Presedintele PD, deputatul Horia Vasioiu a declarat ca din punctul su de vedere Alianta D.A. nu mai exista la Braila si a rugat mass-media locala sa nu mai foloseasca acest termen.

Deputatul democrat sustine ca la Braila exista acum doar o componenta a Aliantei de la nivel national care e PD iar pe partea cealalta exista niste oameni de buna credinta care vor sa intemeieze PNL si alte doua grupuri de interese care sunt tot de acea parte a baricadei politice. „La Braila nu exista Alianta.

Am spus inca din perioada pre-electorala si electorala a anului 2004 ca vrem sa facem un alt fel de administratie, ca vrem sa fim transparenti, vrem sa muncim in interesul cetateanului. Acum veti spune ca a fost simpla demagogie si trebuie sa va dam dreptate, ca am vorbit multe si nu am putut realiza nimic.

Dar asta s-a intamplat pentru ca in fruntea administratiei brailene se afla un comunist notoriu. Unul care confunda propria ograda cu administratia locala, unul care foloseste banul public cum vrea el si nu cum vrea CLM.

In ceea ce ne priveste de acum incolo vom fi extrem de transparenti cu tot ceea ce se intampla in administratia locala nu doar la nivelul municipiului ci si la nivelul judetului si in teritoriu”.

Liderul democrat a dezvaluit faptul ca de la instalarea in functia de inspector scolar general a Lilianei Tudoran a avut o discutie cu dansa si i-a spus ca in primul rand trebuie sa respecte legea si nu sa „pesederizeze scoala”.

Horia Vasioiu a spus ca liderul administratiei brailene a fost deranjat de faptul ca la Ianca familia Barbuceanu Ecaterina si Ion nu au luat examenele de directori adjuncti. „Pentru ca trebuiau sa sustina acele examene tovarasul Cibu mi-a trimis o depesa in care scrie: „Ianca- PNL.

Concurs directori: gradinita- Barbuceanu Ecaterina si Grup Scolar „Nicolae Oncescu”- Barbuceanu Ion” si datele cand trebuia sa aiba loc examenul. Apoi m-a sunat de doua ori sa-mi spuna ca acesti oameni trebuie sa ocupe aceste functii si sa intervin la inspectorul scolar oentru a o determina sa influenteze in bine sustinerea examenelor celor doi.

Lucru pe care nu l-am facut si nu-l voi face pentru nimeni, nici macar pentru copilul meu. Domnul Barbuceanu a sustinut examenul, a obtinut nota de trecere cum a obtinut si o alta persoana. Apoi s-a pus in discutie in fata Consiliului de Administratie care dintre cele doua persoane sa ocupe functia. Consiliul profesoral a decis ca cealalta persoana sa ocupe postul.

Inainte de sustinerea examenului prin diverse siretlicuri domnul Barbuceanu o atrage in cimitirul orasului Ianca pe viceprimarul Elena Mocanu (PD) unde o ameninta si pe ea si pe Traian Cismas ca face si drege daca nu ia examenul. Dupa aceea m-a sunat doamna Mocanu si am vorbit si cu Traian Cismas.

Nu as fi spus acest lucru daca nu s-ar fi purtat asa cum s-a purtat monstrul comunist din fruntea municipiului Braila. Mai mult, in 9 mai in fata cimitirului cu martori Cibu o ameninta pe Liliana Tudoran ca va vedea ea si nu va aproba nici un director de scoala chiar daca a luat examenul. Liliana Tudoran a spus ca nu dansul trebuie sa aprobe ci Consiliul Local. Iata cum interesele personale sun puse deasupra intereselor Brailei”.

La randul sau, liderul consilierilor democrati din CLM Braila, Aurel Banuta a declarat ca in urma celor intamplate in conferinta de presa a primarului consilierii PD „Ne mentinem pozitia in a afirma ca exista degringolada in conducerea administratiei locale si ce s-a intamplat nu face decat sa demonstreze ca avem dreptate.

Lipsa de transparenta, modul abuziv in care se comporta domnul primar, iesirile violente, atacul la persoana la care a procedat, vanghelizarea dialogului politic pe care o practica, ne demonstreaza acest lucru. Nu e primul semnal de alarma pe care il trag vis-a-vis de directia in care se indreapta gestionarea problemelor de administratie si a banilor public.

Modul deosebit de violent in care a reactionat domnul primar ne lasa impresia ca ori s-au atins niste puncte deosebit de sensibile ori dansul este depasit de situatie in acest moment”.

Consilierul democrat a afirmat ca „treburile la Braila nu merg asa cum trebuie, situatia se indreapta catre niste orizonturi total nefavorabile interesului local si nu vom face decat ce am promis si anume interesul celor care ne-au votat. In CLM trebuie sa fim foarte atenti de acum incolo la modul cum se adopta hotararile, d elegalitatea lor.

Ar fi pacat sa piarda cetateanul din acest balci la care s-a ajuns pentru ca el este cel mai expus si mai afectat”.

Canditatura actualului primar s-a stabilit in casa fostului senator Balcan

Deputatul PD a subliniat faptul ca inainte de turul doi a avut o intalnire la PNL in consiliul de coordonare judetean al Aliantei. „Atunci am spus lucruri extrem de dure si i-am spus si ce credem noi despre el. Ca nu va fi in stare sa faca nimic la Braila, ca e manipulat, sa nu ajungem sa-l regretam pe Lungu...I-am zis multe...ca nu am incredere in el...

Si i-am zis ca stiu cum s-a hotarat candidatura lui la Primarie. In casa la fostul senator PSD, Viorel Balcan, de fata fiind Balcan, actualul senator social-democrat, Aurel Simionescu, Dan Sabau, Cibu si ulterior venind si liberalul VasileVarga. Si a zis ca nu e adevarat. Astea i le-am zis inainte de turul doi... Dar am zis ca avem un protocol si nu avem incotro, trebuie sa-l respectam.

Noi am facut ce trebuia. Deoarece am vrut sa respectam protocolul l-am sustinut in turul doi, am iesit in toate evenimentele ce au avut loc si i-am zis ca a iesit primar datorita PD si a Danielei Vasioiu altfel nu iesea nici peste 1000 de ani. Chiar daca purtau toate microbuzele portretul lui pe geam... Acum poate de aia trebuie sa le dea anumite faciitati”.

Referitor la acest lucru, viceprimarul Daniela Vasioiu a spus ca atunci cand l-a cunoscut prima data pe primarul Cibu i-a spus ca spera sa aiba caracterul doamnei Cibu „care mi-a fost diriginta si pe care am respectat-o si am iubit-o, lucru care l-a enervat teribil.

La acel moment i-am spus ca stim ca are relatii cu lumea interlopa si acum il intrebam cat de grave sunt? El nu a recunoscut si ne-a spus ca anumite persoane au obligatii fata de el pentru ca ia angajat intr-o anumita vreme la Progresul”.