Viceprimarul municipiului Braila, Daniela Vasioiu (PD) a prezentat in cadrul unei conferinte de presa cele trei dispozitii ale primarului de la momentul inceperii activitatii. Prima dispozitie este datata 7 iulie 2004 si in care sunt delegate atributiile viceprimarilor. „In 7 iulie 2004 primarul a delegat atributii celor doi viceprimari. Mie mi s-au stabilit niste directii si servicii.

In dispozitia respectiva la art. 2 erau insirate directiile si serviciile de care trebuia sa raspund. La art. 3 se preciza ca „in vederea exercitarii atributiilor prevazute la art.1 si art.2 din prezenta dispozitie stabilite, doamna viceprimar Vasioiu va semna si aviza pentru primar actele eliberate de respectivele directii si compartimente ale municipiului si va aplica stampila „Primar”. Asta e delegare de competente. La interval de o luna, mai precis in 4 august 2004, se modifica dispozitia primarului si dispare acest articol 3. Ramane art.2 unde se precizeaza: „in vederea exercitarii atributiilor doamna viceprimar va indruma si controla activitatea si va informa primarul si CLM cu privire la problemele deosebite constatate facand in acelasi timp propuneri de imbunatatire a activitatii”. In februarie 2005 se modifica dispozitia cand au mai disparut din competente anume Directia de Finante Publice si cea de Audit.

La ultima modificare mi-a disparut Directia de Urbanism si Amenajarea Teritoriului si Lucrarilor Publice. In ultima dispozitie in afara de disparitia unor directii restul ramane identic. Nu mai exista nici un fel de avizare. In aceste conditii, in afara de a informa CLM si primarul, lucru pe care l-am facut mereu, nu am ce face”.

Viceprimarul Vasioiu a spus ca la fiecare sedinta de Consiliu Local se abordeaza problema salubrizarii si asa „am ajuns sa facem propuneri fata de scoaterea la concesiune a serviciului de salubrizare si va amintiti ce scandal si panarama a fost in CLM ca sa se amane.. Atunci s-a spus ca e neclara situatia S.C. „ECO” S.A. si consilierii au luat decizia sa se finalizeze in octombrie anul trecut. A mai intrebat cineva ceva atunci? In schimb „ECO” actioneaza in instanta si rezolva decapitalizarea societatii. Dispar terenuri si alte bunuri imobile. S-a incercat asta si in ultima sedinta a CLM printr-un siretlic cu un ultim imobil de pe strada Mircea Malaeru.

S-a incercat scoaterea de sub sechestru prin scoaterea din capitalul social a acestui imobil. Daca acest proiect devenea hotarare ar fi insemnat inversarea raportului de forte in conducerea societatii ECO, adica „Tracon” avea 51% si CLM 49% din actiunile de la „ECO”.

Oricum tot acolo o sa se ajunga la un moment dat dar sa o facem transparent si nu sa preia cealalta firma gratis”.

Viceprimarul Daniela Vasioiu a precizat ca acel contract de asociere al Primariei cu firma „Tracon” exista din 1998 dar a inceput sa functioneze din 2002. „Nu a zis nimeni nimic. S-au acumulat datorii fantastice. Nu cumva s-au facut special toate aceste lucruri? PD a votat impotriva acestei asocieri. Eu in calitate de viceprimar am informatii trunchiate.

Pe mine ma ocolesc raspunsurile. La mine nu ajung informatiile pentru ca nu se doreste acest lucru”.

Viceprimarul democrat a adaugat ca la inceputul mandatului cand a preluat informatii concrete despre ce inseamna asocierea CLM cu Tracon, a inceput o serie de concilieri „tocmai pentru a se ajunge la formula de stingere a acestei datorii care a fost facuta de cetatenii Brailei nu de altcineva.

In momentul in care am inceput rundele de negocieri- legale, transparente, cu procese-verbale incheiate- niciodata nu am plecat la concilieri fara sa ma consult cu primarul si cu executivul Primariei, adica directorul Administratiei Publice Locale si directorul Finantelor Publice.

La penultima runda de concilieri la care am participat a existat un punct de vedere al firmei „Tracon” care m-a bucurat in care se spunea ca in vederea stingerii acestor debite, firma solicita ca partile sa fie de acord a incheia protocoale tripartite prin care creditorii debitori- operatorii de salubrizare- sa fie de acord sa imputerniceasca DAGL ca in contul creditului pe care il au orice plata sa fie indreptata catre „Tracon” pana la stingerea debitului. CLM si DAGL au fost de acord si urma ca „Tracon” sa prezinte spre semnare si perfectare aceste protocoale.

S-a incheiat un document semnat de toata lumea si la urmatoarea intalnire cand urma sa se petreaca acest lucru directorul economic face o nota prin care solicita o analiza economico-financiara asupra asocierii. Dar niciodata CLM nu a tinut o astfel de evidenta ci doar „Tracon”.

Din acel moment s-a incheiat orice fel de dialog in ceea ce priveste stingerea datoriei acumulate din cauza neplatii taxei de catre cetatenii Brailei. Acest lucru s-a petrecut in 14 aprilie 2005. De la acel moment orice discutie s-a purtat in biroul domnului primar intre acesta si reprezentantul firmei „Tracon”. Nu mai stiu ce s-a intamplat”.

Referitor la auditul solicitat de viceprimarul Vasioiu la Serviciul de Transport Public Local de Calatori, raport care a ajuns pe masa primarului dupa cum a declarat acesta, viceprimarul a spus ca era normal ca acest raport sa ajunga intai la domnia sa si apoi ajungea la primar. „Eu am solicitat acel audit in informare.

Nu era normal sa ajunga si la mine un exemplar? Ca il asteptam ca sa vin cu o sugestie. Si mai zice si ca nu il da afara pe director ca nu imi plac ochii lui. Dar eu nu am solicitat degeaba acest lucru ci am motivat foarte bine cererea mea. Oricum asta denota ca este informat de tot ce se intampla. Deci esti informat dar nu iei masuri. Pai de ce nu ia masuri?”