Directia de Sanatate Publica Mangalia va efectua in aceasta perioada controale in unitatile de alimentatie publica din localitate, pentru depistarea eventualelor nereguli cu privire la comercializarea carnii de miel sau ied ori cea a oualor.

Din pacate, desi populatia a fost avertizata ca ar trebui sa cumpere carne de miel numai din locuri autorizate, foarte multi agenti economici din localitate au inceput deja sa afiseze, ostentativ, anunturi pe care scrie, citet, „Vindem miei si iezi".Ce e drept, preturile practicate de acesti agenti economici - care comercializeaza si te miri ce alte alimente - sunt mult

mai mici decat cele preconizate de catre administratorii Pietei „Mercur", unicul loc in care este admisa vanzarea animalelor sacrificate in aceasta perioada. Astfel, un kilogram de miel „la particular" este 120.000 de lei, in timp ce kilogramul de ied este 130.000 de lei, pe cand in piata se estimeaza ca pretul kilogramului de miel va fi de peste 150.000-170.000 de lei.

La fel, in astfel de locuri, un kilogram de branza este de circa 80.000 de lei (in timp ce la piata acesta „sare" de 100.000 de lei). Pe aceste preturi mici se bazeaza si respectivii comercianti in momentul in care isi scot la vanzare marfa, iar la usa se creeaza cozi interminabile.

Unica problema - acestia nu a nici un fel de autorizatii de functionare! Mergand pe acelasi „fir", am aflat cu stupoare ca, fara autorizatie de functionare, acesti comercianti isi pot vinde nestingheriti marfa, intrucat ei nu „exista" pentru a putea fi sanctionati.

Astfel, se creeaza un cerc vicios - organele de sanatate publica nu pot elibera amenzi pentru ca unitatea nu are autorizatie, Politia din localitate nu prea da semne ca ar vrea sa efectueze controale la aceste unitati (ce sa mai vorbim de tonele de peste vandute la colt de strada in plina vara, pe langa care trec patrule ale politiei din ora in ora!), iar OPC-ul nu are filiala locala la

Mangalia. Nici macar Fiscul, atat de intransigent cand vine vorba despre o banala intarziere la plata in privinta impozitelor cetatenilor, nu calca vreodata prin aceste unitati unde bonul fiscal este un „mit".

„Clientul trebuie sa nu mai accepte sa i se sufle in punga!", afirma seful DSP Mangalia

Directia de Sanatate Publica Mangalia da vina, in aceste cazuri, pe unele lacune ale legislatiei actuale, dar si pe lipsa de informare a cetatenilor.

Astfel explica inspectorii DSP faptul ca, in prezent, o autorizatie de functionare reprezinta o banala hartie, o declaratie pe propria raspundere a agentului economic care isi deschide o unitate de alimentatie publica sau de orice alta natura, in care acesta isi ia „angajamentul" sa respecte normele igienico-sanitare.

„In momentul in care noi dam unda verde unei alimentare, de exemplu, vorbim cu patronul, il sfatuim cu privire la respectarea clientului, a normelor de igiena, a circuitelor alimentelor. In rest, alte masuri pugnitive nu putem lua. O proportie mare a acestor unitati nu respecta aceste reguli, dar se pare ca lucrurile au fost lasate sa mearga in continuare, pana in 2007.

Noi nu avem o legislatie represiva, iar DSP nu poate decat sa „recomande" aceste reguli care, de altfel, ar trebui sa reflecte in primul rand respectul fata de cetateni, fata de clienti.

La randul lor, acestia ar trebui sa fie primii care sa spuna „nu" si sa refuze sa mai cumpere din unitatile in care au fost jigniti, in care au vazut ca alimentele sunt inmanate de acelasi vanzator care pune mana si pe bani, in care li se „sufla in punga" in momentul in care le este cantarit un produs, sau unde vad paine bazaita de muste, carne alterata ori produse agricole la un loc cu detergenti si produse de patiserie", afirma seful DSP Mangalia, dr. Mariana Petre. Ea avertizeaza populatia din Mangalia sa selecteze mult mai atent unitatile de unde isi va face cumparaturile, mai ales in pragul Sfintelor sarbatori de Pasti.

„Carnea de miel trebuie cumparata numai din locuri autorizate - la Mangalia doar din piata centrala -, pentru ca si aceste animale au o serie de boli transmisibile destul de periculoase. In privinta oualor, acestea trebuie bine spalate si dezinfectate cu solutia care sa contina clor.

Mai mult, in momentul in care sunt cumparate, clientul trebuie sa fie atent sa verifice atat data inscriptionata pe ou, cat si daca produsul este tinut la cel mult 10 grade Celsius", afirma dr. Mariana Tudorica.