constructii, ca are o experienta de minim 3 ani in domeniu, va prezenta rezultatele financiare, cifra de afaceri, politele de asigurari de riscuri profesionale, bilanturile contabile si certificarea ISO, precum si nivelul de calificare a personalului.

Mai mult, certificatul de calificare profesionala va contine si auditul specializat al unei firme de certificare.

Constructorii clujeni, la limita supravietuirii

"Din inregistrarile CCI reiese ca in Cluj sunt 3.000 de firme care au ca obiect de activitate domeniul constructiilor. Dintre acestea, doar 1.770 au depus bilant la Finante si numai aproximativ 680 au raportat ca au obtinut venituri din constructia de cladiri. In acest moment, piata constructiilor este un fenomen foarte greu controlabil.

Sunt doar 20 de firme mari care participa si in prezent la licitatii si ei de regula sunt in regula cu toate actele, au certificarile europene, ISO si pot prezenta garantii reale ca sunt capabile sa duca la capat lucrarile si sa le execute la standarde", a declarat directorul de marketing al CCI, Marius Veres.

In consecinta, din cele peste 600 de firme care acum obtin venituri din constructii doar mai putin de 10 la suta ar mai putea participa la licitatii daca noua lege va intra trece de Legislativ. In Cluj, investitorii imobiliari nu sunt destul de puternici pentru a putea absorbi aceasta oferta de servicii.

Dubla certificare

Certificarea ISO 9001, care acum autentifica faptul ca firma care o detine lucreaza la standarde europene, se implementeaza in minim un an. Conform noii legi, exista o a doua certificare obtinuta de la o societate de audit specializata, care confirma aproximativ acelasi lucru si anume ca firma de constructii lucreaza conform standardelor de calitate UE.

"In cazul unei firme mari, cu multi angajati, implementarea ISO costa in medie 5.000 de euro, in cazul unei firme mici, suma ajunge la 3.000 de euro", a declarat directorul Serviciului de Relatii Internationale si responsabilul pe linie de certificari ISO al CCI, Elisabeta Dumitrescu.

Ea a mai spus ca implementarea unui standard intr-o societate este un pro-ces care urmeaza mai multe etape si care in final poate sa dureze peste un an, timp in care firma trebuie sa disloce personal care sa fie instruit sa lucreze conform standardelor pe care compania le implementeaza.