Procedura de acordare a avizului de mediu pentru instalatia achizitionata de Cuprom in vederea prelucrarii de alame si bronzuri se apropie de verdictul final. Nu peste mult timp, se va decide daca fostul combinat Phoenix poate folosi sau nu aceasta instalatie.

Cei de la Combinat, dar si autoritatile de mediu par linistite de asigurarile ca “impactul de mediu nu va fi unul major”, adica emisiile se vor incadra in limitele admise, in pofida faptului ca numerosi reprezentanti ai opiniei publice incerca sa demonstreze ca versiunea Cuprom e cusuta cu ata alba.

Reamintim ca Ioan Muresan, directorul Cuprom SA sucursala Baia Mare, afirmase ca: „instalatia nu este noua, s-a cumparat de la o societate mare din Germania, care a functionat intre 1998 si 2001-2002. Se reconditioneaza, si bineinteles ca unele parti, cum ar fi sacii, s-au cumparat de aici din tara”. Insa dr.ing. I.L.

are o cu totul alta varianta o istoriei instalatiei: “aceasta instalatie este o relicva a fostului RDG! Instalatia a fost terminata inainte de reunificarea Germaniei, dar in timpul probelor tehnologice se pare ca poluarea a depasit de circa 100 de ori nivelele acceptate in acele vremuri (inceputul anilor ‘90).

S-a interzis din motive de mediu utilizarea instalatiei, care a fost vanduta unui client din Azerbaidjan care, nereusind s-o valorifice, a revandut-o dupa cativa ani Cuprom-ului!”. Inginerul confirma si faptul ca sefii Cuprom s-au grabit sa demareze lucrarile premergatoare montarii instalatiei, fara a respecta normele in vigoare.

Si, pe langa faptul ca fundatia noului cuptor de topit alame si bronzuri a fost turnata fara autorizatie de mediu si de constructie, specialistul spune ca s-a incalcat si proiectul: “Sucursala de proiectare a Cuprom din Bucuresti a facut proiectele de implementare/mutare a monstrului din Germania, inca din 2005, cand s-au si apucat sa-l execute.

In goana dupa profit a mai-marilor de la Cuprom, proiectul de implementare nu s-a facut decat partial, cu respectarea reglementarilor tehnice in vigoare.

In timpul executiei, chiar si unele aspecte (de exemplu calitatea betonului si dimensiunile lui - din fundatie) prevazute la limita de rezistenta in proiect, au fost subtiate in continuare de catre patronii Cuprom! Legea 10 privind calitatea in constructii este numai pentru unii? Ce pazesc inspectorii din constructii in Baia Mare - nu vad ce, cum, dupa ce proiecte se lucreaza in curtea Cuprom?

De altfel, sambata (27 mai), dimineata a plecat in Germania un grup de specialisti ai Cuprom (proiectanti din Bucuresti, personal din Baia Mare etc.) pentru a vedea monstrul care zace nefolosit (pentru ca e nefolosibil) de peste 16 ani!”.

Potrivit surselor noastre, intr-adevar sefi ai Cuprom Baia Mare au plecat la Bucuresti, dupa ce au fotografiat din toate pozitiile amplasamentul viitoarei „uzine de groaza”.

Ramane de vazut daca autoritatile de mediu vor lua in calcul aceste avertismente sau daca sefii Cuprom vor primi unda verde pentru demararea activitatii ce le va aduce miliarde bune de transferat in Cipru, cu pretul sanatatii noastre.