V-o mai aduceti aminte pe Mariana Juganaru? Este decanul uneia dintre facultatile cu pretentii din invatamantul superior de stat. Nu este o facultate oarecare; este Facultatea de Stiinte Economice din cadrul Universitatii de stat "Ovidius” din Constanta. Mare functie, mare responsabilitate, iar pretentiile pe masura.

Iar pentru a fi mai directi si concreti in cazul Mariana Juganaru, decanul facultatii mentionate, va reamintim ca ziarul nostru a publicat, in premiera, dovada plagiatului comis de respectiva. Reactia celei care se da drept profesor a fost una la fel de lipsita de demnitate ca si modalitatea prin care si-a cladit cariera.

Dupa un spectacol demn de toata mila, prin care Mariana Juganaru a negat dovezile prezentate de cotidianul "Replica” si a incercat sa-si intoxice colegii de universitate si media cu date false - ba ca lucrarea publicata de ea a aparut in acelasi an cu a celor pe care i-a plagiat, ba ca marketingul este de cand lumea si pamantul, deci nu avea cum sa-l inventeze ea si cu atat mai putin

profesorii de la Bucuresti - va punem la dispozitie, in numarul de astazi, toate elementele necesare edificarii. Surpriza este cu atat mai mare cu cat Mariana Juganaru si-a inceput "glorioasa cariera” de plagiator inca din anul 1998, daca nu cumva chiar mai devreme.

Asadar, in anul 1998 Mariana Juganaru publica volumul intitulat "Teorie si practica in cercetarea de marketing”. Cu sase ani mai devreme, adica in 1992, V. Balaure, St. Boboc, I. Catoiu, V. Olteanu si N.Al. Pop, sub coordonarea lui C. Florescu, publicau cartea "Marketing”.

Puse una langa alta, asa cum o vom face in continuarea acestui demers jurnalistic, cartile sunt o dovada in plus, fata de cele relatate de ziarul nostru in numerele trecute, ca Mariana Juganaru, care - spre rusinea corpului profesoral universitar - este decan la o facultate de stat, a furat de la colegi pentru a-si "impopotona” nemeritat CV-ul.